Vândut în peste 30 de ţări, romanul Istoria iubirii va fi adaptat pentru marele ecran în regia lui Alfonso Cuarón.

Leo se îndrăgosteşte la vârsta de zece ani şi îi rămâne credincios iubitei tot restul vieţii. O carte misterioasă străbate spaţiul şi timpul - din Polonia anilor '40 până în New Yorkul zilelor noastre - şi schimbă pentru totdeauna destinele celor care au bucuria să o citească. O fată numită Alma, după eroina din romanul al cărui autor a iubit o singură dată, încearcă să găsească răspunsul la întrebările încuietoare ale vieţii. O poveste superbă, vie, scrisă cu inteligenţă şi har, care ne redă întreagă bucuria lecturii.

Milarepa e marele yoghin tibetan, înţeleptul enigmatic ce a străbătut nouă veacuri, distilând, transmutaţie după transmutaţie, toate experienţele lumii de carne şi spirit. Acum locuieşte în visele parizianului Simon şi-l tulbură noapte de noapte cu aceeaşi nălucire de nepătruns, aşa încât viaţa trăită şi viaţa visată încep să se amestece până la confuzie. Cheia enigmei e oferită de o femeie stranie pe care Simon o întâlneşte într-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburătoare, în spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinţă şi dragoste, şi un posibil răspuns la multe dintre întrebările ce ne frământă din zorii omenirii.

„Edgar Poe e subjugat asemenea cuceritorilor si filosofilor de dorinta irepresibila a unitatii; la el spiritul se combina cu fizicul. S-ar putea spune ca Poe cauta sa aplice literaturii procesele filosofiei iar filosofiei metodele algebrei. In aceasta constanta ascensiune catre infinit uneori iti poti pierde respiratia. In acest gen de literatura aerul e la fel de rarefiat ca intr-un laborator. Aici vei vedea mereu glorificarea vointei care se apleaca asupra inductiei si analizei. S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe care rareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni schiteaza arbori si nori care sint aidoma arborilor si norilor dintr-un vis sau si mai bine care se aseamana cu personajele lui stranii la fel de adinc patrunse de un tremur supranatural si convulsiv.” (Charles Baudelaire)

„Poe isi alege de regula cea mai neobisnuita realitate isi plaseaza eroul in cea mai inedita situatie fizica sau psihologica iar apoi descrie starea launtrica a acestui personaj cu o rara acuitate si cu un remarcabil realism. Mai mult exista o trasatura in intregime a lui Poe una care il deosebeste de oricare alt scriitor anume vigoarea imaginatiei sale. Nu vreau sa spun ca fantezia lui ar intrece-o pe aceea a altor poeti ci pur si simplu ca imaginatia lui e inzestrata cu o calitate pe care n-am intilnit-o la nici unul intr-o asemenea proportie: e vorba de forta detaliilor… Edgar Poe prezinta in cel mai mic amanunt intreg tabloul inchipuit ori evenimentele cu o plasticitate uluitoare incit ajungi sa crezi in realitatea sau posibilitatea unui fapt care in fond nu s-a intamplat niciodata si nici nu s-ar putea intampla.” (F.M. Dostoievski)

Traducere din limba engleza studiu introductiv note si comentarii de Liviu Cotrau

Povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson, cuplu teribil al Parisului anilor '20, e una dintre cele mai cunoscute în istoria literaturii americane, iar în memoriile sale scriitorul mărturiseşte că ar fi trebuit să moară înainte de a mai iubi pe altcineva în afară de ea. Romanul, care poate fi considerat o replică la Sărbătoarea continuă a lui Hemingway, urmăreşte evoluţia relaţiei celor doi, dar şi a prieteniei lor cu membrii grupului de intelectuali expaţi de la Paris: Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott şi Zelda Fitzgerald.

Hadley Richardson soseşte, alături de proaspătul său soţ, scriitorul Ernest Hemingway, în spectaculosul Paris al aşa-numitei Generaţii pierdute, aflat în plină epocă a jazz-ului, populat de scriitori, artişti şi filozofi care împânzesc cafenelele de pe ambele maluri ale Senei. Dar promisiunea ei iniţială, de a-şi sprijini soţul pe calea afirmării literare şi a-şi dedica viaţa ascensiunii acestuia, se dovedeşte o încercare mai grea decât estimase. În lumea plină de tentaţii, a cafenelelor unde se petrece cu absint şi jazz până în zori, a dezinhibatelor şi mereu elegantelor flapper girls, pentru cei doi e tot mai greu să păstreze armonia conjugală de care s-au bucurat în prima perioadă a căsniciei. Odată cu publicarea primului volum de povestiri al lui Hemingway şi cu succesul de care acesta se bucură, începe şi disoluţia cuplului, iar Hadley descoperă că probabil preţul plătit pentru reuşita literară a soţului ei a fost chiar căsnicia lor.

