„Jadan este un scriitor unic, apropiat de mase și, în același timp, îndrăgit de intelectuali. El combină cu abilitate simplitatea și eleganța semnificațiilor atribuite textului, semnele timpului și arhetipuri străvechi.” (Liza Novikova)
„La începutul lui august, venise după mine la Harkiv Lioșka și ne-am dus imediat la gară să cumpărăm două bilete la trenul de noapte. Începuseră ploile, gara era pe jumătate pustie, asfaltul de pe peroane nu apuca să se usuce peste zi. Trebuia să rezistăm până seara, să hoinărim prin oraș și să așteptăm să treacă aceste douăsprezece ore, apoi erau vagonul cușetă toată noaptea și stelele coborâte deasupra vagoanelor ca sarea pe spatele peștilor. Trenul cu care călătoream îl știam încă din copilărie, se poate spune chiar că era primul tren din viața mea, prima mea experiență, să zicem, cu calea ferată, chiar și acum țin minte aceste vagoane cușetă, pline de umezeală ca o hârtie îmbibată cu apă, lenjeria de pat a liniilor sovietice de oțel, fumul din capătul vagoanelor, câmpuri negre înzăpezite pe fereastră, peisaje de culoarea lenjeriei negre de damă, era primăvară, iar eu călătoream în aceeași direcție ca și acum. Timpul trecea, însoțitorii de tren îmbătrâneau, bunul și vechiul meu tren Sumî-Luhansk se târa în fiecare seară de-a lungul graniței de est, iar odată cu el o făceam și eu din când în când. Dacă cineva m-ar întreba, i-aș putea povesti multe despre târfele hoațe ce te adormeau cu clonidină din vagoanele de dormit, care săreau din tren la pasaje cu portofelele și ghiulurile din aur roșu țigănesc, tocmai furate din vagonul-restaurant, despre deținuții care, după eliberare, se întorceau acasă și dădeau la toată lumea de băut vodcă poloneză contrafăcută, despre însoțitorii de tren stagiari, care se îmbătau încă pe peron, înainte ca trenul să plece din gară, și despre cum eram nevoit să deschid ușa compartimentului pentru călătorii nervoși din miez de noapte din vreo gară minieră fără nume, într-un cuvânt, dacă cineva m-ar întreba despre viața de zi cu zi și munca eroică a compatrioților mei, eu, desigur, i-aș putea povesti, dar să lăsăm asta.”