Întâlnire cu un necunoscut

Mi-am dorit foarte mult să citesc „Întâlnire cu un necunoscut” de Gabriel Liiceanu. Prima dată am răsfoit-o la târgul de carte Gaudeamus, cele câteva pasaje citite au fost de ajuns să mă facă să îmi doresc această carte. Căci, dincolo de cuvinte se află un om, iar în cazul unei cărţi confesionale, e ca şi cum cineva te-ar chema într-o odăiţă tainică şi ţi-ar împărtăţi cele mai adânci secrete, cele mai intime gânduri, cele mai pregnante experienţe. Întrebarea mea: „Cine nu ar vrea să întâlnească un astfel de necunoscut ?” – forţeză aproape un răspuns care nu poate fi altfel decât afirmativ. Căci acel „necunoscut” îţi devine într-un fel cel mai bun prieten, omul care simte cu tine, omul în care te regăseşti, şi nu mică îţi va fi mirarea când vei constata că „necunoscutul” eşti tu.
Recunosc că atunci când am citit pentru prima dată „Uşa interzisă”, în liceu, undeva în Oradea, într-o sală de lectură cu bănci vechi, am simţit cum în suflet îmi încolţeşte admiraţia şi în acelaşi timp o uşoară invidie, mă întrebam: „Cum poate scrie cineva atât de bine?”, tot atunci a fost momentul în care am realizat că „călătoria sufletului este cea mai frumoasă” (Julien Green).
„Întâlnire cu un necunoscut” mi-a stârnit acele vechi emoţii pe care le ai atunci când citeşti ceva bun, uimire pe alocuri, admiraţie, compasiune, plăcere chiar revoltă (în pasajele în care e vorba despre Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu).
Cartea, scrisă cu o sinceritate dezarmantă, îţi lasă un intens sentiment de bine, de împlinire, cu fiecare rând citit te simţi mai bogat, şi nu e vorba de acea bogăţie dată de cunoaştere, ci de bogăţia dată de spirit.
O altă mare calitate a scrierii este dată de pasajele intens meditative, sunt însemnări care îţi solicită întreaga capacitate de concentrare, ai nevoie de câteva momente de linişte pentru a reflecta la cele citite, pentru a înţelege ceea ce se ascunde dincolo de cuvinte, ce a simţit şi ce a trăit autorul când a scris acele rânduri şi ce a vrut să transmită prin ceea ce a scris.
„Intalnire cu un necunoscut” nu e o lectură facilă, dar e una savuroasă pentru cei care au gustul format şi pentru cei care sunt capabili să facă conexiunile necesare pentru a înţelege substratul textului. Dacă „Cei mai mulţi oameni folosesc cuvintele ca şi cum ar vorbi în somn.” şi „Doar puţini le folosesc treji fiind”, atunci costatăm că de cele mai multe ori, cei mai mulţi oameni tăiesc ca şi cum ar dormi iar adevărata viaţa este un vis suspendat care întârzie să-şi facă apariţia.