Mananca, roaga-te, iubeste

Humanitas, 2008

Înscrieți-vă ca să fiți anunțat când acest produs revine în stoc

Stoc epuizat

32,00 lei

5 milioane de exemplare vandute Bestseller New York Times In Italia, gusta "la dolce vita" si deliciile ei culinare, punand "cele mai fericite" 12 kilograme din viata. In India, afla intr-un ashram, prin asceza (trezire la 3 dimineata, meditatie si frecat de podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi. "O carte de memorii atragatoare, inteligenta si amuzanta…" (Lev Grossman, TIME MAGAZINE) "O calatorie fascinanta si plina de miez, repovestita cu verva, umor si intuitie. Si altii au scris, inainte de Gilbert, asemenea memorii, dar putini au intrecut-o." (John Marshall, SEATTLE POST-intelligencer) "Elizabeth Gilbert ne duce intr-un pelerinaj, ea are umorul, intuitia si farmecul care insotesc doar autodezvaluirea sincera si scrisul de buna calitate." (Jack Kornfield)

O poveste minunata! Recenzie scrisă de Monicutza: O carte minunata pe care am impartit-o cu toate prietenele mele, aceasta magnifica poveste m-a ajutat sa trec peste niste momente grele din viata mea. Experientele autoarei in momentele grele, jurnalul sau mai bine zis converstaiile cu EU-ul din jurnalul personal m-au ajutat si pe mine, sa iti pui pe hartie gandurile bune dar mai ales cele rele, tristetea, dezamagirile, povestile cat ar fi ele de banale in ochii unui strain si te ajuta, singur vei gasi raspunsul la orice problema. Vei descoperi, exact ca si Liz, ca TU te iubesti si ar trebui sa stim cu totii asta, TU trebuie sa te iubesti mai intai ca sa poata un altul sa te iubeasca. Recomand oricui sa urmareasca aceasta poveste, mai ales ca se bazeaza pe intamplari adevarate ca te pot inspira si care te invata sa iubesti, sa traiesti si sa te bucuri de fiecare clipa, sa nu lasi timpul si viata sa treaca pe langa tine.
Abia asteptam ecranizarea acestei minunate aventuri, speram sa fie la fel de spumoasa ca si cartea mai ales ca Julia Roberts este cea care o interpreteaza pe geniala autoare. Recomand cu caldura cartea si cu siguranta o voi recitii si eu pentru a doua oara.
Others reviews Georgeta: Fericirea este calea (15 septembrie 2010): “Mananca. Roaga-te. Iubeste” – o poveste impresionanta prin naturaletea si sinceritatea cu care autoarea reda evenimentele din viata ei in urma unui divort traumatizant. O nevoie exprimata de a intelege succesiunea etapelor de constiinta in trei planuri: uman, mistic si relational. Liz, personajul principal, este una dintre putinii oameni care sunt sinceri cu ceea ce simt, ceea ce gandesc si vor cu adevarat sa faca in viata. In cautarea Sinelui, Liz descopera esecul casniciei care nu cu mult inainte era exact ceea ce o facea fericita; divortul reprezinta intr-adevar o experienta dura insa in acelasi timp o determina si mai mult pe Liz sa-si acorde timp pentru ea insasi, sa plece in vacanta, sa-si satisfaca dorinta de a invata limba italiana chiar in Italia, de a-L afla pe Dumnezeu traind intr-un « Ashram » sub indrumarea unui « maestru spiritual » in India si in final, dar nu in cele din urma, sa-si refaca viata alaturi de un barbat care, spre surprinderea ei, reuseste de departe sa-i indeplineasca asteptarile chiar in Indonesia….
