Cele mai vândute

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?

„Matt Haig e unul dintre cei mai imaginativi scriitori ai epocii noastre. În acest roman, povestea emoționantă e plină de învățăminte despre cât de important este să apreciem viața pe care o avem.“
The Independent

„Fiecare carte de aici, fiecare carte din bibliotecă – cu excepția acesteia – reprezintă o versiune a vieții tale. Această bibliotecă îți aparține. Se află aici pentru tine. Vezi tu, viața oricui s-ar fi putut sfârși în feluri infinite. Cărțile de pe rafturi sunt viața ta, toate încep din același punct. Din clipa de față. De la miezul nopții. Marți, 28 aprilie. Dar aceste posibilități de la miezul nopții nu sunt identice. Unele se aseamănă, dar altele sunt complet diferite.“

„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ŞTEFAN LIICEANU

Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.

― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc și nici săgeată. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul. — Arcașul fără arc

Pe copertă: Koyama Shokei, Peisaj de iarnă (detaliu), cca 1890

Traducere de Alexandru Al. Șahighian

„Să nu vinzi înger păzitor! este o povestire curajoasă, un basm citadin modern despre un copil de nouă ani, Nono, care cunoaşte de timpuriu greutăţile vieţii. După ce mama lui ajunge la spital în urma violenţelor domestice de care n-a reuşit să-l protejeze nici pe Nono, acesta va trebui să se descurce complet singur. Nono se împrieteneşte cu o haimana simpatică, Corsaru, care-i promite că-l va ajuta să-şi împlinească visul – acela de a vedea marea. Dar pentru o asemenea călătorie îţi trebuie bani. Aşa ajunge Nono să-i vândă Reginei unicul său lucru de preţ – propriul înger păzitor. Dar, cum fără înger păzitor, fireşte, n-ai cum să răzbaţi în viaţă, lucrurile iau o întorsătură cât se poate de dramatică pentru Nono... Cine este Regina şi de unde vine ea, cum e să ai prieteni amuzanţi şi descurcăreţi alături de care să trăieşti un basm cu final fericit şi cât e de important să crezi cu putere în ceva veţi afla urmându-l pe Nono până la capăt în aventura vieţii lui.“ — ALEXANDRU AL. ŞAHIGHIAN

„Ei, da, sunt şi zile din alea bune. În zilele bune, Corsaru şi Nono se-aşază pe-o dună de nisip la mare. Şi hrănesc pescăruşii. Valurile mari au creste înspumate. Iar aerul are gust foarte sărat, şi cerul e pe de-a-ntregul albastru, şi undeva, departe, unde se-ating cerul şi marea, soarele apune intrând în apă ca o uriaşă portocală incandescentă. Şi jos, pe plajă, un căţel alb latră la valuri. Îl cheamă Brutus şi are o fundiţă albastru-deschis prinsă în păr.“

Traducere de Simona Drelciuc

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

„O carte de căpătâi a civilizaţiei europene.“ — ANDREI PLEŞU

„Cu ani în urmă am cumpărat o ediţie veche din Marc Aureliu care purta următoarea dedicaţie: «Să-ţi fie prieten în ceasurile grele şi să te sprijine cum m-a sprijinit pe mine.» Nu cred că i se poate face unei cărţi un elogiu mai frumos decât acest «prieten în ceasurile grele».“ — CIORAN

„Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat şi care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare şi de ţinere în frâu a eului propriu.“ — GABRIEL LIICEANU

„O veritabilă comoară de înțelepciune, absolut exemplară și astăzi.“ — DAN C. MIHĂILESCU

Ilustrații de Jan Bielecki

Traducere de Maria Rizoiu

„A venit vremea să ne luăm privirea de la noi și s-o îndreptăm către imensitatea Spațiului... Putem ajunge, cu îndrăzneală, acolo unde n-a mai ajuns nimeni niciodată. Cine știe ce vom descoperi?“ — STEPHEN HAWKING

Cum ar fi dacă te-ai putea întoarce în timp ca să fii martor la nașterea galaxiei noastre? Ar putea roboții să cucerească lumea? Ce-ar fi dacă te-ai număra printre primii coloniști ai planetei Marte?

