Moartea Ceauşeştilor

În 1989, când regimurile comuniste din Europa de Est se prăbuşesc unul după altul, regimul lui Nicolae Ceauşescu pare etern. Totuşi, nici populaţia României, apăsată de o cruntă mizerie, nici vechii activişti de partid, nici cadrele din armată şi din Securitate şi nici Gorbaciov şi Bush nu-l mai tolerează pe bătrânul şi încăpăţânatul stalinist. Aşadar, căderea lui Ceauşescu se produce pe cât de spectaculos, transmisă în direct la radio­televiziune, pe atât de tipic pentru o lovitură de stat pusă la cale din interiorul sistemului. La adăpostul unui delir mediatic, în care nimeni nu se oboseşte să verifice acurateţea informaţiilor, o garnitură nouă de activişti şi ofiţeri confiscă în folosul său aşa-zisa revoluţie. Catherine Durandin, secundată de Guy Hoedts, denunţă această lovitură de stat, temeinic şi documentat ca într-un studiu ştiinţific, însă cu tempoul alert al unei investigaţii jurnalistice din care dezvăluirile şi interogaţiile retorice nu lipsesc.