In nebunia totalitarismului, o tanara nu vrea sa renunte la fericire. Un roman de o mare putere de evocare, de o forta aspra a cuvintelor ce se transforma in poezie si frumusete, unul dintre cele mai importante ale autoarei germane nascuta in Romania. Prin acest roman, Herta Müller ne ofera o explorare magistrala si emotionanta a felului in care dictatura ajunge sa puna stapanire pe intreg sufletul omului.
„M-au chemat. Joi la zece fix.“
O tanara fara nume, intr-un oras din Romania, o intalnire obligatorie si temuta cu Securitatea regimului lui Nicolae Ceausescu. Pe drum, in tramvaiul care o duce la interogatoriu, prin mintea protagonistei se perinda imagini si figuri din viata ei: copilaria intr-un oras de provincie si dorinta aproape erotica pe care o manifesta pentru tatal ei, prima casatorie cu un barbat care „nu ma putea lovi si se dispretuia pentru asta“, cumplitele povesti despre deportare spuse de bunic. Apoi tanara prietena Lilli, ucisa de o santinela la granita cu Ungaria cand incerca sa fuga din tara; si Paul, zilele si noptile lui petrecute mult prea adesea in alcool, dar si clipele de fericire traite impreuna cu el. Totul tine de amintire si se impleteste cu prezentul, cu interogatoriile si cu jignirile, cu spaima cotidiana si cu stratagemele prin care gandirea incearca statornic sa evite prabusirea.