George este una dintre cele mai iubite și mai citite serii pentru copii din lume. Pentru prima dată, fascinantele teorii științifice care au însoțit aventurile lui George și Annie sunt reunite într-un singur volum, împreună cu capitole în premieră scrise de cei mai importanți oameni de știință ai momentului. Excelent ilustrat și plin de date fascinante, volumul care încheie îndrăgita serie este o antologie cuprinzătoare a celor mai recente și mai interesante informații științifice despre Univers.

Traducere și note de Raluca Nicolae

Bestseller în Japonia și în alte peste 30 de țări * Vândut în peste 1 000 000 de exemplare * În 2012, în Japonia s-a aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante: Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada * Ecranizat în 2018 într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale * Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei.

Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.

„Un roman fascinant... la fel de bine controlat și reconfortant precum – ei, bine – o pisică.“ — Sunday Telegraph

HIRO ARIKAWA (1972-) s-a născut în prefectura Kōchi și a absolvit Universitatea Sonoda. În anul 2004 a debutat cu romanul Shio no Machi (Orașul de sare) pentru care a obținut premiul Dengeki. Romanul face parte din Jieitai sanbu-saku (trilogia Forțelor de autoapărare), în care mai sunt incluse și volumele Sora no naka (Pe cer, 2004) și Umi no soko (Pe fundul mării, 2005). Tetralogia Toshokan sensō (Războiul bibliotecilor, 2006-2007), devenită bestseller, a fost transformată într-un serial de animație în 2008, apoi ecranizată în anul 2013. Printre romanele semnate de Hiro Arikawa se numără Hankyū Densha (Trenul Hankyū, 2008), Shokubutsu zukan (Cartea ilustrată a plantelor, 2009), Here Comes the Sun (Iată soarele, 2011). În 2012 a fost publicată cartea Tabineko ripōto (Memoriile unui motan călător), un succes răsunător, tradus rapid în limbi de circulație internațională și ecranizat în anul 2018. În paralel cu activitatea sa de scriitoare, Hiro Arikawa și-a înființat propria trupă de teatru, Sky Rocket.

Ilustrații de Ana Alfianu

„După bestsellerul Fizica povestită, Cristian Presură revine cu o nouă carte la fel de captivantă, de data aceasta dedicată copiilor pasionați de spațiul cosmic. Însoțită de minunatele ilustrații ale Anei Alfianu, O călătorie prin univers: astrofizica povestită spune cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a uni¬versului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.
Dragi prieteni, astăzi pornim într-o palpitantă călătorie prin univers. Misiunea noastră spațială n-are nevoie de rachetă, fiindcă ne vor propulsa dorinţa de a cunoaşte şi puterea imaginaţiei. Împreună, vom îndrăzni să demontăm uluitoarea maşinărie cosmică şi să aflăm după ce legi funcţionează, să cercetăm cu metodă ştiinţifică incredibila acumulare de materie şi energie răspândită prin univers, să punem întrebări și să căutăm răspunsuri.
Sunteţi gata? Să pornim, necunoscutul ne aşteaptă!" - CRISTIAN PRESURĂ

Avem nevoie de o nouă conştiinţă, o nouă gândire, o nouă paradigmă, o nouă spiritualitate. În fiecare clipă, cu fiecare gând pe care îl avem, cu fiecare acţiune, pledăm pentru viaţă sau pentru moarte. Alegerea ne aparţine. Respectul pentru valorile etice, pe care se sprijină însuşi Universul, nu mai reprezintă o simplă convenţie socială, ci o condiţie vitală a propriei existenţe, înscrisă în structura noastră biologică, în ADN‑ul nostru. Niciodată până la aceste studii de Neurofiziologie de la cumpăna dintre secolul trecut şi cel în care ne aflăm nu am avut o motivare ştiinţifică a Binelui şi Răului provocate nouă înşine, semenilor noştri şi mediului cosmic şi ambiant printr‑un simplu gând. Am fost aşezaţi în acest punct din Galaxie, alături de luceferi, cum le spunea genialul nostru poet, oferindu‑ni‑se toate instrumentele de care avem nevoie pentru a prospera şi a înflori, nu pentru a ne ucide. Trebuie doar să vrem. Trebuie doar să cedăm din orgoliul nostru, atât de puţin, pentru a câştiga atât de mult. Fizica actuală ne spune că suntem atât de indisolubil conectaţi unii cu alţii prin fire şi forţe invizibile, încât nu putem decât ori să evoluăm împreună, ori să dispărem împreună.

