Balcanisme

„Ma gandesc – de parca asta ar interesa pe cineva – cum l‑am cunoscut. Si, apoi, cum a plecat dintre noi. Dar nici in acest punct, nu cred ca ar fi multi interesati sa afle detalii. Desi… Aici e genul acela de intamplare pe care el il adora si pe care il cauta cu lumanarea in conversatii. Am vorbit cu Dan pe Skype pe la 11 noaptea, era ca o umbra – dar mie mi se parea una din acele umbre care vor ramane pe lume si dupa ce eu voi pleca in lumea definitiva a umbrelor, asa ca am ramas in cadrele unei discutii uzuale, aproape conventionale. Fara lacrimi si fara oftaturi. Acuza un soi de lipsa de priza la realitate, spunea ca uita detalii elementare, ca busola lui – atat de strasnic, de corect orientata catre Sud – a inceput sa tremure, sa ezite si sa arate spre ceturile Septentrionului. A doua zi, dis‑de‑dimineata, sotia mea m‑a sunat, mi‑a zis sa ma asez, ma rog, stiti ritualul vestilor negre. Dan iesise din casa, si‑a aprins tigara condamnatului, a tras un fum si apoi s‑au stins. Si tigara, si el. Nu as povesti acest slalom al mortii daca n‑ar fi avut o urmare. Lirica pana la plans. Dan s‑a prabusit pe caldaram, definitiv singur. „Ape vor seca…“ Stiti povestea. Ce nu stiti e ca, pe locul prabusirii sale pe asfalt s‑a itit un copacel care, acum, a ramas cel mai bun prieten al meu. Sau visul meu despre prietenie.“ - Daniel Nicolescu