Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

Adevărul minciunilor

de Mario Vargas Llosa

Viata este una si nu are limite. Citirea romanelor sparge acest tipar si ceea ce se dovedise unic se transforma in multe, in nenumarate vieti. Fiindca asta este marea putere a literaturii, iar volumul de fata ne face partasi la ea....
Citeste in continuare...
 LEI4514

Stoc epuizat

Urgent Cargus Curier: 24-48 ore

Lolita, Moartea la Venetia, Strainul, Manhattan Transfer, Tropicul Cancerului sau Toba de tinichea sunt doar cateva dintre operele literare ale secolului al XX-lea despre care ne vorbeste Mario Vargas Llosa in aceste pagini. Ne scoate la iveala o legatura intima intre lecturile sale si posibilitatile de a ne extinde experienta: aceasta dimensiune dintre viata reala si dorintele, fanteziile noastre care o vor mai bogata, mai diversa este cea care ne invadeaza imaginatia. Vargas Llosa a adaugat alte zece romane fata de editia din 1990, pe care a si revizuit-o, incluzand un epilog despre relatia literaturii cu viata cititorilor, o tema dezbatuta permanent, dar niciodata clarificata pe deplin, pe care acest mare scriitor o reia insistand asupra functiei literaturii, analizand prezentul si viitorul cartilor.
Un portet subiectiv

