Boddah speriat

„Povestirile acestea sint scrise intr-o perioada de, ii spun de obicei ginditorii, criza existentiala. Intr-o zi m-am trezit ca locuiesc intr-o casa in spatele careia e un cimp cu o padure mai in spate si ca stiu cine sint si ce e cu mine pe lume. Psihologia, locul in care s-au strins toti sarlatanii, cum ii place unui prieten sa spuna, da o conotatie pozitiva unui astfel de moment – dar el nu are nici o conotatie. Ce te faci daca iti dai seama cine esti si esti doar o meschinarie? Are doar siguranta si liniste multa, neutra moral. Povestirile de aici au ramas in zona nervilor rupti, in care se vorbeste ca atunci cind ai febra sau ca intr-o piesa de Tennessee Williams. Citeva sint despre crunta singuratate, si macar despre asta pot vorbi, pentru ca in spatele casei mele e un cimp cu o padure mai in spate, altele despre copilarie, pentru ca, se stie, persoanele rupte se gindesc mult la copilarie, pentru ca-s frenetice si rupte, in fine, in altele mi-am indreptat atentia spre lucrurile mai nobile din lumea asta, anumiti ciini. Sint, oricum, povestiri americane, pentru ca un prieten care tiraste o katana dupa el toata ziua prin lume mi-a spus ca sint cel mai american dintre scriitorii romani. Cit te incalzeste situatia ta intre scriitorii romani cind esti intr-o casa cu un cimp in spate din care latra noaptea vulpea si o padure mai in spate...” (Ionut Chiva)