Manualul războinicului luminii

Nimeni nu ştie cu adevărat ce îţi doreşti , nimeni nu e capabil să se pună în locul tău şi să simtă / vadă / înţeleagă ce e în jurul tău aşa cum faci tu . Şi nu se datorează lipsei de imaginaţie a celuilalt , ci faptului că eşti unic . Omul este unic în ceea ce priveşte capacitatea de a transpune cu ajutorul creierului , materia ce îl înconjoară . E unic în ceea ce priveşte sentimentul de iubire . E unic prin felul în care se afirmă , prin gesturile lui , chiar şi prin zâmbet . Chiar dacă , mai spune câteodată că o anume persoană seamana cu nu ştim ce altă fiinţă , toată această asemănare este doar o iluzie . Această iluzie face să existe în noi uitarea-aparentă . Observăm ceva şi brusc ne amintim de cineva /ceva , deşi credeam sau eram siguri că uitasem . Suntem oameni , iar asta ne face să credem despre noi că avem dreptul să pretindem altora ca şi noi să ne respecte , să ne iubească , să ne ajute . Dar omitem faptul că nu facem nimic ca să obţinem asta. Ne-am obişnuit doar să cerem , iar dacă nu ni se dă , obligăm . Şi dacă nici aşa nu avem ce ne dorim , începem să fim împotriva celor care , credem noi " ne-au respins existenţa". Nu suntem în stare să ducem lupte corecte , să strângem energie pentru a prelungi lupta în favoarea nostră . Nu vrem să vedem adversarul aşa cum ne vedem pe noi : "gata să se străduiască pentru a reuşi , conştient de abilităţile lui , de calităţile şi defectele lui , pregătit să suporte consecinţele ." Ne autoapreciem şi vedem pe cel din faţa noastră slab . Comitem greşeli şi când ne dăm seama de ceea ce ele înseamnă , ne întristăm şi ne dorim să fim mai buni . Să murim şi apoi să înviem . Să fim noi , dar în acelaşi timp , alţii .
cest "manual" ne învaţă că războinicul luminii meditează asupra faptelor şi gândurilor sale , trăieşte , tolerează , ripostează , alege , suferă , răspunde , creşte , iubeşte , dar niciodată nu uită să fie ceea ce vrea el , nu alţii . Nu lasă comentariile cel din jur să îl intimideze pentru că el poate să fie şi un bun critic asupra lui . Duce o luptă continuă în care e posbil să piardă sau să câştige , însă el percepe fiecare învins ca pe un câştigător . Orice s-ar întâmpla , el merge mai departe , hotărât să se aproprie cât mai repede de visul său . Face sacrificii şi nu uită niciodată de unde a plecat , chiar dacă există diferenţe enorme între : "început"şi"sfârşit" . Nu uită ce înseamnă gratitudinea , uneori crede ,alteori nu ,cunoaşte umilinţa şi vede victoria adversarului , dar la sfârşit se redresează şi conştientizează că există o singură lumină care îi călăuzeşte drumul . Chiar dacă se simte dezamăgit , încearcă să zâmbească şi să reînceapă lupta .


Suntem capabil să ne autoprovocăm să ne depăşim stadiul în care suntem şi să descoperim în noi şi în ceea ce facem , lumina ? Putem oare să recunoaştem că am plâns , că am simţit şi ştim ce este durerea şi că am crezut , în diferite situaţii că suntem vinovaţi ? Ar trebui să ne analizăm fiecare pas şi ficare tentativă de gândire pentru a descoperi ce am ajuns să fim . La sfârşitul acestei încercări , ar trebui să găsim medalionul sufletului , încărcat de lumina , care semnifică calea lungă pe care a fost necesar să o străbatem pentru a reuşi să aflăm adevarata faţă şi inimă .
Nu ar trebui să ne bucurăm de această existenţă , încercând să fim ceea nu suntem . E necesar să zâmbim şi să ne alinăm sufletul atunci când simte tristeţe , chiar dacă nu există niciun motiv pentru ea . Suntem sensibili , iar asta nu ar trebui să ne facă să ne simţim diferiţi de cei care preferă să nu facă cunoscută şi latura asta .
Dacă avem un vis , e necesar să încercăm măcar să-l trăim , chiar dacă la final nu o să fie chiar ce ne-am dorit.