Regele se-nclina si ucide

În "Regele se-nclină şi ucide", Herta Muller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, descrie momente din perioada vieţii petrecută în România, în timpul comunismului. Născută în Banat, a crescut sub dictatura lui Ceauşescu şi a simţit pe pielea ei acest lucru.
Fiecare text prezintă diferite întâmplări din perioada comunistă. Herta Muller începe cartea făcând diferenţe între limba germană şi cea română şi descriind momentele în care a început să vorbească româneşte.
Ea continuă, prezentând consecinţele suportate atât de ea, cât şi de familia ei după apariţia primei cărţi, din cauza accentelor comuniste. „Regele” care apare în carte de numeroase ori – în special în cel de-al doilea text – este dictatorul. El este numit „rege” tocmai deoarece „cuvântul „konig [rege] sună catifelat.”. De altfel, multe cuvinte în germană erau compuse în aşa fel încât să fie evitate anumite cuvinte: «„figuri-înaripate-pentru-sfârşit-de-an” pentru a evita cuvintele „înger” şi „Crăciun”, iar „element-de-făcut-semne” pentru a evita cuvântul „steguleţ”, fiindcă un asemenea diminutiv ar fi jignit, nu-i aşa, ideea de drapel al partidului».
Herta Muller şi-a trăit adolescenţa într-o lume compromisă, în care moartea este un lucru pe care trebuie să îl accepţi, fie că vrei sau nu. Umilită, ameninţată, supusă interogărilor şi urmărită de Securitate, scriitoarea a reuşit să scape de acea teamă care îi dobora pe alţii. Toate convorbirile telefonice erau ascultate, iar interogatoriile erau un lucru normal.
Sfârşitul este reprezentativ întregii cărţi şi poate fi considerat o concluzie referitoare la întreaga perioadă trăită în România, în timpul comunismului. Herta Muller a scăpat de acea frică, dar de amintiri niciodată nu va scăpa: „Aud că sucul de fructe timişorean e bun la gust. Dar nu voi bea din el, căci altfel aş bea o dată cu el o frică pe care nici n-o mai simt.”