Gramatica fanteziei

(cronică apărută pe www.thechronicle.ro)

V-ați cere scuze pentru faptul că nu stăpâniți crocodileza.

I-ați spune că friptura de crocodil se asortează cu brocoli.

L-ați întreba ce balsam de păr folosește.

I-ați propune un schimb de pantofi conform normelor diplomatice în vigoare.

Oricare ar fi răspunsul domniilor voastre, Gianni Rodari, în Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci povești, ne oferă cîteva posibile piste pentru ca întrebarea din titlu să fie începutul unei frumoase povești pentru copiii între 4 și 96 de ani. Important: cartea fost scrisă pentru și împreună cu copiii, devenind un manual de „antrenament” pentru imaginația acestora.

Autorul, după ce în primul capitol ne povestește despre întâlnirea provocatoare cu rîndurile lui Novalis („Dacă am avea și o Fantastică, așa cum avem o Logică, ar însemna că s-a descoperit arta descoperirii„), judecată care l-a incitat în descoperirea Fantasticii, în cel de-al doilea capitol, care joacă rolul unei ars poetica a acestei Gramatici, aruncă o piatră (să-i zicem și cuvânt) în lac (să-i zicem și marea de semnificații și asociații) și ies scântei – doar suntem în regatul fanteziei. Și numai mințile leneșe nu s-ar arunca după piatră.

Scântei și pentru cei mici, dar mai ales pentru cei mari (nu degeaba cărțile cu adevărat bune pentru copii sunt gustate mai ales de adulți), Gianni Rodari luându-și drept aliați în elaborarea/deconstrucția regulilor poveștilor studii de psihologie, lingvistică sau semiotică (Wallon, Jakobson, Propp, Eco etc).

Unul din punctele forte ale întregii cărți îl reprezintă prezentarea și ilustrarea conceptului de binom fantastic, pe care Gianni Rodari îl prezintă pe filiera Henry Wallon și Paul Klee: „A scris Henry Wallon, în cartea sa Le origini del piensero del bambino, că gândirea se formează prin perechi. Ideea de „moale” nu se formează înainte sau după ideea de „tare”, ci simultan, într-o ciocnire care e generare. „Elementul fundamental al gândirii este această structură binară, nu elementele singulare care o alcătuiesc. Perechea, cuplul sunt anterioare elementului izolat. „

Așadar, la început a fost opoziția. E de aceeași părere și Paul Klee când scrie, în a sa Teorie a formei și reprezentării: „conceptul este imposibil fără opusul său. Nu există concepte de sine stătătoare, ci, de regulă, „binoame de concepte””.

O povestire se poate naște numai dintr-un „binom fantastic”. “Cal-câine” nu e cu adevărat un binom fantastic. E o simplă asociație în interiorul aceleiași clase zoologice. Imaginația asistă indiferentă la evocarea a două patrupede. E un acord de terță majoră, nu promite nimic stimulator.”

Pentru a ilustra mai bine conceptul, transcriu povestea imaginată de un copil de cinci ani și jumătate, poveste născută din binomul fantastic „lumină” și „pantofi” (binom sugerat de educatoarea acestuia):

“Era odată un copil care se încălța mereu cu pantofii tatălui. Într-o seară, tatăl, sătul să i se tot ia pantofii, își agață copilul de lustră, de unde apoi, pe la miezul nopții, acesta căzu; atunci tatăl își zise: să fie oare vreun hoț? Merse să vadă și era copilul întins la pământ. Dar copilul rămăsăse totuși aprins. Atunci tată a încercat să-i învârtă capul, dar nu s-a stins, a încercat să-l tragă de urechi, dar nu se stingea, a încercat să-i turtească nasul, dar nu se stingea, a încercat să-l tragă de păr, dar nu se stingea, a încercat să-i strivească buricul, dar nu se stingea, a încercat să-i scoată pantofii și, în sfârșit, s-a stins.”

Gramatica fanteziei – un manual al îndepărtării de cuvinte pentru a le regăsi noi înțelesuri și a le inventa un nou univers/mod de manifestare. Un demers plin de logică și fantezie.