Recenzie scrisă de george motroc

Dincolo de toate nenorocirile pe care le-a adus 2010 şi mă gândesc în primul rând la criza economică care a distrus fragilul echilibru al lumii în care trăim, acest an poate fi comparat, măcar în plan literar, cu o cutie a Pandorei pentru că a scos la lumina şi speranţa că în Lumea Literelor valoarea este recunoscută în cele din urmă şi recompensată cu cea mai înaltă distincţie – Premiul Nobel pentru Literatură. De aceea, se poate spune, că Mario Vargas Llosa a fost şi nu... prea a fost o surpriză, deoarece el fusese nominalizat (şi nu o singură dată...) pe acea listă neoficială a celor favoriţi să câştige acest premiu.
Cert este însă că a fost o surpriză chiar şi pentru cel în cauză, acela care probabil obosit de atâtea nominalizări îşi pierduse în cele din urmă speranţa; cel mai bun argument în acest sens este chiar declaraţia sa şi contextul anunţării sale că a câştigat; pentru frumuseţea şi.. absurdul situaţiei, demnă de un scenariu de film, merită să fie citată integral din mai multe surse: ,, Când i s-a spus că a luat Nobelul, a crezut prima dată că un duşman literar îi face o farsă. Scriitorul a făcut o declarţie şi pentru postul de radio peruan RPP, unde a povestit în ce circumstanţe a aflat că i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru literatură. „Mă trezisem şi lucram de la ora cinci dimineaţa, iar telefonul a sunat (...) Patricia a apărut şi mi-a spus: „A sunat un domn care vorbea în engleză, iar convorbirea s-a întrerupt”, a relatat Vargas Llosa. Domnul care sunase era de fapt „secretarul general al Academiei” Nobel, a mai spus el pentru radioul peruan. La început, „am crezut că era o farsa. Lui Alberto Moravia i s-a făcut gluma asta perversă. Un duşman l-a sunat, dar de fapt nu primise premiul”, a adăugat romancierul.
Din toată lista romanelor sale, cele mai valoroase rămân, dincolo de o inevitabilă subiectivitate, Conversaţie la Catedrală şi Războiul sfârşitului lumii. Înainte de orice, trebuie menţionat şi un ,,mic” amănunt, un avertisment mai ales pentru cei care au citit proză de tip sud-americană: Llosa scrie ALTFEL decât Borges, Marquez sau Paulo Coelho şi anume un roman istoric sau politic mai dur, mai puţin fantastic, deci şi mai puţin spectaculos decât ceilalţi trei magicieni sud-americani ai cuvintelor. De aceea, trebuie să mărturisesc că, la o prima lectură nu prea mi-a plăcut, am fost chiar dezămăgit şi abia relectura m-a apropiat de text şi maniera sa diferită de a scrie. Nu-i mai puţin adevărat că romanul său s-a bucurat de succes în România, mai ales în perioada regimului comunist, datorită unui context social-politic oarecum similar. Deosebirea esenţială de alte romane de acest gen, inclusiv din literatura română, este că ale sale se pot citi şi păstrează o valoare literară şi astăzi, dincolo de acestă latură politică…
Cartea mea favorită şi una esenţială pentru înţelegerea modelelor sale literare, dar şi a răspunsului la vechea întrebare DE CE SE SCRIE, chiar dacă nu este la fel de cunoscută, rămâne Adevărul minciunilor (1990). Aceasta este o culegere care reuneşte textele sale de critică literară, de fapt o istorie subiectivă a romanului, a acelor cărţi blestemate” cum le numeşte el însuşi, care l-au marcat, care i-au schimbat viaţa, modul de a gândi şi de a scrie. Câteva paradoxuri: ,,uită” de contemporanii săi hispanici, îşi declară admiraţia pentru Thomas Mann, dar nu pentru ,,Muntele vrăjit”, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci pentru o carte aproape interzisă de morală şi uitată precum Moartea la Veneţia; recunoaşte în treacăt că a moştenit ,,mania flaubertiană a documentării”, că a vizitat Dublinul doar din admiraţie pentru opera lui Joyce, dar şi că impresiile călătorului nu coincid cu ceea ce-şi imagina cititorul Llosa. S-ar mai putea adăuga cel puţin unul esenţial: ,,uită” de Sartre, dar nu şi de Camus, iar titlul spune totul despre despărţirea de cel care i-a marcat începuturile literare: ,,Străinul trebuie să moară”, iar textul arătă evoluţia de la tănărul cititor admirativ la scriitorul matur, conştient de propria valoare care trece dincolo de orice model literar care i-ar putea pune în pericol libertatea şi originalitatea romanescă. Verdictul său este unul necruţător, chiar dacă în aparenţă pare să fie un compliment: ,,Deşi e foarte vizibilă influenţa lui Kafka şi cu toate că romanul filosofic sau cerebral, care era la modă în perioada existenţialistă, a căzut în dizgraţie, Străinul se mai citeşte şi se mai comentează şi astăzi, o epocă foarte diferită de aceea în care îşi scria cartea Camus. 9
Fără vreo urmă de misoginism literar, îşi exprimă admiraţia pentru Virginia Woolf şi cele trei mari romane ale sale – Doamna Dallway, Spre far şi Valurile - care ,,aveau să revoluţioneze arta narativă a epocii.” Mai mult decât atât, o situează alături de ceilalţi doi ctitori ai romanului modern: ,, Meritul ei nu este mai mic decât cel al lui Proust sau Joyce, ea completând şi îmbogăţind scrisul celor doi cu o nuanţă particulară: cea a sensibilităţii feminine.” 10 Decisive pentru formarea sa ca rafinat cititor, dar mai ales ca scriitor au fost şi lecturile din Faulkner, capodoperele sale preferate fiind Absalom, Absalom! şi Sanctuar; datorită lor, Faulkner a devenit ,,cel mai convingător creator de ficţiuni din epoca noastră” 11, altfel spus cel mai important romancier al secolului XX; completările ediţiei din 2005 nu aduce nimic nou cu adevărat esenţial
În loc de concluzie, s-ar mai putea adăuga că, din moment ce textul a pornit de la un motto, poate că cel mai nimerit final ar fi un alt motto care răspunde şi la întrebarea de ce se scrie, de la începutul unui alt roman de-al său intitulat Mătuşa Julia şi condeierul şi aparţinând unui poet mexican, Salvador Elizondo Alcalde despre SCRIS văzut ca unică modalitate esenţială de A TRĂI :
“Scriu. Scriu că scriu. În gând mă văd scriind că scriu şi mai pot să mă văd văzându-mă că scriu. Îmi mai aduc aminte de mine scriind şi de asemenea, văzându-mă că scriam. Şi mă văd amintindu-mi că mă văd scriind şi mă amintesc văzându-mă că-mi amintesc că scriam şi scriu văzându-mă scriind că mi-amintesc că m-am vazut scriind că mă vedeam scriind că-mi aminteam că m-am vazut scriind că scriam şi că scriam că scriu că scriam… ”
Scrieți o recenzie
Nota
Cod Produs: H03860
Noutate: 1 ian. 2005
Editura: Humanitas
Data aparitiei: 2005
Colectie: Seria de autor Mario Vargas Llosa
Traducător: Luminita Voina-Radut
Număr de pagini: 324
Ediția cărții: I
Formatul cărţii: 13 x 20 cm
ISBN: 973-50-0893-9
Premii: Nobel 2010
Citeste in continuare...Citește mai puțin ...
LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei