Cele mai vândute

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socioculturale în spaţiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Din 2017, este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo. Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic, 2008); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg. Noul Alexandru din Balcani, 2009; trad. rom. 2014); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii. O istorie între Orient şi Occident, 2012). La Humanitas a fost tradusă biografia Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea „Căpitanului“ (2017) și a apărut România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie. Urmat de un dialog cu Marian Voicu (2018), volum publicat și în limba germană.

Fotografia autorului © Jutta Benzenberg

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga - Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul Brisbane (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) se află actualmente pe lista scurtă la Bolșaia Kniga. Cărțile lui Evgheni Vodolazkin sunt traduse în peste 30 de ţări.

NORRIS VON SCHIRACH s-a născut în 1963 la München. A studiat științele sociale și economia la Universitatea din Konstanz, perioadă în care a lucrat la Lloyd’s la Londra și la New York. După terminarea studiilor a lucrat în domeniul comerțului cu materii prime, mai întâi zece ani în Rusia, apoi în Kazahstan și Australia. Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (Blasse Helden) este primul său roman, apărut la Knaus Verlag în 2018 sub pseudonimul Isarin. Cel de-al doilea roman al său, Der Schneeleopard (Leopardul alb), va fi publicat de Penguin Random House în 2022. Norris von Schirach trăiește în prezent ca scriitor la București.

O istorie cuprinzătoare și fascinantă a popoarelor și triburilor arabe, care explorează rolul limbii acestora ca piatră de temelie în cultură, acest studiu caleidoscopic acoperă aproape 3 000 de ani de existență arabă. În paginile cărții se dezvăluie modul în care limba arabă a jucat un rol vital în istorie, fiind un ajutor sau o piedică în calea progresului, și se demonstrează cum, inclusiv astăzi, limba în sine este o sursă permanentă de unitate și dezbinare. Ghidat numai de originile și evoluția limbii arabe, și nu de apariția islamului, Tim Mackintosh-Smith își începe narațiunea cu mai mult de o mie de ani înainte de Mahomed, concentrându-se asupra modului în care araba, atât vorbită, cât și scrisă, a funcționat, de-a lungul mileniilor, ca o sursă vitală de identitate culturală.

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

CHRISTIAN ESCRIBÀ THOLONIAT (n. 1962) este reprezentantul celei de-a patra generații de cofetari barcelonezi care, în 1906, au înființat ceea ce avea să devină cofetăria Escribà, astăzi parte a patrimoniului cultural și gastronomic al Catalunyei. Și-a început ucenicia la 16 ani și s-a perfecționat atât cu mari maeștri catalani, cât și francezi. A câștigat numeroase medalii de aur și premii internaționale și a lucrat la Paris, Viena și Barcelona. A înființat primul showroom de produse de cofetărie din Europa, e membru al Academie Culinare Franceze, iar Academia Spaniolă de Gastronomie i-a acordat titlul de cel mai bun cofetar din Spania. În 2013 a publicat volumul Escribà: El arte de convertir la pastelería en ilusión, urmat de La cocina de Peter Pan, o lucrare adresată copiilor. Apărut în 2019, Cofetăria cu miracole (L'obrador dels prodigis; Humanitas Fiction, 2021) e primul său roman, pe care-l semnează împreună cu scriitoarea Sílvia Tarragó Castrillón.

SÍLVIA TARRAGÓ CASTRILLÓN (n. 1971), poetă, prozatoare și jurnalistă, a condus vreme de 14 ani librăria Proa Premià. A debutat în 1998 cu volumul de poezii La vida vençuda, distins cu Premi de Poesia Alella a Maria Oleart. În același an a publicat volumul de versuri Rails escapçats, urmat, în 2007, de Estiu immòbil. În 2001 i-a apărut volumul de povestiri Ciutats de l’Impossible. Cărțile sale pentru copii, La veu del roure din 2009, cu care a câștigat Premio de Narrativa Juvenil de la Vall d’Uixò, și cele din seria Top Fairies, s-au bucurat de succes. A colaborat cu Albert Calls pentru monografía El Masnou blauverd, apărută în 2011, iar în 2016 și-a publicat primul roman, Temps de llum, atât în catalană, cât și în spaniolă. Împreună cu Christian Escribà a scris romanul Cofetăria cu miracole, apărut de asemenea simultan în catalană și spaniolă.

„Structura fragmentară tipică a Ludmilei Ulițkaia reușește să capteze cu precizie atmosfera opresivă a acelei epoci.“
Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Un imn sarcastic și macabru închinat poliției secrete sovietice, care a împiedicat răspândirea ciumei, dezvăluind însă măsura imensă în care otrăvise deja societatea.“
Ingo Schulze

HEINRICH [Robert] ZIMMER s-a născut la Greifswald, la 6 decembrie 1890, ca fiu al indologului şi celtistului Heinrich Zimmer (1851-1910), şi a murit la New York, la 20 martie 1943, răpus, în plină putere creatoare, de o pneumonie. A fost profesor la Universitatea din Heidelberg, iar din 1939 şi până la moartea sa prematură a predat la universităţi din S.U.A. Influenţat de C.G. Jung, Heinrich Zimmer a făcut cercetări aprofundate în domeniul tantrismului, propunând interpretări îndrăzneţe ale culturii şi filozofiei indiene. Opere principale: Kunstform und Yoga im indianischen Kultbild, 1926; Maya: Der indianische Mythos, 1936; Weisheit Indiens, 1938. Postum, sub îngrijirea lui Joseph Campbell, au apărut: Myths and Symbols in Indian Art and Civilization, 1946 (Introducere în arta şi civilizaţia indiană, Meridiane, 1983, reeditată, în text integral, sub titlul Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană, Humanitas, 1994); The King and the Corpse: Tales of the Soul's Conquest of Evil, 1948 (Regele şi cadavrul. Povestiri despre biruinţa sufletului asupra răului, Humanitas, 1994, 2007, 2021); Philosophies of India, 1951 (Filozofiile Indiei, Humanitas, 1997, 2012); The Art of Indian Asia, Its Mythology and Transformations, 1955.

JORDAN B. PETERSON este autorul bestsellerului 12 Reguli de viață, care s-a vândut în mai bine de cinci milioane de exemplare în lumea întreagă. Având în spate o experiență de zeci de ani ca psiholog clinician și profesor la Harvard și la Universitatea din Toronto, Peterson a devenit unul dintre cei mai influenți intelectuali publici la nivel mondial. Clipurile sale de pe YouTube și podcasturile sale se bucură de o audiență de sute de milioane de persoane, iar turneul de promovare a cărții 12 Reguli de viață a adunat peste 250 000 de auditori de pe tot globul. Împreună cu colegii și doctoranzii săi, Peterson a publicat peste 100 de studii științifice, iar cartea sa din 1999, Maps of Meaning, a revoluționat psihologia religiei. Autorul trăiește în Toronto, alături de familia sa.

STEJĂREL OLARU este istoric, politolog, lector universitar, expert în istoria serviciilor de informații. A fost consilier de stat pe probleme de securitate națională la Cancelaria prim-ministrului, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. A publicat Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică (în colab., Polirom, 2002), Ziua care nu se uită. 15 noiem brie 1987, Brașov (în colab., Polirom, 2003; 2017), Cei cinci care au speriat Estul. Atacul asupra Legației RPR de la Berna (februarie 1955) (Polirom, 2003), Vademekum Contemporary History Romania. A Guide through Archives, Research Institutions, Libraries, Societies, Museums and Memorial Places (în colab., Commissioned by Stiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur, 2004), Stasi și Securitatea (în colab., Humanitas, 2005), Rîmaru – Butcher of Bucharest (în colab., Profusion Book Publishing House, 2012), Agentul nostru Victor (Polirom, 2018) și Maria Tănase. Artista, omul, legenda (Corint, 2019).

MARIA STEPANOVA s-a născut în 1972 la Moscova. Este poetă, prozatoare și eseistă, și una dintre cele mai influente figuri ale vieții literare contemporane din Rusia. A absolvit Institutul de Literatură A.M. Gorki în 1995 și a debutat cu o serie de poezii în 1996 în almanahul Vavilon. În prezent este redactor-șef al revistei online colta.ru. A publicat mai multe volume de versuri, traduse în peste zece limbi. În 2014 îi apare prima culegere de eseuri, iar în 2017 cartea În amintirea memoriei (Pamiati pamiati; Humanitas Fiction, 2021) în curs de traducere în peste douăzeci de țări. Stepanova e laureată a numeroase premii: Premiul ziarului Znamia (1993, 2011), Andrei Belîi (2005), Hubert-Burda pentru lirica tânără est-europeană (2006), Lerici Pea Mosca (2011); pentru În amintirea memoriei a primit premiile Bolșaia Kniga (2018), NOS (2019) și Brücke Berlin Literatur-und Übersetzerpreis (2020).