O poveste despre o izbăvire ratată şi despre fragilitatea raţiunii în faţa nevoii de iubire, nuvela Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei a fost ecranizată de patru ori (în 1944, 1952, 1968 şi 2002).

Atmosfera strălucitoare şi manierată a cosmopolitei Riviere franceze în plină belle époque ascunde patimi inavuabile. O clipă de uitare de sine poate dezlănţui haosul sentimentelor, aducând ruina şi dezonoarea – păcate de neiertat în lumea bună, mai ales când sunt comise de femei. Şi totuşi o respectabilă doamnă are curajul să i se destăinuie unui necunoscut...

„Un debut strălucit. Vanessa Diffenbaugh merită să i se ofere un buchet de bouvardia (entuziasm), gladiole (mi-ai pătruns în inimă) şi lisianthus (apreciere). La care trebuie adăugată şi o garoafă roz (nu te voi uita).“ (The Washington Post)

Pentru că nu avut niciodată un cămin, pentru că nu a simţit niciodată dragostea maternă, un copil abandonat nu poate rosti cuvântul „mamă“, nu ştie ce înseamnă „acasă“. După o copilărie în care nu s-a simţit iubită, Victoria nu crede în nimic şi nu se încrede nimeni. Nu are prieteni, dar are un dar aparte: în mâinile ei, florile parcă prind viaţă. Acest har o va ajuta să-şi câştige traiul alături de Renata, proprietara unei florării. Când începe să alcătuiască buchete urmând legile limbajului florilor, Victoria află puterea tămăduitoare a frumuseţii lor fragile. Treptat, cu teamă de necunoscut, tânăra face ucenicia prieteniei şi a sentimentelor. Însă va putea ea să le ceară iertare celor pe care i-a rănit şi, încercarea supremă, să dăruiască dragostea de mamă?

Carmen Sylva şi Mite Kremnitz, scriitoare de limbă germană care au trăit în România, participând intens la viaţa ei politică şi culturală, sunt unele dintre personalităţile europene de prestigiu de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Colaborarea lor, care a durat ani buni, s-a desfăşurat în elanul întâlnirilor literare prezidate de Titu Maiorescu şi junimişti, în ambianţă neoromantică germană (cu deschidere spre miturile, folclorul, literatura românilor), dar şi în atmosfera filofranceză de la Curtea regală. Romanul Astra, gândit ca un răspuns la Luceafărul, a reprezentat vârful acestei conlucrări. [...]

În biografia consacrată reginei, Mite Kremnitz povesteşte despre Astra: „Două femei, amândouă nobile şi simpatice, trebuiau să piară fiindcă iubeau acelaşi bărbat. Care şi el era vrednic de iubire, prilejuind astfel o adevărată tragedie. Era la îndemână ca eroinele să fie două surori, deoarece ocazia de a se cunoaşte îndeaproape, lăsând o pasiune să izbucnească, nu putea avea loc decât în cercul familial cel mai strâns. De multe ori, bărbaţi importanţi şi foarte culţi par în intimitatea de fiecare zi cu ade­vă­rat irezistibili şi fermecători. Dar Sander, bărbatul din pricina căruia urmau să piară cele două surori, nu a rămas în desfăşurarea romanului atât de nobil şi simpatic cum fusese plănuit.“ (Grete Tartler)

Roman distins cu premiul Akutagawa şi adaptat cinematografic de regizorul Akira Kurosawa sub titlul Rapsodie în august.

Tami, o adolescentă de şaptesprezece ani, îşi petrece vacanţa de vară la bunica, alături de fratele ei şi alţi doi veri, în absenţa părinţilor plecaţi la căpătâiul unui unchi bolnav. Cu tandreţe şi delicateţe, o ajută pe bătrână în bucătărie şi găteşte în ceaunul negru, de tuci, feluri de mâncare îmbietoare. Din adâncurile ceaunului par să se înalţe însă tristeţi, întrebări fără răspuns, taine ale familiei, iubiri interzise, în vreme ce bunica reconstituie trecutul cu povestirile ei fragmentare şi memoria ei incertă. Brusc, universul lui Tami se clatină, iar identitatea sa e pusă sub semnul întrebării...

