Porumbelul

Un scriitor fascinant care a reuşit să surprindă o lume întreagă odată cu publicarea în 1985 a şocantului său roman de debut „Parfumul – povestea unui ucigaş”, Patrick Süskind continuă să îşi uimească publicul, condimentându-şi stilul cu elemente noi, kafkiene, demne de a lăsa orice cititor pradă unui miraj literar căruia cu greu i-ar putea rezista. „Porumbelul” reprezintă nu numai romanul său secund, apărut în primă ediţie în 1990, şi care continuă afirmarea autorului în domeniul naraţiunilor spumoase, ci şi parola către o altă dimensiune literară: metafora existenţei transpusă în criza individuală a protagonistului. Folosirea unui erou banal pentru a transmite mesajul fragilităţii este o tehnică riscantă, în urma căreia cititorul are libertatea de a reacţiona divers, de la înduioşare până la indiferenţă.
Pentru fiecare, echilibrul reprezintă un scop la care se ajunge prin rafinarea neobosită a psihicului, acţiunilor şi emoţiilor, canalizate pozitiv în direcţia autorealizării. Evenimentele diverse care se strecoară în existenţă pe post de obstacole sau plăceri sunt tot atâtea momente cruciale în care eul găseşte contextul potrivit de a se releva pe de-a-ntregul. Starea de bine pe care fiecare încearcă să o dobândească sau să şi-o inducă poate fi uşor alterată de situaţii variate: accidente, datorii, conflicte şi... apariţia unui porumbel. Ei bine, pentru Jonathan Noel, cel mai teribil lucru este să vezi un porumbel! Acel ochi fără privire al păsării îi debusolează întreaga existenţă, aruncându-l într-o prăpastie a disperării, din care cu greu găseşte mijloace de evadare:

“Acest ochi, un disc mic, rotund ca un cerc, maroniu cu centrul negru, era cumplit de privit. Părea ca un nasture cusut de penele capului, fără gene, fără sprâncene, gol, fără ruşine întors spre exterior şi deschis cât putea de mare; în acel ochi însă zăcea ceva precaut şi viclean deopotrivă; şi, deopotrivă, nu părea nici deschis, nici închis, ci pur şi simplu inert precum e lentila unui aparat de fotografiat care înghite orice lumină exterioară şi nu lasă înspre afară să strălucească nimic din interiorul său.”

De fapt mesager al conştiinţei lui Noel, pasărea nu se lasă dusă până când nu îşi atinge scopul: impulsionarea lui Jonathan către recunoaşterea unor adevăruri personale. Experimentează, pe rând, paranoia, freamătul absurd al unor ipoteze ridicole, frica, revolta, pentru ca, în final, să apeleze la un flashback răvăşitor, ce îi dezvăluie rănile din copilărie, dar totodată senzaţia plăcută de a fi viu. Reinventându-şi principiile de viaţă, îşi ia adio de la vechile obiceiuri, se deschide în faţa perspectivei de a comunica şi decide să dea piept cu porumbelul, dar tocmai când cititorul, lăsat în sfârşit cu răsuflarea tăiată, anticipează grozăvia luptei (mai mult interioare...), porumbelul nu mai e de găsit.
Ce se întâmplă? Care sunt trăirile ulterioare? E această calmare a apelor relativă, până la apariţia unui alt porumbel fatidic? Sunt întrebări la care găsiţi răspunsuri sau indicii doar parcurgând textul, deloc sărac în subtile aluzii şi piste de interpretare.
Tehnic, cel de-al doilea roman al lui Patrick S. impresionează prin complexitate şi construirea minuţioasă a unui adevărat labirint nevrotic. De asemenea, jonglarea cu noţiunea de timp este spectaculoasă, nu revoluţionară, dar fascinantă. După o naturală trecere în revistă a biografiei personajului, făcută ca o serie de amintiri sporadice, naratorul se concentrează pe relatarea tuturor evenimentelor şi emoţiilor survenite în cadrul unei singure zile din viaţa lui Jonathan Noel: o zi a devenirii, a evoluţiei, a schimbării, dar în acelaşi timp, o singură zi din istoria individuală a unui personaj, o epopee sensibilă care, în ciuda profunzimii ei şi a marilor confruntări aduse în prim-plan, se încadrează în doar 24 de ore. Aşa cum am menţionat anterior, acest efect este datorat acrobaţiei temporale de o neasemuită fineţe pe care Süskind reuşeşte să o exploateze foarte bine.
De ce aş citi „Porumbelul”? Are doar 128 de pagini, se citeşte repede şi se regăseşte în celebra listă „1001 cărţi de citit într-o viaţă”. În afara acestor detalii extraliterare care o fac şi mai tentantă, a nu se ignora adevărata motivaţie: pentru că, recunoaştem sau nu, fiecăruia ne e teamă, mai mult sau mai puţin, de acel porumbel declanşator de haos, indiferent de chipul pe care l-ar putea lua, venit să ne schimbe întreaga percepţie asupra lumii. E o carte pentru sufletele curajoase care ştiu să recunoască în fragilitate nu o slăbiciune, ci o treaptă către adevărul intim.