Fotografia autoarei © Andrey Natotsinsky

MO GAWDAT s-a născut la 20 iunie 1967 în Egipt. Este de formație inginer programator. Și-a început cariera la IBM și Microsoft. Din 2007 s-a alăturat echipei Google, coordonând activitatea companiei în piețele în curs de dezvoltare. Timp de șase ani, a inițiat mai bine de jumătate dintre operațiunile Google la nivel mondial. A condus apoi Google X, o divizie de cercetare dedicată proiectelor științifice spectaculoase, menite să inoveze radical peisajul tehnologic și social al lumii de azi. Este, de asemenea, un antreprenor de mare succes, dezvoltând afaceri în multiple domenii de activitate atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa de Est.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Opera: Surprised by Joy (Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Humanitas, 2008), Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, 2004), Of This and Other Worlds (Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, Humanitas, 2011), Fern‑seed and Elephants and Other Essays on Christianity (Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism, Humanitas, 2011), The Great Divorce (Marea despărţire, Humanitas, 2013), Reflections on the Psalms (Meditaţii la Psalmi, Humanitas, 2013), precum şi postuma Prayer: Letters to Malcolm (Rugăciune. Scrisori către Malcolm).

„Dorian Galbinski (Dorian Galor) a fost cel mai longeviv membru al redacției în limba română a unui post de radio celebru: BBC World Service, care a însoțit istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și apoi a căderii Cortinei de Fier. Martor prețios al unor evenimente politice pe care și le amintește în detaliile lor pline de umor sau încărcate de consecințe grave, autorul acestei cărți devine treptat reporterul propriei vieți. Plecat din Constanța natală în anii ’60, ajunge în Israel, se trezește în armată și în război, se desparte de părinți și rude, se căsătorește, pleacă apoi în Anglia, grație vocii radiofonice e angajat la BBC WS, participă ca translator la vizita lui Nicolae Ceaușescu la Palatul Buckingham, bea o bere cu prințul Philip. Îmbogățit de comunicarea cu oamenii pe care i-a cunoscut și cu experiența suferințelor, dar și a împlinirilor sale, Dorian Galbinski scrie acum această carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite. Viața trece ca un glonț își invită cititorii într-o călătorie pasionantă în trei țări și epoci, unite în urzeala unui singur destin.“ — TATIANA NICULESCU

„Seara, la ora 20.00, am sosit la hotelul Claridge’s, unde avea loc banchetul oferit de președintele Ceaușescu și soția sa gazdelor britanice. Afară se desfășura o manifestație anti-Ceaușescu, organizată de asociația Uniunea Mondială a Românilor Liberi a lui Ion Rațiu, care era însă blocată de poliție. În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina-mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu... În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându-se o poezie. Am întors capul și, într-adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina-mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant... Văzuți de aproape și în afara cadrului familiar lor, soții Ceaușescu păreau și mai mici decât erau în realitate. Am avut senzația că în Marea Britanie n-au fost în elementul lor. De fapt, la recepția de la Claridge’s am auzit-o la un moment dat pe Elena spunându-i soțului ei, pe la sfârșitul banchetului, ceva de genul: «Hai, Nicule, că m-am săturat!»“ — DORIAN GALBINSKI

Pe copertă: autorul în locuința sa de la Londra, februarie 2021

JOHN BARTON (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic“; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii“. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).

ANN PATCHETT s-a născut în 1963 la Los Angeles, iar de la vârsta de șase ani a crescut în Nashville, Tennessee, unde locuiește și în prezent. Între 1981 și 1985 urmează cursurile de literatură de la Sarah Lawrence College, New York, începându-și cariera de scriitoare încă din studenție. Înainte de absolvire, prima ei povestire este publicată în Paris Review. Obține, în 1987, un masterat în creative writing de la University of Iowa. În 1990 primește o bursă din partea Fine Arts Work Center din Provincetown, Massachusetts, care îi permite să-și finalizeze primul roman, The Patron Saint of Liars, apărut în 1992 și ecranizat în 1998. În 1993 beneficiază de o bursă din partea Mary Ingraham Bunting Institute. Cel de-al doilea roman al lui Ann Patchett, Taft, este distins, în 1994, cu Janet Heidinger Kafka Prize, iar al treilea roman, The Magician’s Assistant (1997), ajunge pe lista scurtă la Orange Prize. În paralel, Ann Patchett colaborează la publicații prestigioase, cum ar fi New York Times Magazine, The Washington Post și Vogue. În 2001 îi apare Belcanto (Bel Canto; Humanitas Fiction, 2007), roman cu o spectaculoasă carieră internațională, recompensat cu PEN/Faulkner Award și Orange Prize, figurând de asemenea pe lista scurtă la National Book Critics Circle Award și IMPAC Dublin Literary Award. În 2007, Ann Patchett publică romanul Run, în 2011, Fascinație (State of Wonder; Humanitas Fiction, 2013), iar în 2016, Comuniune (Commonwealth; Humanitas Fiction, 2019). În 2019 îi apare romanul Casa Olandeză (The Dutch House; Humanitas Fiction, 2021), finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020 și nominalizat la Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year. Romanele sale sunt traduse în peste 30 de țări.Ann Patchett este și autoarea a trei cărți de nonficțiune. În 2012 figurează pe lista celor mai influente 100 de personalități din lume apărută în revista Time. În 2017 e aleasă membră a prestigioasei American Academy of Arts and Letters. | anpatchett.com

