Platon şi ornitorincul intră într-un bar...

Editura Nemira continuă seria cărţilor bune scoase în ultimul timp şi, să spunem, oferite pe gratis, criticilor literari sau simplilor recenzenţi, printr-o carte care ar putea să prinsă bine la publicul larg, deoarece intră pe o nişă care se cere a fi exploatată. Este vorba de o carte de filosdotică, concept explicat de cei doi autori printr-o introducere in filosofia clasică şi nu numai, dar nu prin definirea ternă a unor termeni sau conceptualizarea excesivă, ci prin folosirea glumelor sau bancurilor, prin paralelismul dintre umor şi seriozitatea filosofiei.

Cei doi autori, Thomas Cathcart şi Daniel Klein, sunt doi americani în vârstă de aproape 70 de ani fiecare, care au studiat împreună în liceu şi la Hardvard College (unde au absolvit filosofia) şi care au rămas prieteni în tot acest timp. Spre deosebire de Cathcart, care a urmat apoi şcoli de teologie şi s-a specializat pe asistenţă socială şi filantropie, Klein a fost preocupat toată viaţa de literatură şi, mai ales, cea umoristică. Ei s-au gândit acum că este nevoie să scrie o carte împreună. Aceasta a fost Platon şi ornitorincul…, în 2007, carte refuzată iniţial de patruzeci de edituri americane, acceptată apoi şi devenind bestseller, fiind tradusă în peste douăzeci de limbi. Urmează apoi a doua carte „Aristotel şi furnicarul merg la Washington” (şi ea în pregătire la Editura Nemira), iar acum lucreză la al treilea volum, intitulat „Heidegger and a Hippo Walk through Those Pearly Gates”, toate lucrări despre politologie sau filosofie prin bancuri.

Ei îşi motivează încă din introducere ideea inovatoare de a explica unui cititor neavizat filosofia: ”Structura şi suculenţa unei anecdote pe de o parte şi structura şi suculenţa unui concept filosofic pe de alta au la bază acelaşi material; ambele „gâdilă” mintea în mod similar. Motivul este simplu: filosofia şi anecdotele au izvorât dintr-un impuls – acela de a ne buimăci modul în care percepem lucrurile, de a întoarce lumea cu susul în jos şi a scoate la lumină adevărurile ascunse, adesea stânjenitoare, despre viaţă. Ceea ce un filosof numeşte revelaţie pentru un glumeţ e doar o poantă.” Şi, de ce să nu recunoaştem că au dreptate? Pentru că pentru majoritatea dintre noi, materia filosofiei pure a fost mereu aridă, plină de teorie şi concepte, fără să recunoaştem o aplicare practică, fiindu-ne greu să îi citim pe Kant, Hegel, Platon sau Schopenhauer şi chiar extraordinar de complicat să ii şi înţelegem.

Cartea este structurată în funcţie de întrebările pe care autorii le-au avut în minte când au intrat la primul lor curs de filosofie generală şi apoi la cursurile specializate pe discipline filosofice. Astfel, avem capitole despre metafizica, logica, epistemologie, etică, despre ideile esenţiale ale existenţialismului sau filosofiei religiei, limbajului, despre relativitate sau metafilosofie. Numai că orice precepet filosofic este savuros însoţit de câteva explicaţii pline de umor, de câteva glume nevinovate sau un banc mai puţin serios. Câteva dovezi: „Iată un sfat înţelept, bazat pe mitul Monte Carlo: Dacă urci la bordul unui avion de pasageri, pentru mai multă siguranţă, ia o bombă cu tine…fiindcă şansele ca în acelaşi avion să fie doi pasageri cu bombe sunt infinit de mici.”

Sau „Există un oraş în care singurul bărbier – un bărbat – îi rade numai şi numai pe acei localnici care nu se rad singuri. Ei, bine, bărbierul în cauză se rade pe el însuşi sau nu?Dacă da, atunci nu se rade; dacă nu, atunci se poate rade. Iată deci paradoxul lui Russell transpus în formă numai bună pentru a face senzaţie la petreceri.”

Iar filosofia religiei este cu atât mai binevenită a fi explicată pe înţelesul tuturor, mai cu seamă că şi acum persoanele învaţate jonglează cu termenii de agnostic şi ateu fără a înţelege prea bine ce înseamnă unul sau celalalt. Prin urmare, aici găsim şi această explicaţie: „Agnosticul este o persoană care crede că existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată pe baza dovezilor acceptate în mod obişnuit, dar care nu neagă posibilitatea ca El să existe. Prin urmare, se află cu un pas înaintea ateistului, care consideră cazul împotriva existenţei lui Dumnezeu deja închis. Dacă se întâmplă să le iasă în faţă un rug sau tufiş în flăcări care le spune „Eu sunt Cel ce sunt”, agnosticul va începe să caute casetofonul ascuns pe undeva, dar ateistul va ridica din umeri şi îl va pune de un grătar.”

O carte binevenită, care poate împaca orice categorie de cititor, o recomandăm călduros tuturor încruntaţilor, tuturor adversarilor filosofiei şi tuturor amatorilor de umor serios şi aşteptăm cu nerăbdare următoarea carte a tandemului Cathcart & Klein, „Aristotel şi furnicarul merg la Washington”, care se anunţă a fi un antitratat de abureală politică. Şi, să nu uităm, titlul acestei cărţi vine de la Umberto Eco, Kant şi ornitorincul.