Cartea lui Martin Vopěnka contribuie in mod esential la intregirea mozaicului din care se poate compune la o distanta de peste patru decenii si jumatate imaginea anilor saizeci ai secolului douazeci. Putini scriitori cehi au reusit sa evoce aceasta perioada intr-un mod atat de concret, sobru si de convingator ca el.
Autorul povesteste despre copilaria si familia sa. Foloseste un ton calm, concentrat si nuantat pentru a nu stanjeni aplicarea pe panza a „culorilor necolorate“ ale memoriei sale. Dar in aceasta evocare nu se margineste doar sa consemneze si sa descrie. Stiind ca anii copilariei apartin deja unui trecut ireversibil care se indeparteaza tot mai mult, ii priveste si din perspectiva istorica si cu distantarea necesara, fiind capabil sa aprecieze ceea ce l-a inconjurat si ceea ce a trait pe vremea aceea. Sub tonul linistit al evocarii sale se simte insa aproape la fiecare pagina o mare emotie. Este limpede ca aceasta carte are o importanta speciala pentru autorul ei si ca el retraieste puternic in plan afectiv tot ceea ce povesteste.