Zorba Grecul

O carte excepţională, un adevărat "antidot" pentru cititorii din toată lumea aceasta, cocoţati în abstract, cărora le-a fost frică să „coboare” puţin la viaţă, să trăiască. În acest roman, ei îşi vor întâlni "diavolul" din fiecare din ei, pe Zorba, care va încerca să se trezească prin această lectură care îndeamnă la viaţă, la trăirea clipei, detaşare, la prezent!
De-a lungul întregului fir narativ, aceasta este ideea principală, conflictul, purtat între concret şi abstract, simţuri şi raţiune.
Tânarul narator, apostrofat drept un "şoarece de bibliotecă", se hrăneşte cu idei concrete, filosofii de toate felurile, schimbându-şi convingerile ca pe nişte accesorii, dar este aflat mereu în căutarea fericirii, adevărului, idealului său. Viaţa lui se schimbă însă în momentul întâlnirii cu Zorba, un bătrânel amuzant la început, pus pe şotii, debordând de viaţa şi de energie, purtându-se ca un adevărat tânăr. În timp, acesta ajunge să valoreze mult mai mult decât învaţăturile pe care naratorul le desprinsese până atunci din valoroasele sale „terfeloage".
Spre deosebire de el, Zorba nu este constrâns de raţiunea sa, aşadar atunci când simte să facă un anumit lucru, să danseze, să înjure, să bea, să iubească, să cânte la santuri-ul său, acesta o face fără ezitare, pur şi simplu, ghidându-se după inima şi instinctele sale, cu care îşi identifică întreaga existenţă. El nu are planuri, nu doreşte sau se gândeşte să facă un anumit lucru, ci pur şi simplu îl înfăptuie. Îşi acceptă cu mândrie şi latura sa animală şi duce o existenţă simplă, fiind mereu conectat la prezent, fără a se lăsa păcălit de iluziile viitorului sau de regretele trecutului, rămase simple povestiri amuzante.
Astfel, asistăm la o tranziţie înceată, aproape insesizabilă, a tânărului narator pentru care, treptat, Zorba ajunge un nou model, faţă de care se simte din ce în ce mai ataşat şi mai ruşinat în acelaşi timp, datorită vechiilor sale concepţii şi a lipsei sale de curaj şi de spontaneitate. El se simte neputincios, văzându-se cât de închis este în sine şi cât de lipsit de răspunsuri este în faţa întrebărilor simple ale lui Zorba.
Zorba reprezintă astfel şi copilul veşnic. El se minunează de tot ceea ce vede, ca şi cum întotdeauna ar vedea lucrurile pentru prima dată. Astfel, el îşi păstrează naturaleţea şi viaţa, fiind departe de ignoranţa celor de teapa intelectualilor, învăţătorilor, preoţilor, înţelepţilor mereu închişi în sine, care au uitat până şi cele mai mici bucurii pe care le poate da viaţa, fiind amăgiţi de idealuri imposibile – asceţi care aşteaptă să îi lovească trăsnetul iluminării, în timp ce acesta stă ascuns în însăşi simplitatea şi frumosul de zi cu zi a vieţii.
Vă recomand călduros această carte, pe care o consider a fi perfectă pentru o exorcizare din această lume a hârtiilor moarte, a poveştilor şi ideilor abstracte. Sper să nu mă înţelegeţi greşit, dar ideea generală este aceea de a-ţi trăi propria viaţă, de a merge pur şi simplu şi a sta de vorbă cu oameni, a privi natura, a te bucura de fiecare moment, a iubi, a te minuna, mai degrabă decât a căuta rezolvări la probleme fără răspuns şi de a-ţi face probleme inutile. Romanul îşi depăşeşete astfel propria sa natură, de abstract, de ireal, de imaignar, el îndemnându-ne la viaţă şi trezindu-l pe Zorba din fiecare din noi. Deja cuvintele devin de prisos şi singurul lucru care mai contează este liniştea, simţul, pacea care se desprinde! O carte scrisă într-un adevărat spirit Zen asupra vieţii.