LibHumanitas - Cărţile. La modă din 1455

Recenzii clienţi

:)

Recenzie de D.

Nota

M-a lăsat fără grai!

(Postat în 28.11.2009)

Da

Recenzie de marian

Nota

Mi a placut si m am regasit in Jurnalul Oanei Pellea

(Postat în 16.09.2009)

Despre nimic, cu inteles!

Recenzie de Vicky

Nota

Am avut, mai mereu, impresia ca un jurnal (de scriitor sau alt fel de artist) trebuie citit la un moment potrivit, cu precadere atunci cand autorul este deja defunctul... Din ideea ca memorialistica inseamna ceva la trecut, care separa pe cei vii de cei morti, pentru ca cei din urma, inteleptii, sa transmita un mesaj cu o tarie inzecita. De aceea am refuzat cu incapatanare sa citesc jurnalul lui Cartarescu. Nu m-am putut apropia decat dintr-o obligatie culturala de Jurnalul de la Paltinis; iar restul lecturilor de gen sunt chiar ale deja ingropatilor maestrii... Jurnalul are ceva atat de personal, incat a-l citi, a-l divulga, mi se pare aproape vulgar. E ca o barfa la nivel cultural.
Curiozitatea, dar nu doar ea, m-a facut sa cumpar jurnalul Oanei Pellea.
Am citit Jurnal 2003-2009 pe nerasuflate. Si am descoperit in el un lucru minunat: un copil al lui Dumnezeu, care nu a uitat cine ii e Tatal. O lectura profund marcata de ideea ca exista cineva pe acest pamant care traieste atat de frumos si de clar. Am plans cu lacrimi mari si mute cateva clipe de o tristete reala, pe care o stii reala si pe care nu o pui pe seama imaginatiei sau a fanteziei autorului.
Ceea ce ramane in urma lecturii este nevoia de a afirma o descoperire: a citi jurnalul unui om in viata este cu atat mai murdar cu cat esti mai departe de autor, cu cat esti mai in alt sistem de referinta. Puterea de a intelege tine de o apropiere, pe care uneori autorul nu are de ce sa o creeze si nici nu se chinuie in acest sens, caci doar scrie despre nimic, aproape nimic, un nimic personal.
Citind jurnalul Oanei Pellea, in viata, am simtit o mare intristare dar si o mare bucurie.
Artistul si-a atins scopul. Macar un "spectator" a fost emotionat.
Chapeau bas!

(Postat în 31.08.2009)

pur si sImplu...superb!

Recenzie de victor

Nota

O incintare.

(Postat în 26.08.2009)

frumusetea sinceritatii!

Recenzie de ana maria

Nota

Cartea este de o calitate exceptionala! Dezvaluie un Om Superb pe numele ei Oana Pellea! Multumesc Editurii Humanitas pentru publicare! Sigur, cartea cere sinceritate si o anumita calitate umana la citire..Felicitari Oana Pellea si Humanitas!

(Postat în 26.08.2009)

Pur si simplu... simplu

Recenzie de The dark reader

Nota

Nu pot sa inteleg nebunia pe care aceasta carte a cauzat-o. Am citit si eu cartea si nu pot sa spun decat ca m-a ingrozit prin lipsa de sens, de intelegere, de precizie, etc. Cand am enumerat cuvintele de mai sus nu am facut-o pentru ca aveam asteptari de la textul Oanei Pellea asa cum as fi avut de la Rushdie sau Morar sau alt mare autor. Am spus aceste lucruri pentru ca nu gasesc nici o scuza textului care este ingrozitor de prost. Ilizibil, indescifrabil, ermetic si simplu pana la nivelul unei compuneri de clasa primara. Simplu, ingrozitor de simplu si de gol.
Jurnalul elimina frustrari si complexe la fiecare pagina. Daca personajele sumbre si alienate ale literaturii universale s-ar fi apucat sa scrie un jurnal, atunci sigur ar fi sunat ca si acesta.
Se pare ca Humanitas a dat o noua lovitura de imagine cu aceasta carte. Din pacate, doar de imagine, nu si de continut...
Inca mai asteptam vechiul gust al calitatii stimata editura.