Alice, fată de familie bună, profesoară de germană, şi Fritz, redactor la Larousse, se iubesc, dar îşi petrec viaţa despărţindu-se. Motivele: neprevăzutul mişcărilor amoroase, părinţii şi socrii, colegii, munca, prietenii din copilărie, părul şi dinţii, o cravată, gelozia şi, desigur, Schopenhauer. Ca Romeo şi Julieta, cei doi nu par făcuţi pentru fericire: se iubesc, se ceartă, se despart, se pierd din vedere, se regăsesc, prinşi în vârtejul vieţii. Cum putem iubi „pe viaţă şi pe moarte" atunci când ne despărţim pentru un da sau un nu? Oare dragostea, cea adevărată, nu rimează doar cu „o dată pentru totdeauna“?

„Autorul a inventat tot ce era mai greu de inventat: un stil seducător pe care-l recunoşti imediat: autoironie, inteligenţă şi erudiţie.“ (Le Figaro littéraire)

Cei care pornesc la drum sunt de obicei exploratori, emigranţi sau turişti. În Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cel care-şi croieşte drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri şi continente, este un cântec.

Premiul Nobel pentru literatură

Povestea lui Jan Andersson şi a iubirii lui necondiţionate pentru singura lui fiică, Klara Gulla, este un minunat roman al dragostei paterne care transcende timpul, raţiunea şi condiţia de muritor. Pentru tatăl abandonat de copila pe care o divinizează, refugiul în nebunie e singura soluţie suportabilă. Plecată în lume ca să adune bani pentru părinţii pe cale să-şi piardă coliba, Klara se pierde în vârtejul vieţii de la oraş. A devenit împărăteasa Portugaliei şi cârmuieşte un popor fericit, îşi spune Jan. Cine altceva ar putea fi el, aşadar, dacă nu împăratul Portugaliei?
Selma Lagerlöf reconstruieşte în acest roman atmosfera asprelor ţinuturi nordice, în care oameni simpli şi oneşti îşi trăiesc tăcut dramele. O poveste plină de învăţăminte pentru copii şi părinţi.

Martin S. Martin, celebru chirurg de la Spitalul Fundeni emigrat în SUA în 1985, încearcă în aceste pagini să risipească prejudecăţile şi clişeele care s-au adunat de-a lungul timpului în legătură cu America. În cele douăsprezece scrisori adresate unui prieten din ţară, se opreşte asupra câtorva teme fundamentale ale vieţii şi istoriei americane: Părinţii Fondatori şi simbolurile naţionale, sistemul electoral şi apropiatele alegeri, armata, antiamericanismul, asistenţa medicală, solidaritatea umană, originalitatea muzicii şi a poeziei, politeţea, mâncarea, cititul etc. Prieteni, vecini, simpli cunoscuţi contribuie şi ei – prin prezenţa şi opiniile lor împărtăşite deschis – la această descriere empatică a lumii americane, iar portretele lor, extrem de vii, dau culoare şi căldură tabloului de ansamblu.

La ce slujeşte o carte? Cum se clădeşte o prietenie? De ce se vânează balene? Este oare dragostea un vas-fantomă? Bine-venite interogaţii, la care răspunde Aşteptarea. Mai mult sau mai puţin.

Baiatul, ai carui parinti tocmai au divortat, face parte dintr-o gasca de hoti marunti. Prefera, fara indoiala, televizorul, nu biblioteca. Dar, spre ghinionul lui, ajunge intr-un loc unde nu exista televizor... O parabola despre lumea de azi si o minunata lectie de citit.    

„Sub condeiul lui Dan Lungu, drama vireaza mereu spre comedie si flirteaza cu farsa sociala. Pentru amaraciunile dragostei, autorul are drept leac un ton acid, stapanind in egala masura si critica sociala.” (Page des libraires)

Cartea reuneste o serie de povestiri care exceleaza printr-o mare varietate tematica si stilistica, ce aduce in prim-plan o gama de probleme vizind conditia artistului si crezul sau, responsabilitatea intelectualului si a omului de stiinta, amenintarea strivirii esentelor sub greutatea aparentelor, pericolul tentativei de uniformizare a personalitatii umane.

„Un scriitor al carui interes se indreapta mai degraba catre conditia umana mizera, catre pacat, viciu si catre haurile poftei trupesti si ale patimii, decit catre nobletea sufletului si a trupului.” (Thomas Mann)

Tribulatiile lui Robert, zis Diavolul, un tanar fara scrupule, care ascunde sub un chip angelic un suflet demonic, traverseaza zonele cele mai obscure ale societatii romanesti din anii de glorie ai socialismului biruitor.

Volumul reuneste cele mai importante scrieri dostoievschiene care nu au amploarea marilor sale romane: cea mai cunoscuta dintre ele, Insemnari din subterana, considerata de Vasili Rozanov „prima piatra unghiulara din activitatea literara a lui Dostoievski”, expune idei care formeaza „intiia linie fundamentala a conceptiei despre lume a autorului”.