15 lucruri la care trebuie sa renunți pentru a fi fericit. Ghid motivational pentru a descoperi bucuria fara efort

Epuizat din stoc
SKU
a148330
44.29 LEI

Detalii

Când fondatoarea PurposeFairy.com, Luminița D. Saviuc, a postat o listă de lucruri la care să renunțăm pentru a fi fericiți, n-avea nici cea mai vagă idee că aceasta avea să devină virală; de atunci încoace a fost distribuită de peste 1,3 milioane de ori și continuă să fie distribuită și în prezent. Având ca punct de plecare acea postare inspirațională, cartea aceasta scrisă cu sufletul le dă cititorilor permisiunea să renunțe – adică să se desprindă de obiceiurile negative care îi împiedică să ajungă la fericirea autentică și să trăiască cea mai bună viață posibilă pentru ei.


Simplă, dar plină de înțelepciune și inspirată din călătoria personală a autoarei, această carte eliberatoare oferă o nuanță nouă sfaturilor despre fericire: fă un pas în spate, acordă-ți timpul necesar pentru a reflecta și apoi acordă-ți permisiunea de a renunța la acele lucruri care stau în calea fericirii tale.


„Vă încurajez să vă lăsați inspirați de lecțiile de mare preț pe care le-a învățat cineva care a reușit să-și schimbe în totalitate viața, să renunțe la trecut și să se vindece, astfel încât să-și poată căuta adevărul suprem – acela de a trăi în deplinătatea potenţialului său uman şi de a inspira vieţile multor altora.“ - Vishen Lakhiani, fondator și CEO Mindvalley


Luminița D. Saviuc este creatoarea blogului PurposeFairy.com, o resursă online de idei profunde, menită să ne ajute să devenim cele mai bune versiuni ale noastre.


 

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Litera
Colecție Introspectiv
ISBN 978-606-33-1231-1
Număr de pagini 192
Formatul cărţii 140 x 200
Tip copertă Broșată
Data apariției 2016

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

15 lucruri la care trebuie sa renunți pentru a fi fericit. Ghid motivational pentru a descoperi bucuria fara efort