„Mihók Tamás e unul dintre cele mai bune lucruri petrecute în poezia română recentissimă. Foarte puțini dintre poeții tineri pot scrie deopotrivă poeme aluvionare, post-ginsbergiene, și poeme contrase în sine până la implozie. Sau poeme confesive de o intimitate aproape insuportabilă, alături de poeme tehnice intensive & reci. Poeme despre amoruri adolescentine la mare — alături de poeme-dialog cu îngeri foarte deocheați la vorbă. E, pe scurt, o sensibilitate intensă pasionată de cele mai varii tropisme tehnice. Combinație rară, specifică exclusiv celor mai buni poeți de cursă lungă.”
(Radu Vancu)
„Viteză și combustie: acestea sunt categoriile specifice poemelor lui Mihók Tamás. Indiferent că e vorba de trenuri, avioane, metrou sau glisări pe tiroliană, vedem un eu care, departe de a avea plăcerea mobilității beatnicilor, se dislocă într-un câmp spațial tensionat. Fiecare text este, de fapt, o luptă cu cercul vicios și obositor al autoreferențialității: «creierul/ caută mereu să se extindă».”
(Teodora Coman)