• Nu aveţi produse în coş.

    0,00 lei

Motivaţie şi personalitate

Trei, 2008

Stoc epuizat

59,00 lei
Ea a devenit o lucrare de referinţă pentru orice om preocupat de teoriile lui Abraham H. Maslow, fapt dovedit de interesul crescând manifestat de autori care semnează în cele mai importante reviste de psihologie, educaţie, afaceri, studii sociale şi din alte domenii. Deşi prima ediţie a acestei cărţi a fost publicată în 1954, iar a doua în 1970, influenţa sa a continuat să crească o dată cu trecerea timpului. Din 1971 până în 1976, Motivaţie şi personalitate a fost citată ca material bibliografic de 489 de ori, deci de peste 97 de ori pe an. Din 1976 până în 1980, la peste 20 de ani de la prima ediţie, numărul trimiterilor bibliografice a crescut la 791, aceasta însemnând în medie 198 de trimiteri pe an. […] Maslow susţine că toate trebuinţele umane pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuinţele fizice — de aer, hrană şi apă. Apoi urmează alte patru niveluri, ale trebuinţelor psihice — de securitate, dragoste, respect şi actualizare a sinelui. În viziunea sa, trebuinţele superioare sunt reale şi fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeaşi măsură cu nevoia de hrană. Maslow evită simplificările excesive ale poziţiei comportamentale şi ale celei freudiene. Abraham H. Maslow este întemeietor al psihologiei umaniste din care s-au dezvoltat mai multe psihoterapii situate dincolo de freudism şi comportamentalism. Profesor la Brandeis University între 1951 şi 1969, Maslow a rămas în istoria psihologiei prin contribuţia sa cea mai importantă cunoscută ca «ierarhia trebuinţelor».

Motivaţie şi personalitate

Etichetele produsului:
Scrieți o recenzie

Doar utilizatorii înregistraţi pot scrie recenzii. Autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă

Informații suplimentare

Cod Produs: C155751

Data apariţiei: 13.12.2009

Editură: Trei

An apariţie carte: 2008

Colecţie: Psihologie-Psihoterapie

Traducător: Andreea Răsuceanu

Număr de pagini: 568

Ediția cărții: I

ISBN: 978-973-707-159-0

Materia: Inaplicabil

Premii: Inaplicabil

S-ar putea să vă intereseze și următoarele produse
Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi
Lou Marinoff Înghite Platon, nu Prozac!... Trei
Preț:45,00 lei
Gramatica fanteziei
Gianni Rodari Gramatica fanteziei Humanitas
Preț:25,00 lei
Homo Ludens
Johan Huizinga Homo Ludens Humanitas
Preț:32,00 lei
Intre viata si carti
N. Steinhardt Intre viata si carti Polirom
Preț:44,95 lei

În acest site, plãţile cu cardul sunt securizate de GeCAD ePayment şi Credit Europe Bank.
Carduri acceptate: Visa, Visa Electron, Maestro, Mastercard, Card Avantaj.