Traducere şi note de Anca Bărbulescu

Un roman delicios despre glamour, sex și aventură, despre o tânără care descoperă că pentru a fi om bun nu este neapărat nevoie să fii fată cuminte.

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, Orașul fetelor explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.
În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse – un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și carismatice – animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește – și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun.

„Pur și simplu unul din cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. [...] Un roman-bijuterie, sclipitor.“ – Observer

„Cuceritor și captivant. Un roman mare în toate sensurile cuvântului.“ – The Daily Telegraph

„Istoria albinelor va stârni interesul unui număr foarte mare de cititori. Lunde a scris un roman pe care mulți îl vor citi dintr-o suflare, după care se vor așeza și vor medita: asupra vieții, a lumii și a viitorului. O reușită totală.“ – Annette Orre, littkritikk.no

„Maja Lunde combină imaginația și cercetarea științifică în acest roman care țintește să transmită un mesaj convingător, un roman plasat într-un trecut sumbru, o modernitate deja condamnată și un viitor distopic.“ – Kirkus Reviews

Bestseller internațional publicat în treizeci și cinci de țări • peste un milion și jumătate de exemplare vândute în toată lumea • Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) în 2015 • cea mai bine vândută carte în Norvegia în 2015 • cea mai bine vândută carte în Germania în 2017 • doi ani consecutiv în topul Der Spiegel • selectată în cadrul programului Books at Berlinale în 2017 • una dintre cele mai vândute zece cărți în traducere din Marea Britanie în 2018 • roman în curs de ecranizare.

Neliniștitoare, revelatoare, emoționantă și scrisă cu o măiestrie aparte, Istoria albinelor unește în mod surprinzător trei voci distincte din trei epoci diferite într-un roman provocator despre supraviețuirea speciei umane. Relațiile cele mai puternice și în mod paradoxal cele mai fragile, cele dintre părinți și copii, sunt puse în echilibru cu aceea asupra căreia rareori reflectăm – relația dintre om și natură.

„Maja Lunde nu scrie un raport de mediu, ci o ficțiune de cea mai bună calitate, care nu se concentrează neapărat asupra albi¬nelor, ci mai ales asupra oame¬nilor și a relației pe care o au cu copiii lor și cu locul în care trăiesc.“ – Deutsche Welle

Traducere de Ianina Marinescu

Bun venit la Planetarium!
Acest muzeu este deschis tot timpul şi găzduieşte o uluitoare colecţie de obiecte astronomice, de la cei mai mici sateliţi la uriaşele roiuri de galaxii.
Cât de mare este Universul? Cum s-a format şi ce secrete ascunde?
Intraţi şi exploraţi Universul în toată splendoarea lui!

„Tocmai când terminasem de scris Xanax am avut un accident de mașină. În timp ce completam constatarea amiabilă, cel cu care mă ciocnisem – un bătrânel ponosit – a izbucnit în plâns. Dar nu de mașina avariată îi părea rău, așa cum credeam eu, ci de viaţa lui care trecuse.
Mi-a mărturisit că a fost un om foarte fericit. Nu arăta ca unul căruia viaţa îi făcuse toate poftele, așa că l-am întrebat:
— Şi când aţi fost cel mai fericit?
— Demult, în ‘73, când am jucat în „Ultimul cartuş"...
— Aţi fost actor?
— Nu, domnule... Am fost şofer la Buftea, la cinematografie. Şi m-au pus şi pe mine figurant într-un film. Eram băiatul lui Jean Constantin, că eram negru ca el. Am jucat doar câteva secunde. M-a întrebat Ilarion Ciobanu unde e tata şi mi-a dat un şut în găoază şi două palme după ceafă.
Până am terminat amiabila, omul și-a povestit viaţa. Cumva, m-am bucurat că am făcut accidentul, pentru că, datorită lui, am mai găsit o ultimă poveste care se potrivea perfect în Xanax. Banii pe care i-am plătit ca să-mi repar mașina mi s-au părut un preţ mic pentru cât am câștigat în schimb.
În esenţă, asta este Xanax – un roman construit din sute de întâmplări adevărate, amuzante și triste în același timp, pentru care eu și personajele mele am plătit, cu toţii, de fiecare dată un preţ, mai mic sau mai mare. " - Liviu Iancu

„Sub conducerea lui Nae, discoteca era tot timpul plină. El se îngrăşase, iar faţa îi lucea fericită. Într-o noapte târziu, când la mese mai rămăseseră doar profesioniştii, Nae mi-a făcut cu ochiul şi mi-a zis:
— Directore, am auzit că-ţi place să citeşti. Îmi lămureşti şi mie ce scrie aici? şi a scos din porfofel un teanc cu zeci de bancnote verzi.
— «The United States of America», i-am spus, citind rar.
— Nu acolo. Jos, ce scrie?
— Păi, zice aşa: «One hundred dollars».
Şi Nae a zâmbit, s-a lăsat pe spate şi a comandat whisky pentru toată lumea. Un an mai târziu, a invitat nişte stripteuze din Republica Moldova să danseze în «Mol» şi în săptămâna următoare a lăsat totul baltă, și-a părăsit nevasta și copiii, a vândut afacerea şi a plecat cu una dintre ele în Italia. S-a întors după şase luni singur, fără bani, slab şi cu barbă. Nu şi-a mai revenit niciodată financiar. Când m-am întâlnit cu el, peste mulţi ani, vindea peşti prin sat, direct din portbagajul unei Dacii rablagite.
— Am găsit un bănuţ pe jos şi nu înţeleg ce dracu scrie pe el. Ia uită-te tu, că ai ochii mai buni, m-a rugat.
Era un medalion ruginit pe care scria doar atât: «Nihil sine Deo». I-am spus:
— Uite ce zice: «Până la urmă va fi bine». E în latină.
Faţa i s-a luminat ca pe vremuri.
— O fi vreun semn, mi-a zis râzând și mi-a făcut complice cu ochiul, ca-n vremurile bune."

Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenţie imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii știri decât să vinzi case. De acolo a plecat la tabloidul Naţional, însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperite deja, ceea ce l-a făcut să migreze după un an în echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital. După câţiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapte ani, temându-se că agenţia, intrată între timp în insolvenţă și relocată într-un spaţiu mult mai mic, se va transforma într-o simplă afacere imobiliară.

În prezent este jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editorial-povești originale în peisajul presei economice românești, foarte appreciate de cititori. Câteva dintre acestea se regăsesc și în Xanax, romanul său de debut.

„Omul în căutarea sensului vieții” este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește. Volumul, o reeditare împrospătată de un cuvânt înainte scris de Harold S. Kushner și de o postfață de William J. Winsdale, a apărut în VERSANT.

,,Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl este una dintre marile cărţi ale epocii noastre. În mod normal, dacă într‑o carte există un singur pasaj, o singură idee suficient de puternică încât să schimbe viaţa cuiva, atunci cartea aceea merită citită, recitită şi‑şi merită pe deplin locul într‑o bibliotecă.” Harold S. Kushner

,,Cartea de faţă a ajuns să numere aproape o sută de ediţii în limba engleză – pe lângă traducerile în alte douăzeci şi unu de limbi. Numai ediţiile în engleză au depăşit trei milioane de copii vândute.

