• Nu aveţi produse în coş.

    0,00 lei

Creştetul gheţarului

Humanitas, 2009

În stoc

Stoc Humanitas: Livrare in 24-48 h prin curier sau 3-4 zile prin Posta Română
27,00 lei
„Amintirile nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. Amintirile suntem noi. N-am să mă decid uşor şi nici definitiv ce sunt amintirile, acte de avariţie sau acte de generozitate. Sunt chinul şi binecuvântarea, memorie palidă şi memorie în flăcări, film contradictoriu, mereu rulat, reluat, refăcut, bucuria şi groaza de a înmărmuri şi de a te topi în trecut...“ Constanţa Buzea, socotită de istoricii literari unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani, s-a hotărât să-şi publice un prim volum de amintiri, jurnalul ţinut între 1969 şi 1971. Sunt anii în care, căsătorită cu poetul Adrian Păunescu, autoarea era studentă la filologie, năştea al doilea copil, pleca împreună cu soţul ei, cu o bursă, în Statele Unite, unde îl cunoştea pe Mircea Eliade. Ani dedicaţi în primul rând casei şi copiilor, şi ani de suferinţă conjugală. Totul pe fundalul frământatei vieţi literare bucureştene şi, desigur, în atmosfera României de atunci. Aceste repere în timp şi spaţiu, fatalmente exterioare, nu pot defini însă jurnalul Constanţei Buzea, capodoperă de scriere intimistă, disperată încercare de catharsis a unei fiinţe de infinită sensibilitate şi discreţie. Cu pagini despre maternitate şi copii cum rareori s-au scris în literatura română; şi cu splendide inserturi lirice acolo unde notaţia obişnuită pare să nu mai poată exprima abisul afectiv. Dar este privilegiul criticilor să evalueze cândva această piesă în proză a poetei.

Creştetul gheţarului

Scrieți o recenzie

Doar utilizatorii înregistraţi pot scrie recenzii. Autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă

Informații suplimentare

Cod Produs: H07605

Data apariţiei: 24.11.2009

Editură: Humanitas

An apariţie carte: 2009

Colecţie: Memorii / Jurnale

Număr de pagini: 256

Ediția cărții: I

Formatul cărţii: 13 x 20 cm

ISBN: 978-973-50-2550-2

S-ar putea să vă intereseze și următoarele produse
Jurnal 1929-1945 / 1958-1990
Arsavir Acterian Jurnal 1929-1945 / 1958-1990 Humanitas
Preț:45,00 lei
Aşteptând ceasul de apoi
Dinu Pillat Aşteptând ceasul de apoi Humanitas
Preț:35,00 lei
Note, stări, zile (1968-2009)
Andrei Pleşu Note, stări, zile (1968-2009) Humanitas
Preț:32,00 lei
Amintiri şi poveşti mai deocheate
Neagu Djuvara Amintiri şi poveşti mai... Humanitas
Preț:22,00 lei

În acest site, plãţile cu cardul sunt securizate de GeCAD ePayment şi Credit Europe Bank.
Carduri acceptate: Visa, Visa Electron, Maestro, Mastercard, Card Avantaj.