Noul, o veche poveste

"Opoziţia dintre reformişti şi tradiţionalişti, ca şi aceea dintre revoluţie şi restauraţie, văzute ca scopuri ultime, nu e chiar atât de clară şi de elementară cum s-a impus ea ideologilor, politicienilor şi jurnaliştilor de tot felul în ultimele două secole. Credem, aşadar, că merită să fie încercată denunţarea antitezei simpliste revoluţie-restauraţie, ori progres-tradiţie, fie şi numai pentru a scoate gândirea din lenevie şi dihotomie simplistă. Nu pretindem, fireşte, că vom putea analiza totalitatea, sau chiar majoritatea situaţiilor de utilizare novatoare a tradiţiilor. Nici nu vom încerca. Nu pretindem că vom înţelege complexitatea circumsţantelor prin care reacţionării devin revoluţionari şi invers. Ne va lipsi, pesemne, metoda adecvată. Dar mi se pare important a verifica chiar şi aşa temeiurile discutabile ale antitezei conservator-reformist, sau revoluţionar-tradiţionalist, care a căpătat atâtea marcaje ideologice în epoca noastră. Demersul mi se pare cu atât mai util cu cât această epocă pare să considere tot mai mult şi mai nechibzuit ca tradiţia, oricare ar fi ea, e dispensabilă şi că noul absolut e cu putinţă." (Andrei Cornea)