Denumita simbolic, extrapoland oarecum specificul tarii in care se afla dar si activitatile sale din acele perioade (placerea de a manca, cautarea echilibrului interior prin relatia cu Dumnezeu si redescoperierea sau mai bine zis descoperirea satisfactiei relationale atat in plan spiritual dar si hedonist), Liz reuseste in final sa-si accepte si sa-si integreze atat esecurile personale dar mai ales starea noua de constiinta, de « om nou » cu principii si planuri diferite fata de cele avute anterior calatoriei si fata de mentalitatea comuna tarii de origine –America, New York.
O carte pozitivista, realista, revigoranta si un indemn catre o viata traita sanatos, autentic, cu recunostinta, credinta si iubire fata de Tot ce ne inconjoara!
damaris: Lectiile vietii (4 august 2010): Am citit cartea mai mult ca o curiozitate . Intr-adevar de cele mai multe ori citesc carti care au avut succes in tara lor de origine motiv pentru care am ales sa citesc aceasta carte. Mi s-a parut interesanta ideea autoarei de a-si povesti pe larg viata cu bunele si relele sale ca un roman . De asemenea faptul ca numele personajelor corespund cu realitatea arata ca autoarea nu are nimic de ascuns si ca doreste sa ne impartaseasca din experientele sale traite la inceput in SUA, iar apoi in cele trei tari adoptive ale sale: Italia, India si Indonezia.
In Italia , eroina , incearca sa regaseasca micile placeri ale acestei lumi nepasandu-i de tarele acestei societati. Este deschisa la nou si tot ceea ce implica aceasta. Mare iubitoare a limbii si culturii italiene incearca sa invete limba lui MIchelangelo imbinand utilul cu placutul . Astfel ajunge sa relationeze cu un italian ce doreste la randu-i sa invete limba engleza. Isi ia angajamentul ca nu se va implica in nici o relatie sentimentala, motivele fiind multe si dureroase.Astfel pe durata unui an , Liz, reuseste sa invete italiana mai mult cu ajutorul conversatiei decat prin cursurile la care asista dar in acelasi timp descopera o noua placere: aceea de a gusta din minunata bucatarie italiana. Se ingrasa 12 kilograme insa se pare ca nu ii pasa foarte mult desi orice femeie cand vede ca a pus pe cat de putin se ingrozeste. Mi-a placut faptul ca a avut un scop in toata calatoria sa in Italia desi a plecat pentru a se redescoperi: a vrut sa invete limba italiana, limba pe care o considera cea mai frumoasa ca muzicalitate. Cred ca toti am vrea sa stim o limba straina anume dar care pare ca nu vrea sa se lipeasca de noi . Asa a avut si ea impresia ..pana la un moment dat cand si-a dat seama ca poate sa dialogheze usor cu cei din jurul ei.
In India , Liz, incearca sa se regaseasca pe sine prin rugaciune si meditatie . Personal nu sunt adepta acestui tip de meditatie care este yoga- dar respect alegerile autoarei. Aici ea demonstreaza ca orice om se poate apropia mai mult de Dumnezeu prin rugaciune si daruire totala. De asemenea arata ca nimic nu e imposibil- a reusit intr-un final sa recite Gurugita. A stiut sa relationeze cu cei jurul ei ceea ce a facut-o sa se simta utila si iubita.Personal nu stou daca as putea sa ma trezesc atat de devreme si sa duc o viata atat de ascetica.
