David Ogilvy

Confesiunile unui om de publicitate

Humanitas, 2009

Înscrieți-vă ca să fiți anunțat când acest produs revine în stoc

Stoc epuizat

24,00 lei

„Am scris cartea în timpul vacanţei mele de vară din 1962 şi i-am cedat drepturile de autor fiului meu în ziua când a împlinit 21 de ani. Credeam că o să se vândă 4000 de exemplare. Spre mirarea mea, a fost un bestseller de durată şi mai apoi a fost tradusă în paisprezece limbi. Până acum s-au vândut cam un milion de exemplare. De ce am scris-o? Mai întâi, ca să atrag noi clienţi pentru agenţia mea de publicitate. În al doilea rând, pentru a ne creşte cotaţiile la bursă. În al treilea rând, ca să devin mai cunoscut în lumea afacerilor. Cartea şi-a atins toate cele trei obiective... Am primit scrisori din partea unor necunoscuţi îmi mulţumeau pentru creşterile majore ale vânzărilor în urma aplicării ideilor din această carte. M-am întâlnit cu multe personalităţi din lumea marketingului care spuneau că îşi datorează cariera faptului de a fi citit cândva Confesiunile. Dacă vi se pare că aţi simţit un uşor iz de îngâmfare în carte, trebuie să ştiţi că îngâmfarea mea este selectivă. Sunt incompetent în orice alt domeniu cu excepţia publicităţii. Nu sunt în stare să fac un bilanţ, să lucrez la computer, să schiez, să joc golf, să pictez sau să navighez. Dar, când vine vorba de publicitate, Advertising Age spune că sunt «regele creativităţii în publicitate». Atunci când Fortune a publicat un articol despre mine intitulat «Este David Ogilvy un geniu?», i-am cerut avocatului meu să-i dea în judecată pentru semnul întrebării din titlu.“ (David Ogilvy) David Ogilvy, maestrul de necontestat al publicităţii americane moderne, a fost, de fapt, britanic get-beget: un scoţian de viţă veche, şcolit la Oxford. Întreaga viaţă i-a fost călăuzită de spiritul de aventură şi de încăpăţânarea proverbială moştenită de la strămoşii săi. A abandonat studiile de istorie, atras de mirajul Parisului, apoi a bătut drumurile de ţară din Scoţia cărând o servietă de comis-voiajor, a trecut Oceanul pentru a lucra în cercetare cu legendarul George Gallup, a participat la elaborarea strategiilor de război psihologic în cadrul serviciilor secrete britanice. Nimic nu prevestea însă că, la vârsta de 38 de ani, aventurierul Ogilvy avea să se transforme într-un copywriter de geniu. Agenţia de publicitate pe care a înfiinţat-o în 1949 cu numai 6000 de dolari este acum una dintre cele mai mari reţele de comunicare din lume, cu peste 450 de filiale în 120 de ţări. În portofoliul ei se află corporaţii precum American Express, BAT, BP, Cisco, Coca-Cola, Ford, Gillette, IBM, Johnson & Johnson, Kodak, Kraft, Lenovo, Motorola, Nestlé, Unilever sau Yahoo.

Confesiunile unui gentleman Recenzie scrisă de Cătălin: (preluare de pe www.thechronicle.ro)

Într-o după amiază de toamnă călduroasă pe la sfârșitul anilor ‘90, pe Bulevardul Dacia un Mercedes oprește în stația unde așteptam autobuzul. Unde mergi? La Universitate. Urcă! Șoferul era profesorul Ion Coja. Nu știu cum am ajuns să vorbim despre publicitate, iar domnul Coja s-a înfierbântat: era ferm convins că publicitatea mărește prețul bunurilor și că este nocivă (Confesiunile lui Ogilvy cereau reciprocitate).

De această întâmplare mi-am adus aminte citind Confesiunile unui om ….care a făcut istorie în publicitate: David Oglivy.

„Dacă nu-ți place societatea abundenței, atunci ai dreptate să blamezi publicitatea pentru că incită masele să-și dorească asta.
Dacă ești genul ăsta de puritan, atunci n-am ce discuta cu tine. Nu pot să spun decât că ești un masochist psihopat (sublinierea ne aparține). Mă rog și eu, ca arhiepiscopul Leighton, „să mă păzești, Doamne, de greșelile înțelepților și de oamenii buni.“
Bătrânul John Burns, părintele mișcării laburiste din Anglia, obișnuia să spună că tragedia clasei muncitoare era sărăcia dorințelor sale. Nu-mi cer scuze pentru că am incitat clasa muncitoare să-și dorească o viață mai puțin spartană.”

Nu știu dacă pofesorul Coja și-a schimbat între timp părerile și nici dacă l-a citit pe Ogilvy. Dacă însă domeniul vă fascinează, cartea lui David Ogilvy reprezintă o lectură din categoria oldies but goldies.

Nu aș dori să intru în regulile privitoare la arta de a scrie un ad bun – industria s-a dezvoltat atât de mult, consumatorii au devenit atât de sofisticați, încât mulți dintre dumneavoastră vor spune că aceste reguli sunt puțin fanate. Cu toate acestea, cartea merită citită pentru senzația oferită: par mai degrabă un roman de aventuri aceste memorii ale unui om care traversează Oceanul, după ce renunță la studiul istoriei la Oxford, și care cucerește un întreg continent. Iar dacă tehnicile de cucerire a consumatorului au evoluat, anumite reguli își păstrează și astăzi valabilitatea.

Ce m-a fermecat la Ogilvy? Pledoaria pentru maniere: „Ne plac oamenii cu maniere elegante. Biroul nostru din New York oferă un premiu anual pentru „profesionalism și politețe”. „

Într-o societate pentru care mitocănia reprezintă condiția succesului, cartea lui Ogilvy reprezintă un manifest și o pledoarie pentru eleganță.

Ps: un ultim citat și gata!

„Cel mai bun titlu pe care l-am scris în viața mea avea optsprezece cuvinte: „La 100 de kilometri pe oră, cel mai puternic zgomot din noul Rolls-Royce este al ceasului de bord”.*

*Când inginerul-șef de la uzina Rolls-Royce a citit acest titlu, a clătinat din cap amărât și a zis: „Trebuie să facem ceva cu ceasul ăla.”