Grădina uitată

Cu toţii ştim că putem modela viitorul prin alegerile conştiente pe care le facem, însă cum ar fi să putem citi în trecut semnele unor greşeli viitoare? Celor care ştiu că scrierile fraţilor Grimm nu sunt doar poveşti de adormit copiii le-ar plăcea să citească ''Grădina uitată'', poate pentru a afla răspunsul acestei întrebări.

Am aflat prima dată de Kate Morton prin romanul ''Casa de la Riverton'', pe care am tot amânat să-l cumpăr, până ce am ajuns să-mi cumpăr ''Grădina uitată'', în schimb. La prima vedere m-a atras coperta, trebuie să recunosc, avea un aer candid, ca o promisiune a unei poveşti pe care voiam s-o descopăr, apoi titlul mi-a adus aminte de ''Grădina secretă'' de F. Hodgson Burnett (autoare pe care Morton o foloseşte ca personaj episodic în carte!), care este în esenţă un manifest pentru inocenţă. Iar în ''Grădina uitată'', personajele îşi pierd această caracteristică umană, datorită obstacolelor pe care le întâmpină.

Dintre toate tipurile de literatură pe care le-am citit, m-a cucerit definitiv romanul de limbă engleză, atât clasic, cât şi contemporan, prin construcţia inteligentă a unor probleme ale societăţii cu aprigi consecinţe pentru viaţa individuală. Astfel, ''Grădina uitată'' este practic o luptă interioară a trei femei din epoci diferite care încearcă să-şi construiască o viaţă cu ajutorul fragmentelor din trecut, un trecut pe care cititorul îl descoperă în întregime abia la finalul romanului. Eliza, Nell şi Cassandra sunt personaje romantice, care îşi împlinesc destinul într-o atmosferă de roman gotic, ale cărui iţe narative se încurcă şi mai tare pe măsură ce povestea este spusă.

Kate Morton este o Madame Leprince de Beaumont a zilelor noastre datorită capacităţii ei de a spune poveşti despre tărâmul zânelor şi de a inventa un personaj, pe Eliza Makepeace, o scriitoare din epoca victoriană, despre care ţi-e greu să crezi că nu există, datorită forţei vocii narative. În ''Grădina uitată'', poveştile şi jocurile copiilor sunt instrumente de maturizare prin frică, cel mai puternic stimulent. Decorul este un Albion misterios, cu o Londră înspăimântătoare, cenuşie, aproape neagră datorită ceţei şi a coşurilor industriale, pe ale cărei străzi murdare se joacă copiii (aceia mai norocoşi care nu muncesc deja à la Oliver Twist) de-a Jack Spintecătorul, aproape sperând să-l întâlnească pe cel adevărat. Mai mult, o după-amiază petrecută în grădina ferecată este o călătorie de reîntoarcere într-un Avalon pierdut, călătorie care-i nelinişteşte pe adulţi, amintindu-le de poveştile pe care le-au uitat de mult.

Cărţile sunt scrise de oameni pentru oameni, iar o carte nu este bună numai prin subiectul revoluţionar pe care îl abordează, ci şi prin modul în care te atinge artistic şi prin senzaţia pe care ţi-o lasă. Astfel, Kate Morton a creat prin atmosferă o mică bijuterie, delicată, ca o broşă de Lalique de la începutul secolului trecut, pentru cei care vor s-o poarte.