Cele mai vândute

CD audio mp3

Lectura: Octavian Pantis

Cum sa iti organizezi timpul in asa fel incat sa muncesti eficient, sa faci loc pentru ce-ti place si sa te bucuri de fiecare zi

Când este necesară schimbarea? Înainte să fie necesară.

„Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.

S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune. Putem încă să ne aşezăm într-un unghi convenabil faţă de hărţuiala zilnică, să o interpretăm pedagogic şi, la limită, să ne salvăm, luând, faţă de tot şi de toate, o relativizantă distanţă. Cât va mai dura însă această cumpănă? Şi ce e de făcut pentru a întreţine statica ei precară?“ (Andrei PLEȘU)

PRECOMANDĂ

„De câte ori mă uit la cer, îl aud râzând pe Micul Prinț și știu că oaia nu a mâncat floarea." Oana Pellea

„Peter F. Drucker spunea odată că omul care nu-și poate gestiona bine timpul nu poate gestiona bine mai nimic altceva. În vremurile de azi afirmația e parcă mai potrivită ca niciodată. Dacă timpul e important pentru tine și vrei să te bucuri din plin de el, atunci ascultă cele 7 capitole foarte practice ale acestei cărți audio.

Eseul lui Ortega face parte dintre acelea care au rezistat trecerii timpului.

"Metamorfoza lui Kafka a fost probabil o revelaţie... Era in 1947... Aveam 19 ani... Eram în primul an la Drept... Îmi amintesc şi acum fraza de început: Într-o buna dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciu­mate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.… Măi să fie! mi-am spus. Nu se poate!... Nimeni nu mi-a spus că e voie să scrii aşa!... Dar uite că se poate!... Deci aş putea şi eu!...La naiba! Aşa spunea bunica mea poveştile.... Cele mai incredibile întâmplări cu tonul cel mai firesc din lume." (Gabriel Garcia Marquez, El Manifiesto, 1977)

Gabriel Liiceanu: Sa acceptam ca exista ganditori in fata carora te poti „preda", ca gandurile lor, in loc sa fie „digerate pana la a li se pierde urma", devin totodata, deindata ce le expui si interpretezi, calea ta privilegiata de acces la lucruri. Nu exista nici o garantie ca numai drumul drept te poate duce la tinta. Exista si ocoluri convenabile. Asa cum exista si exegeze mincinoase. Citezi, sistematizezi, explici. Dar o faci pe fondul unui travesti mental: lasandu-l pe celalalt sa vorbeasca, vorbesti si tu odata cu el. De ce n-am putea imagina opera unui predecesor ca pe un ustensil de gandire, ca pe o scula perfectionata care te transporta rapid in locul la care vrei sa ajungi? Cand nu e facuta in scopuri strict didactice, explicarea unui ganditor poate foarte bine sa devina o stilistica a exprimarii tale. Interpretandu-l, imprumuti o masca spre a putea sa-ti arati chipul mai bine. In aceasta cheie va rog sa ascultati conferinta mea „despre Cioran".

"Imi place sa citesc cu voce tare. Imi amintesc cum, in liceu, profesorul de limba romana ma punea sa le citesc colegilor, in clasa, fragmentele literare din manual. A fost primul pas pe care l-am facut catre teatru, catre cariera de actor."
Victor Rebengiuc

"Imi place sa citesc cu voce tare. Imi amintesc cum, in liceu, profesorul de limba romana ma punea sa le citesc colegilor, in clasa, fragmentele literare din manual. A fost primul pas pe care l-am facut catre teatru, catre cariera de actor."
Victor Rebengiuc

,,Iata, tovarasi, raspunsul la toate problemele noastre. El se rezuma la un singur cuvant: Omul! Numai daca scapam de om, numai atunci produsul muncii noastre o sa ne apartina. Aproape peste noapte putem deveni bogati si liberi. Intrebarea este: Ce trebuie sa facem? Iata ce: sa muncim zi si noapte, trup si suflet, pentru rasturnarea rasei omenesti! Acesta e mesajul meu catre voi, tovarasi: REVOLUTIE!''

„Dacă Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curăţii geometrice cărora li se închina Ion Barbu? Dacă pe Eminescu l-ar fi mişcat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Dacă lui Arghezi i-ar fi venit gustul să rescrie el Ţiganiada? Dacă ar fi presimţit paşoptiştii noştri că se va ivi pe meleagurile române un tiran fără pereche şi porneau să-l ia în tărbacă, aşa cum ştiau ei, cu cântecele comice şi monoloage autodemascatoare? Dacă ar învia epopeea?

Toate acestea par doar ipoteze fanteziste pentru spiritul modern, convins că după revoluţiile poetice, a căror iniţiativă a avut-o, nu se mai poate scrie ca înainte. Osteneală degeaba, Philosophie des als ob.
Numai că în artă fantezia va avea mereu ultimul cuvânt. Iar Vaihinger rămâne oricând la modă. Ne-o dovedeşte Mircea Cărtărescu, compunând Levantul, formidabilă reactivare de forţe latente ale poeziei româneşti din cele mai vechi timpuri pânã azi, adevărat manifest literar postmodern, în care vedem pe viu cum o întreagă experienţă lirică e reluată cu uimitoare inventivitate şi lucrează ca să dea un asemenea produs încântător. Sunt aici jocuri de oglinzi fascinante, mari aripi ale imaginaţiei bătând nebuneşte spre absolut, humor şi înfiorări spirituale profunde, altoiuri fecunde şi inovaţii temerare, candoare şi savanterie. Ba poate chiar atâta farmec încât să împace cu poezia şi pe cei care au renunţat să o mai citească." (Ovid S. CROHMÃLNICEANU)

Oscar are zece ani si traieste intr-un spital. Chiar daca nimeni n-are curajul sa i-o spuna in fata, baiatul, bolnav de leucemie, stie ca va muri. Singura care-i intra in voie este Tanti Roz, o infirmiera batrana, neintrecuta in nascocit povesti moderne, adevarate lectii de viata, in care nici binele, nici raul nu sunt absolute si nimic nu e asa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi zece ani si-l invata sa-i scrie epistole lui Dumnezeu, ca sa se simta mai putin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid intr-o viata traita fast-forward, Oscar parcurge, printre rasete si lacrimi, itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane.