Timpul ce ni s-a dat. Volumul I

Humanitas, 2007

Înscrieți-vă ca să fiți anunțat când acest produs revine în stoc

Stoc epuizat

27,00 lei

In anii 1944-1947, autoarea a fost martora atenta a nenumaratelor „simptome" prin care se manifesta instaurarea comunismului in Romania. Nu s-a multumit sa observe: a citit despre cele traite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea amintirile ei depasesc, am putea spune, genul memorialistic. Ele se constituie intr-un veritabil manual de istorie - viu, pasionant - a acelor vremuri tulburi ce aveau sa devina in curand violente. "Cartea... e scrisa cum imi inchipuiam ca se va face mult mai tarziu", spune Monica Lovinescu intr-un foarte elogios articol aparut în Romania literara sub titlul Timpul ce ni s-a luat: "fara patima, fara complexe, cumpatat, cu toate nuantele indoielii, intr-un cuvant cu bun-simt... Amintirile se recompun bizuindu-se nu doar pe privirea naratoarei, ci si pe alte marturii si uneori pe ziare din epoca. Prezentata astfel, istoria traita pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toti, cei care am suportat-o, dar castiga in credibilitate... Am insistat atat de mult pe termeni ca obiectivitate, bun-simt, cumpatare, incat s-ar putea crea impresia unui text rece, a unei priviri indepartate, nescaldate de emotie. Ar fi fals, emotia exista. Retinuta in general pe pragul unei lacrimi, proza autoarei poate da si tonul durerii uimite... "

La multi ani Doamna Bentoiu! Recenzie scrisă de Doina: Sa fie clar de la inceput: sunt inginer(a), am 60 de ani, citesc cateva zeci de pagini zilnic si, desi mi-ar placea sa merg la Roma pe banii vostri, nu sunt in targetul concursului «face-a-book».
In plus: I’m not facing books / Nu ma confrunt cu cartile!
Eu le cumpar ca si cum mi-as face zestre pentru maritis; eu le citesc ca si cum ne-am iubi; eu le fac cadou prietenilor ca si cum le-as pune in palma chiar sufletul meu; eu le tin in biblioteca cu grija cu care bancile isi apara camerele de valori; eu imi amintesc lectura lor ca pe evenimentele propriei mele vieti; eu ii tin pe autorii lor in sufletul meu ca pe prieteni sau rude desi nu ii cunosc personal, eu simt ca plesnesc de bogatie si de tristete dupa ce termin o carte foarte buna, asadar ma inscriu in targetul concursurilor: «love-a-book», «live-for-a-book», «die-for-a-book», «kill-for-a-book»…
Vreau sa va povestesc ceva.
Acum cativa ani citeam «Timpul care ni s-a dat». Era intr-o dupaamiaza si era 1 mai 2007. Am ajuns la un pasaj in care Annie Bentoiu povestea cum i-a sarbatorit Pascal ziua de nastere intr-unul din anii aceia sinistri de dupa razboi, poate chiar cel in care m-am nascut eu. Am calculat repede (v-am spus ca sunt inginer…) si am aflat ca, in chiar ziua aceea, Annie Bentoiu implinea 80 de ani. Nu o cunosteam personal. Nu auzisem de dansa inainte sa citesc cartea. Nu o vazusem in viata mea. O cunosteam bine insa pe autoarea care scrisese cartea. Intelegeam bine ceeace traise si povestea cu eleganta si detasare de istoric-chirurg in cartea pe care o citeam. Am pus mana pe cartea de telefon si am gasit in cateva secunde numarul lui Pascal Bentoiu. Am sunat si mi-a raspuns chiar Doamna Annie. Nu voiam sa o deranjez sau sa o agresez cu telefonul meu. Nu vroiam decat sa ii spun “La multi ani” si sa ii transmit recunostinta si admiratia pentru carte. Am ascultat-o o ora. Era induiosata de imprejurarea in care cartea dansei intrase in viata mea si apoi eu in viata dansei.
N-am mai vorbit de atunci cu Annie dar, in fiecare an de 1 mai ii urez in gand “La multi ani, Doamna Bentoiu!”
Autor – carte – cititor – viata – fictiune = un tot!
Others reviews anca: Timpul ce ni s-a dat (28 septembrie 2010): Primul volum de memorii al doamnei Bentoiu acoperă perioada 1944-1947 şi surprinde primele momente ale instalării regimului comunist in România.

Fiica unei elveţience si a unui medic din Olteniţa, membru al Partidului Ţărănist, implicat in viaţa social politică a acelor ani, Annie Bentoiu împleteşte elementele autobiografice cu analiza actului istoric propriu-zis.

Volumul începe si se sfârşeşte ciclic, la Olteniţa. În 1944, familia autoarei se refugiază în oraşul de la marginea Dunării pentru a scăpa de furia bombardamentelor ce se abătuseră asupra capitalei. La finele lui 1947, evacuaţi din apartamentul din Piaţa Amzei, Olteniţa, cu izul ei de provincie liniştită, pare a fi refugiul in faţa lanţului de persecuţii şi arestări care se face tot mai prezent în Bucureşti . Între aceste doua etape se scurg ceva mai mult de trei ani, cărora autoarea le păstrează o "amintire înduioşata", fiind prilejul unor clipe fericite pe plan personal, dar si începutul unui lung sir de greutăţi. Momente de familie, evocarea Bucureştilor de altădată, portrete memorabile precum cele ale profesorilor de la Şcoala centrală si Facultatea de drept sau a unor personalităţi politice marcante din acea perioadă, reflecţiile pe marginea unor evenimente dau substanţă acestor memorii si captează atenţia cititorului. Venirea comuniştilor la putere nu are loc brusc, ci printr-o succesiune de întâmplări, a căror intensitate creşte gradual de-a lungul naraţiunii. Ceea ce pare a fi, mai întâi, doar un regim de stânga, în care activităţile şi viaţa fiecăruia par să-şi urmeze cursul firesc, se dovedeşte a fi, în cele din urmă un regim totalitar aberant în care teama devine sentimentul predominant. Perspectiva subiectivă alternează cu cea obiectivă. Mărturiilor păstrate în jurnalul din acei ani al autoarei, li se alătură relatări bazate pe o consultare minuţioasă a mărturiilor şi documentelor vremii.

Annie Bentoiu este o oglindă a destinului clasei de mijloc, care începuse să capete consistenţă în anii '40 şi care ar fi avut multe de oferit, dacă ghilotina istoriei nu ar fi căzut cu brutalitate. În "Timpul ce ni s-a dat" nu există patimă, nici ură, ci doar resemnare. La finalul lecturii, gândul poate fugi pentru o clipă la Miron Costin: "nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri".