LibHumanitas - Cărţile. La modă din 1455

Recenzii clienţi

fata din poveste sunt eu. sau as vrea sa fiu :)

Recenzie de dia dia

Nota

Am scris si pe blogul meu www.prcafe.ro

Am citit. Tare mult mi-a placut cartea asta. Am citit-o pe nerasuflate. In trei dupa-amieze. Fiecare tara cu dupa-amiaza ei
Mananca, roaga-te, iubeste. Elizabeth Gilbert.
O tipa cam asa de varsta mea, proaspat divortata s-a gandit sa cunoasca viata. Adevarul e ca atunci cand esti casatorit, mai ales de tinerel, nu prea stii ce e aia viata, nu o vezi cu aceiasi ochi. Cu ochii tineretii… nu prea stii ce e aia..
Si uite asa fata noastra din poveste a plecat sa cunoasca viata. A fost in Italia… sa manance, s-a ingrasat. A fost in India…s-a rugat. A fost in Indonezia …sa iubeasca.. Trei tari care incep cu litera I, trei tari total diferite ca si cultura. Trei tari unde s-a schimbat si a reusit sa ma schimbe si pe mine. M-am simtit de parca eram acolo, de parca vorbea cu mine.
Mi-ar placea sa plec asa de nebuna prin lume si sa scriu carti despre ceea ce vad pe acolo.
Italia. S-a ingrasat. Mult. Asta n-as suporta. Dar a invatat italiana. Mie mi-ar placea sa invat greaca. sau sa pot sa vorbesc latina. Am facut in scoala 7 ani de latina si tot nu o stiu. Mi-ar placea sa o pot vorbi curent. Partea asta cu Italia mi-a placut si nu mi-a placut. Dar ca intro a fost foarte ok.
India. A invatat ce inseamna rugaciune. Cel mai mult mi-a placut partea in care a reusit se recite Gurugita cu cele 182 de strofe. Ma intreb daca eu as putea sa fac asta. Eu care am urat Luceafarul si nu am reusit sa invat decat 10 strofe.
Discutiile ei cu Richard despre sufletul pereche… mda, la ce bun sa iti gasesti sufletul pereche si sa nu poti fi cu el? “Sufletele pereche ne apar in viata tocmai ca noi sa putem descoperi alte fete ale propriei noastre persoane” . Sufletul pereche este o oglinda care iti arata toate defectele si calitatile pe care le ai.
“Cand in sfarsit, trecutul ti-a devenit trecut, lasa totul in urma. Apoi coboara de aici si incepe sa traiesti restul vietii. Cu bucurie adevarata”.
Indonezia. Tare vraciul ala. Amuzant, intelept, inteligent. Mi-ar placea sa il cunosc. De fapt, parca il si cunosc. E cel din Bali, nu? Et in arcadia ego. :)))) Mi-a mai placut povestea cu cei patru frati. “Balinezii cred ca fiecare dintre noi e insotit la nastere de patru frati invizibili, care vin pe lume odata cu noi si ne protejeaza de-a lungul intregii vieti. […] Fratii intruchipeaza cele patru virtuti necesare oricarui om ca sa se simta in siguranta si fericit in viata: inteligenta, prietenia, taria si (pe asta o ador!!) poezia.” Oare am si frati din astia? Ala cu inteligenta.. hmmm. Prietenia.. asta e tare mult pe langa mine ca am o gramada de prieteni. Taria? Asta e cam lenes la mine ca vad ca nu prea-mi iese. Iar poezia… asta cred ca imi e geaman :))))
In indonezia si-a gasit echilibrul. Vraciul a explicat ce inseamna fericirea: “Te lupti cu ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Iar cand atingi o anume stare de fericire, nu trebuie sa lenevesti, trebuie sa lupti contra curentului pentru a o mentine”. Da, vreau. Si eu vreau sa fiu fericita. Si stiu ca trebuie sa muncesti pentru asta. Pacat ca uneori esti singurul care munceste…. Daca ar intelelge asta si cei de lanfa noi…
“E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca”. Toti oamenii spun Doamne ajuta daor cand au nevoie de ajutor. Ce bine ar fi sa putem spune asa degeaba “Doamne, esti acolo? Salut. Voiam sa iti arat ca nu te-am uitat, ajuta-ma dac ai timp. Da, stiu ca sunt multi care tipa dupa ajutor. Doar daca ai timp ajuta-ma sa imi pastrez fericirea” Asta nu e din carte, asta am inventat-o eu acum … dar asta este esenta a ceea ce a vrut sa spuna fata din poveste.
“Cateodata, sa pierzi echilibrul din dragoste e dovada ca traiesti perfect echilibrat”. Uf, de-ar intelege si baiatul meu chestia asta hihi…



Fata cu povestea a mai scris o carte: Ultimul barbat american. Inca nu am citit-o. A aparut la Humanitas, ca si prima. Pare interesanta. Pare asa ca seamana barbatul asta cu baiatul meu care a cam trait in padure si ii e greu sa se obisnuiasca la bloc. În Ultimul bărbat american, Elizabeth Gilbert face portretul acestui erou contemporan care trăieşte, aşa cum ne-am dori mulţi dintre noi, în deplină armonie cu natura. Venit tocmai din Carolina de Nord, avea o îmbrăcăminte din piele de cerb şi purta cuţit la cingătoare. I-a impresionat pe newyorkezi, evident, dar cel mai mult a impresionat-o pe ea: a scris un articol despre acest american care a renunţat la orice formă de confort modern pentru a-şi construi propria lume, în vârf de munte. La scurt timp, şi-a dat seama că nu e destul: un astfel de om merita o carte întreagă. Poate candva o sa pot si eu sa scriu o carte despre salbaticul din viata mea? :))) haha. doar daca reusesc sa il domesticesc… pentru ca el cu siguranta nu vrea asta

(Postat în 29.07.2009)