Stigmatul Casandrei

Rămâne strigătul deznădăjduit al unui om care vrea să spună adevărul şi nu este crezut, aşa cum Casandra, la rândul ei, fusese blestemată să i se pună la îndoială adevărurile rostite. Iar acest adevăr, strigat cu disperare şi necrezut de nimeni, este că Răul se află în oameni, indiferent ce nume poartă: "capcanele pentru cadavre" puse de militarii sovietici în Afganistan pentru uciderea populaţiei civile, fărădelegile săvârşite în vremea balaurului cu două capete, numit pe scurt Hitlerstalin sau Stalinhitler, sau "producţia fetusilor-x" - copii ai nimănui însămânţaţi în uterele-incubator ale deţinutelor din Uniunea Sovietică pentru crearea omului nou. Cinghiz Aitmatov este unul dintre cei mai importanţi scriitori de limbă rusă postbelici. În 1958 publică prima sa nuvelă, Geamilia, despre care Louis Aragon, cel ce a tradus-o în limba franceză, spunea că este cea mai frumoasă poveste de iubire din lume, urmată de numeroase alte nuvele şi microromane, printre care Ochi de camilă (1961), Primul învăţator (1963) şi Cocorii timpurii (1975). În 1980 publică romanul-parabolă O zi mai lungă decât veacul, iar în 1987, Eşafodul.Scrierile sale au reprezentat, atât pentru Occident, cât si pentru blocul comunist, dovada că literatura de limbă rusă nu rămânea tributară ideologiei şi realismului socialist. Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi, bucurându-se de un enorm succes de public şi de critică. Romanul Stigmatul Casandrei (1995) aparţine perioadei târzii a creaţiei scriitorului, când acesta abandonează filonul local, abordând un ton universal.