(Postat în 25.08.2009)

exceptional

Recenzie de anca

Nota

jurnalul este mai mult decit o carte!este o stare, o lectie, un cadou!o frumusete!

(Postat în 11.08.2009)

La un colt de viata

Recenzie de Ivan

Nota

Plimbîndu-mă printre sincerităţile Oanei Pellea, am dat peste cîteva fraze teribile – adică teribil de puternice. „Îngerul meu are aripi grele de lemn din cauza păcatelor mele. Iartă-mă, îngere greu.” (42.) Altundeva, după un dans macabru al degetelor pe claviatură, rezultă un text ilizibil. Apoi: „Uite că i-am spus mamei cam tot ce aveam să-i spun, fără convenţii, fără semne. Aşa e bine, aşa doar ea va înţelege şi nimeni altcineva, aşa rămîne doar între noi.” (115.) „Dor. Din nou dor de crapă pietrele. Cîteodată, nu ştiu de ce, dorul mi se asociază cu lupii care urlă-n pustiu…” (202.)
Sunt doar cîteva exemple, fireşte. Important e că după asemenea fraze e mai greu şi mai uşor în acelaşi timp. Greu, pentru că e aproape insuportabilă aşa o claritate, aşa o limpezime a gîndului, aşa un diagnostic necruţător din tavernele durerii şi uşor, pentru că simţi că nu eşti singur şi că mai există speranţă.
Cred că nu mi-a fost dat niciodată să citesc un jurnal scris cu atîta nepăsare. Nepăsare în sensul oferit de Oana Pellea, fireşte: „Nu poţi fi artist decît pentru tine. Pentru competiţia superbă cu tine. Un artist nu are nimic de demonstrat nimănui. Nici nu-l interesează ABSOLUT deloc părerea celorlalţi.” (209.) Cîţi nu spun asta! Dar oare cîţi se comportă ca atare?! În textul multora care îşi scriu jurnalul se simte cum se străduiesc să devină cît mai nemuritori. Oana Pellea nu se foloseşte de sinceritate – ea vrea s-o atingă. Performanţa ei (mi-e şi jenă oarecum să scriu acest cuvînt) stă în faptul că reuşeşte să fie sinceră. Citind jurnalul ei, am simţit mereu că imaginile frumoase nu sunt acolo pentru ele însele, ci pentru că izvorăsc din sinceritatea celei care le-a scris. Autoarea nu le-a aşternut pe ecranul computerului pentru că le-a găsit adînci, expresive, debordante etc., ci pentru că a trebuit să le-aşterne; fără ele, sufletul ei nu ne-ar apare aşa cum e în clipa aceea.
De cele mai multe ori, sinceritatea este demagogie, ipocrizie, sentimentalism de doi bani. În Jurnal 2003–2009, ea este ceea ce ar trebui să fie îndeobşte: oglinda fidelă a gîndurilor şi simţămintelor unui om în momentul respectiv. Fără minciuni şi chiar fără menajamente de orice fel. La un colţ de viaţă, aşa cum spunea Amza, Dumnezeu să-l ierte.

(Postat în 06.08.2009)

few words about Oana Pellea

Recenzie de Adriana

Nota

First of all o asociez pe Oana Pellea cu actorul de teatru, un teatru micut care respira multa viata. De la primele randuri am avut senzatia lecturarii unei scrisori de dragoste, a unui copil catre mama si tata. Prea putini oameni recunosc azi ca sunt asa de indragostiti de propriile radacini fara a fi egosti, pentru ca dorul te urmareste ca o pecete. Citind ai impresia ca mergi mereu cu ce tie iti e drag si cand esti vesel si cand esti trist. Actorul Oana Pellea scrie despre viata de dupa cortina, fara a se cosmetiza si asta place.

(Postat în 05.08.2009)

minunat

Recenzie de oana

Nota

minunat

(Postat în 14.07.2009)