Acestea sunt faptele şi probabil tot acesta este motivul pentru care reporterii presei scrise americane, dar mai cu seamă reporterii posturilor de televiziune îşi încep cel mai adesea interviurile, după expunerea acestor cifre, cu următoarea exclamaţie: „Dr. Frankl, cartea dumneavoastră a ajuns un adevărat bestseller – cum vă simţiţi după un asemenea succes?“. În primul rând, le explic că eu în faptul că volumul meu a ajuns bestseller nu văd o realizare sau o reuşită personală, ci mai degrabă expresia stării de nefericire la care a ajuns lumea contemporană: dacă sute de mii de oameni cumpără o carte care încă din titlu promite să se ocupe de problema sensului vieţii, atunci probabil că această chestiune îi macină profund pe oamenii aceştia.” Viktor Frankl

Cine trebuie să citească această carte?

Oricine se întreabă care este sensul vieții

Oricine studiază și / sau practică logoterapia și psihoterapia

Oricine dorește să afle cum oameni obișnuiți fac față situațiilor extraordinare

EBOOK – EPUB / PDF

Traducere de Casia Zaharia

Această carte clasică a părintelui etologiei moderne se deschide cu întrebarea: Cum s-a născut prietenia dintre om şi câine? Cândva în epoca de piatră, arată Lorenz, foamea şi nevoia i-au împins pe om şi pe strămoşul câinelui domestic să intre într-un parteneriat reciproc avantajos, din care avea să se dezvolte în decursul mileniilor o relaţie cum nu mai e alta între două specii.

La casa sa din Altenberg, de lângă Viena, Lorenz a ţinut fel de fel de animale, de la câini şi gâşte până la maimuţe şi peşti. Reunind într-un mod fericit puterea de observaţie a omului de ştiinţă cu empatia iubitorului de animale, autorul descifrează resorturile subtile ale comportamentului canin în situaţii cunoscute de noi toţi. Dintr-o suită de întâmplări hazlii, adorabile, aflăm ce transmit expresiile faciale şi corporale ale câinilor (şi pisicilor), cum putem explica emoţiile şi reacţiile lor, ce anume înţeleg ei din limbajul omenesc sau cum se raportează la copii şi la puii congenerilor lor.

Revelatoare pentru comportamentul companionilor noştri patrupezi, fermecătoare prin scenele relatate, cartea lui Konrad Lorenz a captivat, de la apariţia ei în 1950, milioane de cititori din întreaga lume.

EDIȚIE LIMITATĂ, cartonată, cu ilustrații color

Traducere de Nina Gafița
Ilustrații de A. Laptev

Una dintre cele mai iubite și mai citite cărți pentru cei mici, însoțită de minunatele ilustrații color care le-au încântat copilăria celor mari.

În Orașul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupațiile și firile lor: Știetot, Pilulă, Șurubel și Piuliță, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonțișor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoașă, Zăpăcilă, Posibil și Probabil. Este clar că Habarnam nu știe nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, șofer de curse… Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediție nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam știe chiar să șI citească!

Tu ești mare acum. Ai învățat să citești bine-bine de tot și nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru și nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinții tăi se dădeau în vânt după Aventurile lui Habarnam.

„Cartea Domnicăi Petrovai nu este un rețetar. Cei care caută soluții rapide, de tipul quick fix, nu le vor găsi aici. Vor găsi însă o serie de sfaturi care le pot fi de folos: despre cum să se protejeze și să-și marcheze teritoriile într-o iubire, cum să genereze încredere, cum să facă față furiei și altele asemenea. Menținerea iubirii în cuplu necesită efort. Un efort în care începi să te schimbi pe tine înainte de a-l schimba pe celălalt. Dar – și aceasta e pledoaria autoarei – este un efort care merită“. Prof. univ. MIRCEA MICLEA, Fondatorul şcolii cognitive în psihologia românească

„Văd modele proaste – pe stradă, la TV, pe rețelele de socializare: o lume în derivă prinsă în jocul cuplului-reclamă, al iubirii floare-la-ureche, fru-fru, în care totul e bine și frumos. Al sfaturilor experte despre cuplu, al truismelor și sloganurilor goale: e important să comunicăm, iubirea adevărată vine de la sine etc. Văd parteneri care vor să primească, dar nu sunt dispuși să dea. Suferinzi în relații toxice sau, la polul opus, suferinzi pentru că nu există cineva suficient de bun pentru ei. Văd mult eu. Parcă niciodată n-am fost mai liberi să fim singuri.

