Coşul meu
Nu ai niciun produs în coş.
Avem în faţa ochilor, astfel, două feţe ale trecutului: faptul istoric, trăit şi povestit de însuşi Kumagai, şi transfigurarea acestuia prin ficţiune, în cântecele călugărilor mai tineri pe care îi auzim dând naştere unei legende ce dăinuie şi astăzi. Pentru a reuşi acest contrapunct între adevăr şi poveste, autorul, un rafinat cunoscător al culturii nipone, recreează lumea Japoniei feudale cu grijă pentru detaliul caligrafiat din vârful pensulei şi pentru acurateţea istorică, în tradiţia marilor naraţiuni ale genului.
| Cod Produs | H07650 |
|---|---|
| Data apariţiei | 16.02.2010 |
| Editură | Humanitas |
| An apariţie carte | 2010 |
| Colecție carte | Nipponica |
| Traducător | Alexandru Asmarandei |
| Număr pagini | 272 |
| Ediție carte | I |
| Format carte | 13 x 20 cm |
| ISBN | 978-973-50-2352-2 |
Recenzii clienţi
1 Produs(e)
-
Memoriile unui vanitos
-
Nota (preluare de pe www.thechronicle.ro)
În desenul lui Kikuchi Yosai, Kumagai Naozane, eroul romanului istoric Memoriile războinicului Kumagai, de Donald Richie, ne apare într-o ipostază iconică, așa cum a rămas în cronici: în timpul bătăliei de la Ichinotani, Kumagai îl ucide pe Atsumori, fiul de 16 ani al lui Tsunemori, din clanul Taira. Impresionat de frumusețea tânărului, Kumagai renunță la hainele de războinic, se călugărește și își ia numele de Rensei. În desenul lui Yosai, Kumagai se lasă purtat de cal spre noua sa identitate, privind înapoi cu mânie.
Privirea în urmă o reprezintă și romanul istoric al lui Richie, o narațiune la persoana I – vocea lui Rensei. Eu șed ghemuit, eu, cel care număram deceniile așa cum un om își mângâie cu încredere punga de bani. Deodată mă simt ruinat.
Eroul nostru, născut în clanul Taira, alegând întotdeauna alianțele folositoare accederii sale în tabăra învingătorilor – fidelitatea e văzută ca un mijloc auxiliar, ajunge, purtat de istoria luptelor interne de acaparare a puterii, să lupte pentru clanul Minamoto și apoi în slujba viitorului shogun Kiyomori, din clanul Taira, pentru a ajunge din nou să slujească un Minamoto. Își dorește foarte mult să scape de originea țărănească, cu glumele aferente din partea camarazilor, și să urce în rang – pentru aceasta se căsătorește cu o fată având același ideal. Urmează o căsătorie plină de respect și de înțelegere – două cuvinte pentru a exprima indiferența dintre cei doi soți.
Richie rescrie legenda lui Kumagai: nu Kumagai este cel care l-a omorât pe Atsumori, ci doar a profitat de uciderea de o săgeată a adevăratului autor pentru a-și însuși capul frumosului Atsumori, iar retragerea lui la mânăstire este cauzată de trufie și dintr-un acces al mâniei. O rescriere plină de tablouri sângeroase, din care nu lipsesc poezia, amestecul de cruzime, puritate, abjecție și considerații despre soartă. Nu războinicul Kumagai, ci călugărul Rensei scrie, spre sfârșitul vieții, poate și eu ar fi trebuit să îi omor pe cei care au luptat pentru mine și care, odată treaba făcută, m-au împidicat să ajung mai sus.
Memoriile războinicului Kumagai sunt de fapt memoriile unui războinic fidel unui singur țel: atingerea unui înalt grad în ierarhia militară, planuri zădărnicite de firea-i colerică.
Doresc să renasc pe cel mai înalt Paradis pentru a putea conduce muribunzii pe Tărâmul Pur, scrie Rensei, un leitmotiv al cărții. Pe toți cei care i-a omorât în bătălii. Inclusiv pe frumosul Atsumori, al cărui cap l-a ajutat să urce în ierarhia militară.
“Probabil că iarăși sunt demodat, însă era ceva reconfortant în acele obiecte ca niște pepeni, care se loveau de genunchi și erau prinse de părul lung la centuri sau la mânerele șeilor. Cel puțin erau niște trofee pe care le puteai vedea și mirosi. Nu erau invizibile precum loialitatea.”
Ce erau acele obiecte ca niște pepeni? Ni se spune puțin mai sus:
“Capetele fiind atât de prețuite, nici nu se punea problema de a lua prizoneri de război. Să te predai în război nu mai era o opțiune. Capul era luat și, câteodată, corpul era folosit pentru exercițiile de luptă. Apoi era aruncat, însă corpul era păstrat.
Pe când eram simplu soldat, mi se ordona câteodată să spăl capete. Aceste obiecte rotunde încetau rapid să mai aibă ceva uman în ele. Unii le prindeau de urechi sau de nas ca să le întoarcă și să frece sângele închegat pe ele. Uneori, câte un cap clipea la asemenea ofensă, ceea ce stârnea mereu râsete.
Normal că fiecare dintre noi a întrevăzut posibilitatea ca propriile capete să fie tratate în acest mod grosolan. Și, când se întâmpla să gândim așa, ne purtam mai urât ca niciodată, pălmuind obrazul palid și frecând cu peria buzele tinere.”
Considerat un Lafcadio Hearn al timpurilor moderne, Richie spunea într-un interviu din 2003: Mai sunt atâtea povești de spus despre Japonia, dar mai sunt prea puțini oameni care să le descopere.
ps: Începutul romanului (“Am șaizeci și cinci de ani și, pentru că mi-am terminat mărturia și sunt pregătit acum să mor, vreau să mă aplec asupra vieții mele. A fost plină, și vreau să scriu ceea ce am trăit.”), vocea presupus calmă, fără inflexiuni, anunțând mari grozăvii, m-a dus cu gândul că un audiobook în interpretarea lui Radu Beligan ar fi un lucru împlinit.(Postat în 09.06.2010)
1 Produs(e)
