LibHumanitas - Cărţile. La modă din 1455

Recenzii clienţi

"Rătăcirile fetei nesăbuite" vă vor purta într-o călătorie savuroasă, unde veţi avea cele mai bune locuri: uimirea şi încântarea.

Recenzie de Zvârluga. Bond

Nota

Romanul lui Llosa m-a cucerit pe măsură ce pătrundeam în viaţa fetei nesăbuite şi a băiatului bun. Erotismul este proiectat pe 3 continente, iar Llosa îl poartă cu măiestrie dintr-o Limă burgheză, în Parisul anilor ’60, în Londra hippy din ’70, în Japonia modernă sau în cartierul madrilen Lavapies. Vă ofer un pic din "Swinging London":
"Muzica a înlocuit cărţile şi ideile, devenind principalul interes al tinerilor, mai ales odată cu apariţia celor 4 Beatles,... Rolling Stones,... cu mişcarea hippy şi revoluţia psihedelică a acelor flower children.
La Londra au apărut: minijupa, pletele lungi, ţinuta extravagantă – consfinţite de musicalurile Hair şi Jesus Christ Superstar – popularizarea drogurilor, începând cu marijuana şi sfârşind cu acidul lisergic, ... cu practicarea amorului liber, cu recunoaşterea homosexualilor..., dar şi cu respingerea în bloc a faimosului establishment burghez,... în numele unui pacifism hedonist şi anarhic..., domolit de dragostea pentru natură şi de negarea moralei tradiţionale.
[...] Datorită lui am fost în stare să fac nişte lucruri pe care nu le mai făcusem niciodată: nopţi albe prin discoteci ori chefuri hippy în care aerul era îmbâcsit de mirosul ierbii, cu prăjituri din haşiş, care pe mine, începătorul, mă plonjau în sfere gelatinoase, ultrasensibile, uneori amuzante, alteori de coşmar."

Nu ştiu dacă mi-a plăcut mai mult povestea hipiotului tânăr care ajunsese celebru pictând cai şi care a murit de Sida sau cea a îndiguitorului Arhimede care îşi folosea darurile şamanice în alegerea locurilor pentru construcţia digurilor. Sau poate nebunia de dragoste a băiatului bun şi a fetei crude care m-a făcut să mă gândesc la spusele lui Oscar Wilde: iubirea trebuie să se bazeze pe nesiguranţă şi One-ul celor de la U2 pe care l-am tot avut în cap, ca fundal sonor.
Cert este că, la finalul romanului, îmi venea să-mi pun mâinile în şold a mirare, în faţa magicianului Llosa. Care n-a scos niciun porumbel de pe mânecă, dar s-a jucat magistral cu emoţiile: m-a făcut să râd zgomotos, să plâng şi apoi să zâmbesc.

(Postat în 11.09.2009)