Ahile sau Despre forma absolută a prieteniei. Ariel sau Despre forma pură a libertăţii

Şi totuşi cândva, pesemne într-o altă viaţă, îi citise şi pe ei. Când scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care îi iubea, se muta cu toată fiinţa lui în universul lor. Toată viaţa s-a pregătit pentru întâlnirea cu ei. E foarte greu să fii în aceeaşi măsură ştiutor şi scriitor. E foarte greu, când ai ajuns să te afunzi în jungla unui domeniu, să mai poţi ieşi din ea şi să poţi vorbi convenabil despre lucrurile pe care le-ai întâlnit. Rareori am văzut minţi care, după ce s-au supus celor mai teribile cazne filologice, au mai putut, îngreunate de uriaşa colecţie de date, să-şi ia zborul şi să-şi păstreze strălucirea expresiei. Singurele exemple care-mi vin în minte, în afară de Nietzsche, sunt Huizinga, Heinrich Zimmer, Auerbach, poate Erwin Rhode. Ca mare elenist ce era, Petru Cretia a pătruns şi a locuit lungă vreme în catacombele unui timp mort şi ale unei limbi moarte. Câţi filologi mai ies vii din această lume a umbrelor? Şi câţi, mai ales, le mai pot învia pentru noi? (Gabriel Liiceanu)