Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

    Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete

    Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete

    „Ştim foarte puţin despre acel grup social şi, dacă vreţi, chiar cultural numit nomenclatura comunistă. Era vorba de o societate cvasisecretă, cu riturile, codurile, simbolurile, nostalgiile şi, nu mai puţin important, privilegiile sale.
    Cartea de faţă nu este o lucrare sociologică de tip tradiţional, cu analize de cauze, dinamici şi efecte. Este vorba aici de propriile mele experienţe în interiorul unui grup pe care am ajuns să-l cunosc, îndrăznesc să cred, foarte bine. Un microcosm politic şi psihologic, numit de mine cândva micul Bizanţ roşu. Cititorul, pe care-l invit să mă însoţească în acest voiaj într-o lume stinsă, dar ale cărei ramificaţii rămân atât de prezente, va găsi în carte deopotrivă recuperări istorice, demitizări politologice, secvenţe portretistice, un efort de explicaţie şi o mărturisire.
    Nu alegem în ce mediu social şi intelectual ne naştem. Este un dat ontologic pe care ţi-l asumi şi la care te raportezi, pe cât posibil, cu sinceritate, onestitate şi realism. Eu m-am născut într-o familie a stângii marxiste. Aşa cum un credincios se consideră catolic, protestant, ortodox, musulman, părinţii mei se considerau marxişti. A-i întreba ce religie au, a le atribui o apartenenţă etnică ar fi fost în ochii lor o desfigurare a identităţii...“ (Vladimir Tismăneanu)

    In stoc

    Livrare prin:

    • Urgent Cargus - 24 - 72h

    • Posta Romana - 3 - 10 zile lucrătoare

    In stoc

    Livrare prin:

    • Urgent Cargus - 24 - 72h

    • Posta Romana - 3 - 10 zile lucrătoare

    Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete

    Clientii care au cumparat acest produs au cumparat si urmatoarele produse

    Scrieți o recenzie
    Nota
    Informații suplimentare

    Cod Produs:

    Noutate:

    Editură:

    Data aparitiei:

    Număr de pagini:

    Ediția cărții:

    Formatul cărţii:

    ISBN:

    H08334

    15 nov. 2012

    Humanitas

    2012

    304

    I

    13x20 cm

    978-973-50-3790-1