• Nu aveți produse în coșul de cumpărături.

    0,00 lei

O mie de cocori

Humanitas, 2010

În stoc

Livrare in 24-48 h prin curier sau 3-4 zile prin Posta Română
17,00 lei
Kikuji este invitat la o ceremonie a ceaiului unde urmează să-şi vadă viitoarea soţie. Ar trebui să fie fata care poartă un batic cu o mie de cocori. De aici începe iniţierea lui. În ceremonia ceaiului, a dragostei, a morţii, a vieţii. Iar tânărul Kikuji a ajuns tocmai în acel moment al ceremoniei când în lume nu mai există decât femei îndrăgostite. „Un roman de o măiestrie nemaipomenită, foarte sugestiv, uman, intens şi emoţionant.“ (New York Herald Tribune)

O mie de cocori

Recenzii(1)
Absenţa, marele maestru de ceremonii

Recenzie scrisă de Cătălin

(preluare de pe www.thechronicle.ro)

Mergând pe stradă să zăreşti o casă, deasupra uşii ei să scrie O mie de cocori, iar imediat sub ea invitaţia : Dragi trecători, uitaţi-vă pe geam şi descoperiţi absenţele. Geamurile înconjoară întreaga casă, dar, bizar, sunt toate vopsite în culoare neagră. La intrarea în curte ţi se oferă un creion neascuţit cu care eşti îndemnat să răzuieşti geamurile. Răzuind, îl vei ascuţi şi vei încerca, la rându-ţi, să scrii despre O mie de cocori.

Să nu ne grăbim.
Doar anumite porţiuni din vopseaua neagră pot fi răzuite. Cu creionul în mână să ghiceşti anumite acţiuni, personajele dinăuntru se mişcă în altă cameră, iar tu, desluşind ca prin ceaţă lucrurile minunate din spatele construcţiei literare, să nu poţi zări decît cum locuitorii casei dispar în altă cameră, observi doar o urmă de paşi, sau o fluturare a unor haine. Ai ajuns târziu, acţiunea s-a mutat deja în altă cameră. Din când în când, câte un verb simplu, greu şi fierbinte să străbată întreaga scenă pentru ca mai apoi, când regăseşti personajele principale într-o altă cameră, verbul din scena de dinainte să nu fie dezvăluit ori amplificat.

Cam aşa se „joacă” cu cititorii în O mie de cocori Yasunari Kawabata, câştigătorul premiului Nobel pentru literatură din zbuciumatul an 1968. Cartea este o invitaţie la pândă în pădurea plină de simboluri şi aluzii, eroul principal este absenţa - ce nu se spune într-o povestire despre dragoste şi destin aparent simplă: după moartea tatălui, un tânăr este „luat prizonier” de amantele tatălui şi de fiica uneia dintre ele.

Tânărul Kikuji Minami este invitat să participe la ceremonia ceaiului de Kurimoto Chikako, o fostă amantă a tatălui său, cu dorinţa de a-i face cunoştinţă, pasul premergător căsătoriei, cu Yukiko Inamura, purtătoarea unui batic cu o mie de cocori. Aici, Kikuji o reîntâlneşte pe doamna Ōta, cealaltă altă amantă a tatălui, şi pe fiica ei Fumiko. Ceremonia ceaiului devine un prilej de perturbare a armoniei şi de încălcare a regulilor: Kikuji devine amantul doamnei Ōta, geniul rău, sau bun?, Kurimoto Chikako, deşi depune toate eforturile, nu poate realiza căsătoria lui Kikuji cu Yukiko Inamura – un alt simbol al armoniei care pluteşte mereu deasupra eroului nostru, fără a o putea atinge vreodată, doamna Ōta se sinucide şi, am ajuns târziu în cameră?, vocea omniscientă închide ochii?, doar ghicim relaţia care se naşte între Kikuji şi domnişoara Fumiko.

O absenţă a armoniei şi o absenţă (sau delicateţe, ori discreţie) a omniscienţei naratorului care, amândouă, construiesc o prezenţă puternică a poveştii.

Cred că nu întâmplătoare, tot din punctul de vedere al strategiei narative, e alegerea lui Kawabata de a ne face cunoştinţă cu personajele feminine ale romanului prezentându-ni-le cu numele lor întreg – iar doamna Ōta să ne fie „dezvăluită” pe jumătate, doar prin numele de familie.

Post scriptum: Conform Imdb, O mie de cocori pare a fi fost ecranizată de două ori: în 1953, avându-l drept regizor pe Kozaburo Yoshimura, şi în 1969, purtând semnătura lui Yasuzo Masumura. Le-a văzut cineva?
Scrieți propria recenzie

Doar utilizatorii înregistrați pot scrie recenzii. Autentificați-vă sau înregistrați-vă

Informații suplimentare

Cod Produs: H07814

Data apariţiei: 15.07.2010

Editură: Humanitas

An apariţie carte: 2010

Colecție carte: Cartea de pe noptieră

Traducător: George Şipoş

Număr de pagini: 136

Ediția cărții: a II-a

Formatul cărții: 11 x 18 cm

ISBN: 978-973-50-2740-7

Premii: Nobel 1968

S-ar putea să vă intereseze și următoarele produse
În ochii Luciei
Arthur Japin În ochii Luciei Humanitas Fiction
Preț:29,00 lei
Frumoasele adormite
Yasunari Kawabata Frumoasele adormite Humanitas
Preț:18,00 lei
Epoca de fier
J.M. Coetzee Epoca de fier Humanitas Fiction
Preț:25,00 lei
Frumuseţe şi întristare
Yasunari Kawabata Frumuseţe şi întristare Humanitas
Preț:27,00 lei

În acest site, plãţile cu cardul sunt securizate de GeCAD ePayment şi Credit Europe Bank.
Carduri acceptate: Visa, Visa Electron, Maestro, Mastercard, Card Avantaj.