Ines a sufletului meu

Isabel Allende s-a născut în 1942 în Lima, Peru. Este o scriitoare chiliană cu cetăţenie americană, membră a Academiei Americane de Arte şi Litere şi onorată în 1994 de către statul francez cu titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. Cărţie sale au fost traduse în numeroase limbi şi apreciate prin câştigarea numeroaselor premii internaţionale.

Allende este genul de scriitoare care se relevă cititorilor prin operele sale, într-o manieră personală şi călduroasă. Eu am descoperit-o acum vreo 3 ani, prin intermediul romanului Casa Spiritelor, o autobiografie caracterizată printr-un realism magic, stil care se regăseşte în majoritatea romanelor sale. Am ajuns să o admir citind Paula, să o înţeleg prin Suma zilelor, dar la a o iubi, am ajuns abia după ce am citit romanul Inés a sufletului meu.

Chile reprezintă pentru Allende atât ţara în care a copilărit cât şi cultura de care se simte apropiată şi pe care încearcă să o descrie într-un mod real, îmbogăţind însă momentele istorice cu un subiectivism specific. În romanul de faţă, acţiunea se desfăşoară pe o perioadă cuprinsă între anii 1500-1549 şi marchează întemeierea statului Chile de către Pedro de Valvidia şi consoarta sa, dona Inés. Deoarece majoritatea documentelor istorice care consemnează acest eveniment omit să pomenească numele Inés Suárez, Allende a decis să evidenţieze importanţa acestui personaj istoric, ajutorul pe care l-a oferit în luptele purtate cu băştinaşii, cunoştinţele economice şi medicale indispensabile, sârguinţa cu care a muncit şi clădit oraşe. Chile prinde viaţă prin intermediul legendarei Inés, a iubirii ei pătimaşe, a devotamentului faţă de noul pământ şi a curajului faţă de necunoscut.

Deşi este scrisă într-un stil simplist, originalitatea operei constă în capacitatea autoarei de a se transpune în pielea eroinei, prin ipostaza unui narator personaj care prezintă firul epic dintr-o perspectivă personală, oferind astfel veridicitate faptelor relatate. Prin acest mecanism literar, Inés devine reală, palpabilă, gândurile şi sentimentele ei prind viaţă, se destăinuie cititorului şi reuşeşte să creeze o conexiune profundă cu acesta.

Opera prezintă drumul lung şi anevoios pe care conquistadorii spanioli, în frunte cu Pedro de Valvidia şi Inés Suárez, îl parcurg în căutarea unor pământuri roditoare şi aurite. Ajung până în Chile de azi, unde încep să construiască un nou aşezământ, timp în care Inés devine conştientă de vocaţia sa:”de cum s-a bătut primul par în piaţă, mi-am descoperit vocaţia şi de atunci nici că am trădat-o: am fondat spitale, biserici, schituri, sanctuare, aşezări întregi.” Dar noul paradis este cutremurat de atacurile repetate ale tribului mapuche, indigeni care se simt ameninţaţi de noii veniţi şi care se opun supunerii şi pierderii pământului. Datorită dinamismului cu care sunt prezentaţi şi a amplelor descrieri despre obiceiuri, tribul mapuche devine un personaj principal al operei.

Odată ajunşi pe noile meleaguri, Inés şi Pedro încep o poveste de iubire care va marca vieţile amândorura. Legătura dintre ei devine atât de adâncă încât Inés resimte prin durere fizică suferinţele iubitului aflat la mile depărtare. Deşi relaţia lor ţine ani lungi, în cele din urmă Inés se va căsători cu Rodrigo de Quiroga, alături de care va descoperi o dragoste nouă, calmă şi mult mai matură.

Accentul romanului nu este pus pe relaţiile amoroase, ci pe transformările succesive prin care trece eroina. Puterea ei de caracter este evidenţiată atât printr-o fulminantă ascensiune, devine întemeietoarea oraşului Santiago de Nueva Extremadura, cât şi printr-o decădere extremă, surprinsă în pasajul în care Inés, mânată de o puternică dorinţă de apărare a noului oraş şi a locuitorilor acestuia , îşi pierde firea şi se manifestă cu o violenţă surprinzătoare: “Am ridicat sabia cea grea cu ambele mâini şi am repezit-o cu forţa pe care numai ura mi-o dădea, în cel care era mai aproape, retezându-i capul dintr-o singură lovitură … După aia, nu mai ştiu nimic.”

Trebuie să recunosc, la prima vedere a cărţii, titlul a fost cel care m-a atras. Sintagma Inés, a sufletului meu, denotă un sentiment de iubire posesivă. Mi-a stârnit curiozitatea şi am dorit să aflu mai multe despre această misterioasă Inés. Primele pagini au fost suficiente să mă determine să” devorez” cartea. Modul personal în care se prezintă eroina, dorinţa ei de a împărtăşi poveşti şi amintiri intime, acaparează cu uşurinţă atenţia cititorului. Am citit-o dintr-o răsuflare, iar în ziua următoare am stat şi am asimilat-o. Oferă o adevărată lecţie de istorie, presărată cu aventuri, poveşti de iubire, vise şi speranţe, suferinţe şi războaie. Am ajuns să o iubesc pe Inés, să îi admir curajul, puterea de a iubi, de a ierta, de a clădi, de a-şi păstra onoarea şi virtutea.

“Inés a sufletului meu e un roman plin de culoare şi senzualitate. Inés este cu adevărat o eroină a vremii ei, iar Isabel Allende ştie mai bine ca oricine să respecte faptul istoric.” – Star Tribune