Am scris dorind să explic că viața în doi – oricât de nebănuite ar fi căile ei – are un alfabet. Trebuie să urmeze o igienă elementară. Să aibă repere și limite sănă­toase. Există etape, fiecare cu farmecul și miza ei. Ca o relaţie de cuplu să funcționeze, alfabetul ei trebuie învățat.

Copiii voştri încă nu știu, poate, să scrie şi să citească, sau nu au capacitatea să înțeleagă încă, dar, inevitabil, modelul vostru de viață de cuplu, de iubire le va rămâne întipărit în minte şi în suflet pentru tot restul vieții. Aşadaraveți grijă ce lăsați în urmă…“– Domnica Petrovai

Domnica Petrovai (născută în 1974, la Mangalia) este psihoterapeut cognitiv‑comportamental și psiholog clinician cu practică privată, fondatoare a unei Școli pentru Cuplu și autoare a primului curs online adresat cuplurilor, „Pentru noi doi“. Are o experienţă de peste douăzeci de ani în psihoterapia și consilierea familiei și cuplului.

Conduce compania privată Mind Education Health, având ca scop bunăstarea emoţională în familie, la școală și la locul de muncă. Promovează sănătatea mentală a copilului și adultului și e consultant pentru organizaţii guvernamentale și neguvernamentale în domeniul dezvoltării de servicii specifice de sănătate mentală.

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolșaia Kniga (dublu câștigãtor, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă. Evgheni Vodolazkin

Tipul din filme nu exista: o carte plina de autoironie si umor din care vei afla, intre altele, cum pastrezi langa tine un tip nascut inainte de 1989, de ce trebuie sa fugi de tipul care uraste pisicile, ce sa nu-i spui niciodata unui barbat in pat sau cum sa-l sperii de moarte, sau de ce sunt ochelaristele niste femei mai misto. O carte pentru femeile inteligente si barbatii cu simtul umorului, pe care poti s-o citesti si intr-un weekend, si intr-un an.

    Fragment din volum:

Atlasul frumuseții este o emoționantă călătorie în imagini și povești de viață din toate colțurile lumii și a devenit de-a lungul celor patru ani un adevărat fenomen online. Proiectul e urmărit de aproape un milion și jumătate de oameni pe rețelele de socializare și e prezent des în media internațională.

Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Această colecție impresionantă de portrete și povești e o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate și mai ales pentru puterea de a accepta și descoperi frumusețea din noi.

Oprah Winfrey: http://www.oprah.com/own-super-soul-sunday/a-photographers-journey-to-discover-true-beauty-in-women-video,

CNN: http://edition.cnn.com/videos/tv/2015/08/16/atlas-of-beauty-photographer-allen-intv.cnn,

The Wall Street Journal: https://www.wsj.com/articles/a-photographer-for-a-worlds-worth-of-women-1475593374,

The Guardian: https://www.theguardian.com/books/gallery/2017/sep/27/atlas-of-beauty-women-and-girls-around-the-world-in-pictures,

Time, Forbes: https://www.forbes.com/sites/guymartin/2017/09/30/photographer-mihaela-noroc-explores-the-worlds-great-faces-in-the-atlas-of-beauty/#453565cd4eac,

Elle, RAI, SKY News sunt doar câteva dintre numele mari care au prezentat pe larg Atlasul frumuseții, transformându-l în cel mai mediatizat proiect artistic creat de un român, în zilele noastre.

