În esenţă, centrul de greutate al lucrării cade pe tipologia personajului feminin din operele unor importanţi autori români, de ambe sexe, majoritatea din perioada interbelică.
În introducere d-na Laura Ududec defineşte conceptele feminitate şi feminism, care vor constitui instrumentele de lucru în elaborarea discursului său critic. Pentru noţiunea de feminitate se apelează la surse diverse, venind dinspre psihologie, psihanaliză, simbolistică, antropologia imaginarului: Simone de Beauvoir, Michel Foucault, Gustav Jung, Gilbert Durand, Gaston Bachelard ş. a.
Contribuţia personală a d-nei Laura Ududec se manifestă mai pregnant în capitolul consacrat simbolisticii feminine, unde sunt analizate unele mărci ale feminităţii, precum ambientalul specific, oglinda şi marea. În special, observaţiile despre ambientalul feminin surprind cu fineţe relaţia femeii cu spaţiile interioare, ale intimităţii sau socializării mondene (camera, budoarul, salonul) precum şi evoluţia femeii spre emancipare având drept consecinţă şi dobândirea unui spaţiu propriu (acea cameră separată despre care vorbea Virginia Woolf).