Peştele-scorpion

Scriind pe îndelete, nepăsându-i de actualitate şi cu atât mai puţin de rentabilitate, Nicolas Bouvier a făurit cu răbdare o operă atemporală, care frapează prin rigoare. Amatorii de proză fin cizelată îl descoperă treptat, de fiecare dată cu încântare, de parcă şi-ar trece unul altuia în secret pietre preţioase. […] Printre prea rarele piese de orfevrerie lăsate în urmă de Bouvier, Peştele-scorpion are strălucirea întunecată a sticlei vulcanice. Povestea unui sejur de nouă luni în Ceylon, în 1955: două decenii i-au trebuit lui Bouvier ca, în sfârşit, s-o spună. Între timp, a publicat Rostul lumii (1963) şi Cronica japoneză (1967). Cronologic, Peştele-scorpion trebuia să fie urmarea Rostului lumii, care se încheie […] la porţile continentului indian. Şi totuşi, e cu totul altceva.[…] Hotărându-se să retrăiască [acest sejur ceylonez], episodul cel mai dureros al existenţei sale, Bouvier a trecut de la "rostul lumii" la "rostul cuvintelor". Scrierea l-a eliberat, restituind amintirile în chipul cel mai fidel posibil .[…] Carte cultă, Rostul lumii l-a dezvăluit pe Bouvier ca scriitor-călător. Dar pesemne că Peştele-scorpion, specie letală din mările calde, de fascinantă frumuseţe, l-a transformat pur şi simplu într-un scriitor. (Tristan Savin, "Lire", noiembrie 2005)