Indonezia reprezinta locul unde regaseste dragostea ceea ce demonstreaza ca iubirea nu tine cont de imprejurari sau varsta. Autoarea ajunge unul din cei mai apropiati oameni ai vraciului satului si astfel reuseste sa vada probleme sociale, economice si politice cu care se confrunta statul indonezian. Personalitatea ei nu cunoaste bariere sociale ceea ce o face sa se imprieteneasca cu tot felul de oameni (in iNDIA a fost Richard din Texas) aici e Wayan si Yudhi. Demonstreaza ca prietenia e una din calitatile sale cele mai importante si este gata sa riste totul pentru o persoana pe care abia o cunoaste.Finalul cartii reprezinta rasplata ei. Dupa multe lacrimi si suferinte, dupa experimentarea rugaciunii si a meditatie regaseste intr-un final cel mai important sentiment pe care il poate avea un om :dragostea .
Un citat care mi-a ramas in minte din aceasta carte este textul citat de autoare din Sf Augustin:"Intreaga noastra lucrare in aceasta viata e sa redam sanatatea ochiului din inima noastra , ochi prin care poate fi vazut Dumnezeu:" (damaris mailat)
cosmi: o viata intr-o carte :) (8 iulie 2010): Ce pot sa zic decat...O RECOMAND...?
Am fost asa de nerabdatoare sa citesc cartea asta! si nerabdarea mea a fost si rasplatita. Autoarea asta e geniala. Atat de sincera, atat de calda si totodata realista. Pe cat citeam mai mult, pe atat eram mai atrasa sa incerc lucruri noi, lucruri pe care ea le iubea si pa care m-a facut sa le iubesc. Am vrut sa invat italiana. Am vrut sa invat yoga si chiar sa duc viata linistita pe care a dus-o in Indonezia.
"Cand nu ma pot opri din plans, de obicei merg si-mi aduc o agenda si un pix (ultimul refugiu al ticaloasei) si ma asez inapoi pe jos, langa toaleta. Deschid agenda la o apgina goala si mazgalesc acolo deja familiarul strigat disperat: AM NEVOIE DE AJUTORUL TAU. Urmat de un prelung oftat de usurare, in timp ce - prin intermediul propriului meu scris- prietenul meu dintodeauna (oricine ar fi el) incearca din nou, devotat, sa ma scoata din criza: - Sunt aici. E ok. Te iubesc. N-am sa te parasesc niciodata..." modul asta m-ar ajuta si pe mine sa ma eliberez de energia negativa :)))) dar oare o sa am pe cineva sa-mi spuna ca ma iubeste? sinceritatea si puterea femeii asteia m-a impresionat. a trecut destul de repede de la o relatie la alea, de la un stadiu la altul... a avut o viata tare schimbatoare. ba vesela, ba trista, apoi linistita, din nou tensiionata :)) ceea ce face si cartea mai interesanta. dar imi palce tare mult de ea si prietenul ei, Yudhi :))
"- Stiu ca e frumos aici...dar crezi ca o sa mai vad vreodata America?
Ce-as putea sa-i raspund? Tacem amandoi. Yudhi isi scoate din gura acadeaua indoneziana la care suge de cateva ore si spune:
- Frate, acadeaua asta are gust de rahat. De unde naiba ai luat-o?
- De la maica-ta, frate, ii raspund. De la maica-ta"
deci paragraful asta m-a facut sa rad de-a binelea :)) Cu cata dragoste se "alintau" si cat de repede au devenit prieteni. Bineinteles, paragraful nu are atata farmec fara restul cartii.
Mi-a placut cartea pentru ca aici totul se leaga. TOTUL. O carte speciala. Nu toti autorii sunt asa de sinceri si isi dezvaluie o parte din viata lor cu atata usurinta. Si in plus, Liz are talentul de a scrie. Clar. Stie sa te prinda in actiune si sa nu te lase sa pui cartea jos. Asta e ceea ce face o carte sa fie o carte adevarata. Daca ar fi toate cartile asa, lumea ar fi altfel. Bravo Elizabeth si bravo tuturor coechipierilor sai. Iar cat tine despre voi, cititorii, faceti bine si puneti mana pe cartea asta! :)
dia dia: fata din poveste sunt eu. sau as vrea sa fiu :) (29 iulie 2009): Am scris si pe blogul meu www.prcafe.ro

