Travesti

Dacă eşti adolescent şi citeşti pentru prima oară un volum de Cărtărescu, vei rămâne marcat – din punct de vedere literar, desigur − pentru totdeauna, pentru că Mircea Cărtărescu scrie visceral, direct cu subconştientul, înmuindu-şi degetele în culorile violente ale intimităţii personale şi, cu o fantezie inepuizabilă, trasează un desen de neşters pe retina cititorilor fascinaţi. Travesti este un microroman concentrat, în care vibrează laolaltă reminiscenţele unei adolescenţe singuratice petrecute sub comunism şi energiile unui psihic plin până la refuz de un secret cumplit, monstruos, care fisurează existenţa protagonistului şi îl alienează.
Două fire narative se intersecteazăîn acest roman: cel al prezentului trăit de bărbatul matur, de treizeci şi patru de ani şi cel al amintirii; Victor, băiatul temător, chinuit de „jegoasa, oribila vârstă a adolescenţei”, este evocat de alter-egoul său cu şaptesprezece ani mai în vârstă. Locul comun este Budila, spaţiul deprimant şi straniu în care a început bântuirea, obsesia lui Lulu – travestitul −, descompunerea mintală şi călătoria prin subteranele minţii, care duce fie la nebunie totală, fie la vindecare. Bărbatul, ajuns un scriitor de succes, cu familie şi posesiuni materiale pe care nu le visa cu şaptesprezece ani în urmă, revine în locul unde a început totul, hotărât să îşi descopere propriul secret. Rememorarea ţine loc de catharsis. Un proces dureros, dar cu totul necesar pentru eliberarea supremă.
Victor, liceanul înstrăinat – „un nechemat, un strigoi”− trăind schizofrenic şi vecin cu nebunia, pleacă într-o excursie cu clasa la Budila, iar acest sejur de câteva zile îi va schimonosi existenţa şi mintea într-un mod neaşteptat. Relatarea la persoana I asigură relatării autenticitate. Gustul lui Cărtărescu pentru detaliu, pentru vizual nu se dezminte nici de această dată. Amintirea este limpede, acut de clară. Victor descrie panoplia dezgustătoare şi ridicolă de glume, vulgarităţi şi atitudini de falsă bravadă ale colegilor săi, expresiile lor faciale, măştile lor, gesturile şi hainele pestriţe, ridicole, instrumente menite să ademenească sexul opus.
Cu atât mai şocant şi mai distorsionat în comparaţie cu acest grup vesel şi destrăbălat se conturează silueta deşirată şi nesigură a adolescentului recitând versuri pentru a contracara cântecele vulgar-pornografice ale colegilor de generaţie. Adolescentul care iubeşte pădurile, singurătatea, cărţile, chinuit de flashback-uri ivite din copilăria sa timpurie, a căror semnificaţie îi scapă, dar care îl umplu de nelinişte şi groază. Victor e nevoit să-şi înfrunte brusc spaimele în ultima seară a taberei, la petrecerea focului de tabără, când Bazil, cel mai agitat şi caraghios-vulgar personaj al grupului de liceeni se travesteşte în cocotă – Lulu −, provocând o tresărire fatală în amintirile îngropate şi proscrise ale protagonistului.
În Travesti reîntâlnim laitmotivele literaturii lui Cărtărescu: invocarea precisă a anatomiei umane, androginul ca fiinţă perfectă, dublul, scindarea eului, inconştientul şi visul care dezvăluie căi de trecere către adevărul intim şi adesea insuportabil, tânărul izolat, neadaptat, cu idealuri intelectuale şi filosofice, rătăcit printre adolescenţi găunoşi şi pătrunşi de spiritul epocii, descrierea minuţioasă a atmosferei, a decorurilor. Spiritul de analiză al lui Cărtărescu şi disciplina sa literară sunt cu adevărat remarcabile.
Proza lui este adesea tăioasă ca o lamă, intensă ca un coşmar dantelat, păstrând uneori un gust nostalgic de fiere şi alteori o aromă înţepătoare de teroare pe care doar întrupările inconştientului o pot emana. Obsesiile personale ale autorului sunt sursa intensităţii şi preciziei stilului său. Deşi nu este o carte de acţiune, un thriller poliţist, ci mai degrabă un roman psihologic, atmosferic, spiritual, al căutării, Travesti reuşeşte să ne ţină în tensiune până la capăt. Iar la sfârşit descoperim cu stupoare că pe degete
ne-a rămas machiajul vulgar-sclipicios şi parfumul aspru de mosc al lui Lulu.