Pagina principală >
Antologia ruşinii după Virgil Ierunca

Antologia ruşinii după Virgil Ierunca

Humanitas, 2009

În stoc

Livrare in 24-48 h prin curier sau 3-4 zile prin Posta Română

55,00 lei

Ca într-un fel de oglindă a degradării vor figura aici cei care şi-au pierdut nu numai conştiinţa, ci şi măsura. Măsura supuşeniei lor faţă de regimul care a răpit României libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui să ne amintim bine atunci când vom încheia socotelile cu cei care azi întrec măsura propriei lor prostituţii spirituale." Antologia ruşinii după Virgil Ierunca este un demers moral (de demascare a laşităţii intelectualităţii romaneşti şi a servilismului ei faţă de politica partidului comunist) şi unul sociologic (de consemnare a mecanismelor prin care un sistem totalitar a reuşit să-şi subordoneze întreaga mişcare culturală). Selecţia făcută nu este una gratuită şi, mult mai important, este gândită să aibă o finalitate. Virgil Ierunca sperase, probabil, ca, într-o bună şi demnă zi, pentru intelectualitatea românească numele inventariate de el în Antologia ruşinii să reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori şi artişti. Din nefericire, timpul nu i-a dat dreptate. Mulţi dintre scribii ruşinii s-au regăsit şi după revoluţie în poziţii-cheie în politică, mass-media sau diplomaţie.

O carte incomodă Recenzie scrisă de Emanuel Contac: „Antologia ruşinii după Virgil Ierunca” este o carte-document extrem de deranjantă. Deranjantă pentru memoria a sute de indivizi care au ridicat în slăvi regimul comunist şi cuplul dictatorilor.

Sunt inventariate, pe mai bine de 550 de pagini, crâmpeie din scrierile sau discursurile celor care, din diverse motive, au ales să-şi prostitueze condeiul în slujba Partidului şi a conducătorilor iubiţi.

În studiul care prefaţează cartea, cei doi editori (Nicolae Merişanu şi Dan Taloş) se întreabă, într-un intertitlu: “Pe cine găsim în Antologia ruşinii?” Răspunsul pe care ni-l oferă e structurat după cum urmează:
-valori autentice care au cedat în faţa ispitelor materiale sau care au pactizat cu sistemul pentru a-şi putea continua activitatea intelectuală sau artistică.
-activişti culturali pe care partidul îi mediatiza sau îi promova în conducerea ziarelor şi revistelor, în conducerea televiziunii şi a radioului.
-anonimi şi veleitari. Aici intră diverşi trepăduşi care prin laudele lor n-au făcut decât să se ralieze spiritului vremii.
-românii din exilul colaboraţionist. Rolul lor era să proiecteze o imagine cât mai pozitivă despre România în exterior.

Deşi editorii nu menţionează ca o categorie specială, parcurgând paginile cărţii am remarcat că între lăudacii regimului sunt prezenţi şi unii lideri religioşi care au pus pe buzele lor numele zeilor vremii şi au vărsat libaţii pe altarele lor. N-au ars tămâie, ca în vremurile vechi, şi şi-au sacrificat propria integritate şi propriul suflet. Un soi de pact cu răul şi cu minciuna întruchipate de regim. Am dat, în listă, peste adormiţii întru fericire Iustin Moisescu, Teoctist şi Antonie Plămădeală, rabinul Moses Rosen şi arhiepiscopul Ioan Robu. Mai sunt şi alţii, mai puţin importanţi.

De ce recepţie s-a „bucurat” Antologia ruşinii? Încă de când se ştia de acest proiect, un anumit trust mediatic a reacţionat “antologic”. Într-o emisiune a Antenei 3, “moderată” de o anume doamnă mai firoscoasă decât vulpea din fabulă, a fost invitat pe 28 februarie un anume individ plin de pelin care a jignit cu mult tupeu memoria lui Virgil Ierunca. Ruşinea continuă. Ţineţi aproape!