STEPHEN W. HAWKING s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford şi un doctorat susţinut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). În ciuda unei boli care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, Hawking şi-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. Este, probabil, cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. A încetat din viață pe 14 martie 2018. La Editura Humanitas au apărut: Scurtă istorie a timpului (1994); Visul lui Einstein şi alte eseuri (1997); Universul într-o coajă de nucă (2004); (împreună cu Leonard Mlodinow) O mai scurtă istorie a timpului (2007) şi Marele plan (2012); Teoria universală. Originea şi soarta universului (2014), Scurtă istorie a vieții mele (2015; împreună cu Lucy Hawking) George şi cheia secretă a universului (2009), George în căutare de comori prin Cosmos (2010), George şi Big Bangul (2012), George și codul indescifrabil (2016), George și luna albastră (2017), Descifrarea Universului (2020; împreună cu Lucy Hawking). Biografia sa este relatată şi în cartea lui Jane Hawking Dragostea are 11 dimensiuni: Viaţa mea cu Stephen Hawking (trad. rom. Humanitas, 2013). |  www.hawking.org.uk

DANIELA KRIEN s-a născut la Neu-Kaliß, în Germania de Est, în 1975. În 1999 s-a mutat la Leipzig, unde locuiește și în prezent cu cele două fiice ale sale. A studiat la Leipzig comunicarea și mass-media, audiind și cursuri de studii culturale. Din 2010 se dedică în exclusivitate scrisului. Romanul ei de debut, Irgendwann werden wir uns alles erzählen (Cândva ne vom povesti totul), din 2011, a fost tradus în 15 limbi și a fost ecranizat de Emily Atef. În 2014 îi apare volumul de povestiri Muldental. În 2015 a primit Premiul pentru debut Nicolaus Born. În 2020 i s-a decernat Sächsischer Literaturpreis pentru scrierile sale în proză. Romanul Iubirea în caz de urgență (Die Liebe im Ernstfall; Humanitas Fiction, 2021), publicat în 2019, a fost finalist al Premiului pentru literatură „Text & Sprache“ des Kulturkreises der deutschen Wirtschaft. În 2019 a ajuns numărul 1 pe lista bestsellerurilor Der Spiegel timp de trei săptămâni și drepturile lui de traducere sunt vândute în peste 25 de țări.

„Eu și ducele ne bucură cu umorul și dialogurile antrenante marca Julia Quinn, dar în profunzime, sub pojghița de farmec din perioada Regenței, se ascunde un filon serios, care explorează impactul traumelor din copilărie și puterea vindecătoare a dragostei.“ Lois Faye Dyer

Walter Stone Tevis a fost un romancier și scriitor american de nuvele. Trei dintre cele șase romane ale sale au fost ecranizate în filme importante. „Gambitul Damei” stă la baza celei mai urmărite miniserii TV de pe Netflix. Cărțile sale au fost traduse în cel puțin 18 limbi.

Mihai Bendeac este actor. De teatru și de film. Și nu doar unul de rând, ci unul extraordinar. Ca să-l cunoști cu adevărat, este musai să-l vezi jucând într-o piesă de teatru.

Mihai Bendeac este comedian. A făcut să râdă o țară întreagă.

Mihai Bendeac este scenarist. A scris toate cele 6 sezoane „În puii mei”.

Mihai Bendeac este regizor. Da, a și regizat piese de teatru.

Mihai Bendeac este jurat. Probabil l-ai văzut la televizor.

Mihai Benedeac este poet, cântăreț și compozitor.