Am citit. Tare mult mi-a placut cartea asta. Am citit-o pe nerasuflate. In trei dupa-amieze. Fiecare tara cu dupa-amiaza ei
Mananca, roaga-te, iubeste. Elizabeth Gilbert.
O tipa cam asa de varsta mea, proaspat divortata s-a gandit sa cunoasca viata. Adevarul e ca atunci cand esti casatorit, mai ales de tinerel, nu prea stii ce e aia viata, nu o vezi cu aceiasi ochi. Cu ochii tineretii… nu prea stii ce e aia..
Si uite asa fata noastra din poveste a plecat sa cunoasca viata. A fost in Italia… sa manance, s-a ingrasat. A fost in India…s-a rugat. A fost in Indonezia …sa iubeasca.. Trei tari care incep cu litera I, trei tari total diferite ca si cultura. Trei tari unde s-a schimbat si a reusit sa ma schimbe si pe mine. M-am simtit de parca eram acolo, de parca vorbea cu mine.
Mi-ar placea sa plec asa de nebuna prin lume si sa scriu carti despre ceea ce vad pe acolo.
Italia. S-a ingrasat. Mult. Asta n-as suporta. Dar a invatat italiana. Mie mi-ar placea sa invat greaca. sau sa pot sa vorbesc latina. Am facut in scoala 7 ani de latina si tot nu o stiu. Mi-ar placea sa o pot vorbi curent. Partea asta cu Italia mi-a placut si nu mi-a placut. Dar ca intro a fost foarte ok.
India. A invatat ce inseamna rugaciune. Cel mai mult mi-a placut partea in care a reusit se recite Gurugita cu cele 182 de strofe. Ma intreb daca eu as putea sa fac asta. Eu care am urat Luceafarul si nu am reusit sa invat decat 10 strofe.
Discutiile ei cu Richard despre sufletul pereche… mda, la ce bun sa iti gasesti sufletul pereche si sa nu poti fi cu el? “Sufletele pereche ne apar in viata tocmai ca noi sa putem descoperi alte fete ale propriei noastre persoane” . Sufletul pereche este o oglinda care iti arata toate defectele si calitatile pe care le ai.
“Cand in sfarsit, trecutul ti-a devenit trecut, lasa totul in urma. Apoi coboara de aici si incepe sa traiesti restul vietii. Cu bucurie adevarata”.
Indonezia. Tare vraciul ala. Amuzant, intelept, inteligent. Mi-ar placea sa il cunosc. De fapt, parca il si cunosc. E cel din Bali, nu? Et in arcadia ego. :)))) Mi-a mai placut povestea cu cei patru frati. “Balinezii cred ca fiecare dintre noi e insotit la nastere de patru frati invizibili, care vin pe lume odata cu noi si ne protejeaza de-a lungul intregii vieti. […] Fratii intruchipeaza cele patru virtuti necesare oricarui om ca sa se simta in siguranta si fericit in viata: inteligenta, prietenia, taria si (pe asta o ador!!) poezia.” Oare am si frati din astia? Ala cu inteligenta.. hmmm. Prietenia.. asta e tare mult pe langa mine ca am o gramada de prieteni. Taria? Asta e cam lenes la mine ca vad ca nu prea-mi iese. Iar poezia… asta cred ca imi e geaman :))))
In indonezia si-a gasit echilibrul. Vraciul a explicat ce inseamna fericirea: “Te lupti cu ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Iar cand atingi o anume stare de fericire, nu trebuie sa lenevesti, trebuie sa lupti contra curentului pentru a o mentine”. Da, vreau. Si eu vreau sa fiu fericita. Si stiu ca trebuie sa muncesti pentru asta. Pacat ca uneori esti singurul care munceste…. Daca ar intelelge asta si cei de lanfa noi…
“E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca”. Toti oamenii spun Doamne ajuta daor cand au nevoie de ajutor. Ce bine ar fi sa putem spune asa degeaba “Doamne, esti acolo? Salut. Voiam sa iti arat ca nu te-am uitat, ajuta-ma dac ai timp. Da, stiu ca sunt multi care tipa dupa ajutor. Doar daca ai timp ajuta-ma sa imi pastrez fericirea” Asta nu e din carte, asta am inventat-o eu acum … dar asta este esenta a ceea ce a vrut sa spuna fata din poveste.
“Cateodata, sa pierzi echilibrul din dragoste e dovada ca traiesti perfect echilibrat”. Uf, de-ar intelege si baiatul meu chestia asta hihi…

Fata cu povestea a mai scris o carte: Ultimul barbat american. Inca nu am citit-o. A aparut la Humanitas, ca si prima. Pare interesanta. Pare asa ca seamana barbatul asta cu baiatul meu care a cam trait in padure si ii e greu sa se obisnuiasca la bloc. În Ultimul bărbat american, Elizabeth Gilbert face portretul acestui erou contemporan care trăieşte, aşa cum ne-am dori mulţi dintre noi, în deplină armonie cu natura. Venit tocmai din Carolina de Nord, avea o îmbrăcăminte din piele de cerb şi purta cuţit la cingătoare. I-a impresionat pe newyorkezi, evident, dar cel mai mult a impresionat-o pe ea: a scris un articol despre acest american care a renunţat la orice formă de confort modern pentru a-şi construi propria lume, în vârf de munte. La scurt timp, şi-a dat seama că nu e destul: un astfel de om merita o carte întreagă. Poate candva o sa pot si eu sa scriu o carte despre salbaticul din viata mea? :))) haha. doar daca reusesc sa il domesticesc… pentru ca el cu siguranta nu vrea asta