Vă invităm să descoperiți ediția Humanitas a acestei surprinzătoare cărți care va conține imagini și povești inedite:

„În carte sunt multe imagini și povești care n-au apărut niciodată online. Sunt bucuroasă că ediția românească publicată de Humanitas nu va fi o simplă traducere a celei din limba engleză. Am adăugat imagini noi, am creat o nouă copertă și sper că albumul va avea la fel de mult succes acasă, pe cât a avut și peste hotare.“ (Mihaela Noroc)

Publicata initial in Israel in 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller international, fiind tradusa in peste patruzeci de limbi.

Traducere de Constantin Popescu

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie.

Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în caledoi „iluminați“.

„În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână.“ (Francesc MIRALLES)

România: normalitatea ca utopie...

„A scrie în şoaptă. Eu scriu aceste pagini cum ai vorbi în şoaptă. Aici, în România, fac eforturi să vorbesc numai în şoaptă (o şoaptă a sensului). Tocmai pentru că aici trebuie să te răsteşti, să te răţoieşti pentru a fi ascultat. În româneşte, scriu în şoaptă.“ (Matei CĂLINESCU)

Un grup de ţărani află noutăţi despre asomarea păsăretului de curte conform directivelor europene şi se iniţiază în tainele jargonului şi birocraţiei. Un invitat la emisiuni în direct e vânat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindcă i se întâmplă să ameţească în studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating. Un post TV inaugurează o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurenţa răspunde cu o emisiune în care transmite înmormântări. Un preşedinte de federaţie organizează un meci amical cu o naţională africană care se prezintă fără chef şi fără tricouri, dar cu o poftă năprasnică de bomboane. Un tânăr muncitor din Bacău invadează Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor şi parlamentarilor englezi care aşteaptă începutul unui exod la aeroport.

Asta veţi găsi în Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time). Cinci proze alerte şi vesele despre noi şi dereglările noastre. Cinci felii din tortul vieţii româneşti după integrarea în Uniunea Europeană. Cinci cronici ale absurdului, abjecţiei şi dejecţiei. Cinci motive pentru a-ţi dori să pleci din România doar pentru ca, odată trecut de graniţă, să începi să-i duci dorul şi să vrei acasă.

„Împărţim istoria în bucăţi, pe tranşe cronologice, domenii, probleme, structuri, în timp ce Istoria adevărată le cuprinde pe toate de-a valma. Punem în istorie o ordine pe care Istoria nu o are. Ne referim la Antichitate ori la Evul Mediu, ca şi când asemenea împărţiri chiar ar exista. La fel, identificăm o istorie economică, socială, culturală, politică şi aşa mai departe. Sunt simple sertare, pe care noi le-am confecţionat şi pe care am lipit etichete. De asemenea, fiecare fapt în parte e construit sau reconstruit, extras din încurcata ţesătură a Istoriei şi învestit astfel cu o existenţă de sine stătătoare.

Nu e de negat câtuşi de puţin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cât de cât inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevărate, nici neadevărate; precum pipa lui Magritte. Totul e să nu uităm că această vastă reamenajare e opera noastră, să nu pretindem că aşa ar fi pur şi simplu Istoria.

Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentică e un amalgam nediferenţiat în neîncetată fierbere. Operaţia de «disciplinare» şi «sistematizare» ne aparţine. Istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă. Sub bagheta lui, totul ajunge să se lege, toate se explică, iar trecutul se încarcă cu semnificaţii.“ (Lucian BOIA)

„Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor!“ (Lucian BOIA)

Părerea editorului: Poate că inocenţa e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decenţă speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care „căderea“ n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezeşte în noi nostalgia unei lumi pierdute.

Părerea redactorului: Un oraş plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiţă care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenţă.

Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp şi în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!

Părerea lui Vlad: Inocenţa e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.

Părerea neoficială a PR-ului: Se citeşte cu încordare. Aş fi vrut să nu se mai termine.

Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viaţă.

Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câştigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.

Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.

Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă.

Inocenţii e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după Viaţa începe vineri (2009) şi Viitorul începe luni (2012). Viaţa începe vineri a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene.

CD audio mp3

Lectura: Octavian Pantis

Cum sa iti organizezi timpul in asa fel incat sa muncesti eficient, sa faci loc pentru ce-ti place si sa te bucuri de fiecare zi