Şi aşa mai departe?

Ce conţinut acoperă sintagma „viaţă literară“ în regim de libertate, faţă de boema (ghiduşă sau crâncenă, salvatoare ori sinucigaşă, după caz) din ceauşism? Cât resentiment hărţuitor şi ce resorturi de concurenţă făţişă a declanşat optzecismul în cuprinsul „douămiismului“"? Suferim într-adevăr de sărăcie narativă? Cum poţi prezenta publicului polonez evoluţia literaturii române de după 1989? Patru ani membru în juriul Uniunii Scriitorilor. Cât de obsedată este Provincia de omnipotenţa Capitalei? Istoria critică... a lui Nicolae Manolescu, memoriile lui Adrian Marino, corespondenţa familiei Pillat, cazurile Petru Romoşan şi Silviu Crăciunaş. Toate acestea – plus Nae Ionescu şi C. Noica în arhivele CNSAS, arhitectura catastrofală a Bucureştilor de azi, performanţele Institutului Cultural Român din 2005 încoace, invazia urâtului şi exasperarea criticului literar – condimentează lecturile şi verdictele „Omului care aduce cartea“.