Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)

Neagu Djuvara (n. 18 august 1916), fiul Tincăi Grădişteanu şi al lui Marcel Djuvara, nu a ales întâmplător subiectul cărţii sale: este ultimul descendent, pe linie maternă, al unui neam boieresc important care a dat ţării membri în elita politică cu ajutorul căreia domnii pământeni au domnit în Ţara Românească, iar pe linie paternă, al unui alt neam de boieri, aromâni la origine, stabiliţi în principate la sfârşitul veacului al XVIII-lea, care a dat şi el ţării politicieni, diplomaţi, medici, profesori universitari. O demonstraţie în răspăr cu imaginea cultivată de regimul nivelator din ultimii 50 de ani, care a negat vehement rolul aristocraţiei în complexa structură socială, politică şi culturală a principatelor române. Ce au fost "boierii mari" în Ţara Românească. Saga Grădiştenilor este o cercetare asupra unei familii boiereşti şi, în fapt, un volum ce priveşte istoria instituţiilor politice româneşti premoderne. Fără tagadă, aşa cum reiese din minunata demonstraţie a autorului, istoria boierimii române atinge încontinuu istoria politică a principatelor, deoarece marea boierime a jucat un rol foarte însemnat - ba chiar dominant în guvernarea ţării, dinainte de „descălecători" şi până la naşterea României moderne. Vom descoperi în ce fel marile familii boiereşti şi-au dobândit sau şi-au pierdut moşiile şi, odată cu averile, privilegiile politice şi dregătoriile înalte. Cum au fost rând pe rând şi mai mult sau mai puţin conştient, agenţii aproape exclusivi a trei influenţe străine, determinante în domeniul culturii: cea slavonă, în primele timpuri ale Evului nostru Mediu, cea greacă, apoi turco-fanariotă, în secolele XVII-XVIII, la urmă cea franceză în secolul al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. Cum au încheiat alianţe de familie, puternic marcate de endogamie, pentru a conserva rangurile şi din nou averile. Cum femeile, adesea aprige, au jucat un rol însemnat în transmiterea numelui. Cum ei, boierii, au fost promotorii modernizării României ca revoluţionari, reformatori, oameni politici. Cum, către sfârşitul veacului al XIX-lea, când sarcina guvernării României este preluata de burghezia naţională, neamul Grădiştenilor se stinge în dureri: moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaţie mentală. Neagu Djuvara, pare-se ultimul Grădiştean, oferă un capitol inedit de ilustraţii, facsmilie, arbori genealogici, tabele de ascendenţi, indici de familii înrudite. S-ar părea că, potrivit uneia dintre genealogii, nepoata sa reia saga familiei Grădişteanu, căsătorindu-se cu un alt descendent al unei alte ramuri a Grădiştenilor!