Ghepardul

Ghepardul e o carte singulara, mai întâi fiindcă poate fi socotită unica operă a scriitorului, cele câteva nuvele, eseuri şi fragmente autobiografice rezistând doar cu greu în faţa ei. Apoi, fiindcă a avut un destin singular: respins rând pe rând de câteva mari edituri italiene, romanul lui Lampedusa a fost publicat de editura Feltrinelli în 1958, la un an după moartea autorului, datorită excepţionalei intuiţii a scriitorului Giorgio Bassani, consilier al editurii; Ghepardul a cunoscut un succes fulgerător (amplificat de ecranizarea de referinţă a lui Luchino Visconti, din 1963), fiind încununat cu Premiul Strega – caz unic, în istoria literaturii italiene, de acordare postumă a unui premiu. În sfârşit, şi poate în primul rând, fiindcă a reuşit, cum nu mai reuşiseră decât puţine romane până atunci, să învăluie declinul unei familii şi al unei întregi lumi în lumina ironic-melancolică a unui farmec dureros, punând mereu în ecuaţie propria noastră condiţie de oameni moderni fascinaţi de crepuscul.