Omul multiplelor talente, Mihai Bendeac este astăzi, înainte de orice, scriitor. Un scriitor care te va uimi cu deschiderea sa și cu subiectele abordate. Și care îți va arăta, prin volumul biografic de față, cine este cu adevărat Mihai Bendeac, dincolo de ocupații, dincolo de măști, dincolo de râsul său molipsitor.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ — Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și La vengeance du pardon (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi. În seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“ au apărut: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiștilor, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri, Visătoarea din Ostende, Pe când eram o operă de artă, Concert în memoria unui înger, Cei doi domni din Bruxelles, Elixirul dragostei, Otrava iubirii, Femeia în fața oglinzii, Noaptea de foc, Adolf H. Două vieți, Omul care vedea dincolo de chipuri, Răzbunarea iertării, Doamna Pylinska și secretul lui Chopin. | www.eric-emmanuel-schmitt.com

TATIANA NICULESCU este scriitoare, autoare a biografiilor istorice Regina Maria. Ultima dorință (Humanitas, 2015, 2016, 2018), Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016), Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017), Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018), Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Bookfest 2019, Humanitas, 2019). Sub semnătura Tatiana Niculescu Bran a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), care a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei și în regia lui Andrei Șerban. Același roman a stat la baza filmului După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, care a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Alte romane: Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea Fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex şi identitate (Humanitas, 2017), Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019)  și a îngrijit volumul Regina Maria. Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

EDDY DE WIND s-a născut pe 6 februarie 1916 la Haga, într-o familie evreiască prosperă. Tatăl i-a murit pe când băiatul avea numai trei ani, dar a crescut într-o atmosferă stabilă, ocrotit de mama pentru care avea o mare afecțiune. Inteligent și tenace, Eddy a urmat medicina la Leiden și a fost un tânăr activ și vesel, cu o viață socială dinamică, cu prieteni atât evrei, cât și creștini, pasionat de bărci și muzică, fiind membru al trupei de jazz Rhythm Rascals. După ce ocupația germană a impus excluderea studenților evrei, Eddy a reușit, cu ajutorul profesorilor săi, să-și termine studiile mai devreme și să devină astfel ultimul evreu din Leiden care și-a luat diploma de absolvire. Și-a făcut rezidențiatul în psihanaliză în secret, la Amsterdam, și după o încercare ratată de a fugi în Elveția a mers voluntar în lagărul de tranzit de la Westerbork, unde spera să-și găsească mama; a aflat însă că fusese deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork a întâlnit o tânără infirmieră, Friedel, de care s-a îndrăgostit și cu care s-a căsătorit, iar mai apoi au fost deportați împreună la Auschwitz. Deși pe toată perioada cumplită a detenției au reușit să păstreze legătura, în haosul ultimelor zile ale lagărului au fost despărțiti. Înainte chiar de eliberarea lagărului, la care a fost martor, el a început să noteze într-un caiet primele gânduri și impresii care vor constitui punctul de pornire al cărții de față. După eliberare, a rămas încă trei luni la Auschwitz, la cererea comandanților sovietici, lucrând ca medic. Acesta este răstimpul în care și-a consemnat în scris întreaga mărturie care avea să devină apoi cartea-document Auschwitz, ultima stație. Încă nesigur asupra sorții care îl aştepta, a atribuit toate întâmplările unui personaj pe care l-a numit Hans van Dam. La întoarcerea în Olanda, în 1946, a aflat că și Friedel a supraviețuit, și în același an a apărut prima ediție a cărții sale. În anii ce au urmat, Eddy de Wind s-a specializat în psihiatrie și psihanaliză și a scris despre sindromul KZ, sindromul vinii supraviețuitorului, și transmiterea transgenerațională a traumei, fiind unul dintre primii autori din lume care au abordat aceste teme în mod științific. A murit la 27 septembrie 1987, la vârsta de 71 de ani. Cei care au supraviețuit împreună cu Eddy de Wind au privit mereu mărturia sa ca pe una dintre cele mai importante cărți despre Auschwitz.

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

Traducere de Anca Bărbulescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca

Ilustrații de Daniela Olaru

În ajunul celei mai frumoase sărbători, Moșul descoperă o fetiță care nu se poate bucura de daruri fiindcă mama ei e plecată departe. Ca să o aline, îi face cel mai neașteptat cadou: chiar povestea Crăciunului.

Într-o lume din care farmecul sărbătorilor de iarnă pare să fi dispărut, iar renii au fugit de la sanie, Moșul pornește în căutarea unui convoi de animale fabuloase ca să salveze Crăciunul.

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan