Cadouri

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

Fonchito îl vede în fiecare zi pe bătrânelul care stă pe banca de pe ţărmul mării, cu privirea pierdută în zare, parcă aşteptând ceva. Mânat de curiozitate, băiatul se duce la el, iar între cei doi se înfiripă o frumoasă, dar scurtă prietenie.

Sfidând granițele timpului, bătrânelul făcuse cândva parte din primul grup de copii-cruciați care porniseră înspre Ierusalim. El îi povesteşte micuţului cele petrecute atunci și îi dezvăluie motivul pentru care speră, zi după zi, că va revedea corabia copiilor. Istorisirea lui e dulce-amară, presărată cu miracole şi întâmplări greu de crezut. Ascultă…!

Aristotel s-a nascut la Stagira, in Macedonia, in anul 384 i.Chr (i s-a spus, de altfel, si „Stagiritul“). Tatal lui, Nicomah, a fost medicul personal al regelui macedonean Amyntas al III-lea, bunicul lui Alexandru cel Mare. La Pella, capitala Macedoniei, s-a imprietenit cu Filip, unul dintre cei trei fii ai regelui. Probabil sprijinit de acesta, in 367 i. Chr. a plecat la Atena pentru a-si desavarsi studiile: s-a inscris mai intai la scoala lui Isocrate, apoi la Academia lui Platon. A ramas aici 20 de ani, dovedindu-se mai intai un elev stralucit, apoi un profesor si un ganditor pe masura maestrului sau. Dupa moartea lui Platon, in 347 i.Chr., un nepot al acestuia, Speusipos, a preluat conducerea Academiei. Aristotel a plecat la Assos, in Troada, apoi, in 343, a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desavarsi educatia tanarului Alexandru (cel care avea sa ramana in istorie ca Alexandru cel Mare). In 340 s-a intors la Stagira, dar nu pentru multa vreme. Pacea impusa de Macedonia cetatilor grecesti i-a dat prilejul sa revina la Atena, unde a infiintat propria lui scoala – Liceul (Lykeion sau scoala peripatetica). Va preda aici timp de doisprezece ani si isi va continua neobosit cercetarile. In 323, odata cu moartea lui Alexandru, la Atena a rabufnit vechea dusmanie fata de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalcis, unde a murit un an mai tarziu. Vastul sistem filozofic si stiintific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logica, teologie, politica, estetica, fizica, astronomie, zoologie etc.) si profunzime, a stat la baza gandirii medievale crestine si islamice si a fost axul culturii Occidentului pana la sfarsitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrari care ii sunt atribuite (Diogenes Laertios mentiona 145), s-au pastrat mai putin de 50. Categoriile, Topica, Metafizica, Politica, Etica nicomahica sunt cateva dintre scrierile sale, toate traduse in romaneste.

ION LUCA CARAGIALE (1852, Haimanale, jud. Dâmboviţa – 1912, Berlin) a încetat de mult să fie doar „cel mai mare dramaturg român" sau „Molière al românilor". A devenit emblemă naţională, categorie etnopsihologică, „chipul diurn al fiinţei naţionale", cel nocturn fiind, desigur, Eminescu. Aşa stând lucrurile, a fost adulat, contestat şi discreditat deopotrivă. „Cel mai sociabil scriitor al românilor", marele epicureu „campion al colaţiunilor bucureştene" şi „marele zugrav de moravuri" a fost fluierat la premiere pentru incom patibilitate cu high life-ul epocii, a fost refuzat de două ori la premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a decretat perisabilitatea operei ş.a., „grecul genial" fiind considerat când „arhicanalie", când „ultimul ocupant fanariot" al României. Era fatal, aşadar, ca, în relaţie cu societatea autohtonă, scriitorul să practice constant „jocuri cu mai multe strategii", iar omul să-şi plănuiască tenace „exilul voluntar" dinspre Regat către Apus, fie la Braşov, Sibiu, Cluj, fie, în final, la Berlin. A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare ş.a., iar în politică a slujit nonşalant, cu pragmatic sarcasm, cameleonismul, trecând pe la conservatori şi socialişti, la liberali, junimişti şi radicali, pentru a campa – sexagenar jovial, dar nu doar ludic – în „takismul" conservator-democrat. Un clasic provocator, de redescoperit şi recalibrat cu fiecare generaţie.

CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugaţi­vă pentru fratele Alexandru (1990).

Universul într-o coajă de nucă ne poartă către frontierele fizicii actuale, acolo unde realitatea e deseori mai stranie decât ficţiunea, pentru a explica publicului larg pricipiile care guvernează universul.

DELIA BODEA JACOB s-a născut în 2 noiembrie 1952 la Mociu, județul Cluj.
A urmat cursurile Liceului de Muzică și pe cele ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvire, a făcut parte, timp de zece ani, din corpul Filarmonicii din Târgu-Mureș, ca violonistă, iar în paralel a fost profesoară de vioară la Liceul de Artă din același oraș. În anul 1985, după căsătorie, a emigrat în Israel și s-a stabilit în orașul Haifa. Și-a continuat cariera muzicală în Orchestra Simfonică din Haifa, dar s-a dedicat în special învățământului, ca profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv.
Scrie de la vârsta de nouă ani povești, povestiri, poezii, însă niciodată nu a încercat să publice nici măcar în revistele școlare. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici a participat la un concurs inițiat de Al. Mirodan în cadrul căruia a fost premiată și în a cărui revistă a publicat proză.

Născut, după propria-i mărturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), ION CREANGĂ a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă. După ce urmează, pe rând, cursurile şcolilor din Humuleşti, Broşteni şi Târgu-Neamţ (1846–1853), apoi pe ale Şcolii Catihetice din Fălticeni (1854–1855), ajunge să studieze la Seminarul de la Socola (Iaşi). În 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu şi este hirotonisit diacon. Un an mai târziu se naşte unicul său fiu, Constantin. După un parcurs întortocheat, care include printre altele înscrierea la Facultatea de Teologie, curând abandonată, şi la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, ocupă prin concurs, în 1864, postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi institutor şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare. În 1871, refuză să mai respecte cutuma şi apare în biserică tuns şi cu pălărie. Publică Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive, alături de C. Grigorescu şi V. Răceanu; manualul avea să primească patru ani mai târziu, alături de Metoda noua de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli. În 1873 semnează câteva articole despre care se consideră că ar aduce atingere preoţimii şi este destituit din cler, pierzând totodată şi slujba de institutor. În acelaşi an obţine divorţul, după ce se retrăsese la „bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă. În 1874 îşi primeşte înapoi postul de institutor. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare. Din 1880, la sfatul bunului său prieten Eminescu, începe să pună pe hârtie Amintiri din copilărie. În anii următori se implică în diverse proiecte de manuale, îşi vede tipărite primele trei părţi din Amintiri. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte. Vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă şi numeroase concedii de boală, Creangă se stinge în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.

RADU OLTEAN (n. 1970) este astăzi unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric. A absolvit Academia de Arte din București, Secția grafică, în 1997. A debutat cu seria de colaborări cu Neagu Djuvara: Cum s-a născut poporul român (2001), Mircea cel Mare și luptele sale cu turcii (2001), De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul (2003; trad. engl. From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire, 2011), apărute la Humanitas. Pasiunea sa pentru ilustrația documentară este dublată de aplecarea spre studiul științific al istoriei; lucrările sale se bazează pe analiza riguroasă deopotrivă a izvoarelor directe și a cercetărilor celor mai recente. A conceput proiecte editoriale care valorifi că un patrimoniu iconografic cvasinecunoscut publicului larg: Bucureștii – 550 de ani de la prima atestare documentară (editor și coordonator, 2009), Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor (2013, în colaborare cu Emanuel Bădescu), Bucureștii Belle-Epoque (2016, în colaborare cu Emanuel Bădescu). Volumul Art historia: Ilustrația istorică între artă și știință / Historical Illustration Between Art and Science (2018) reunește cele mai frumoase lucrări ale sale, apărute în țară sau în prestigioase publicații de profil din străinătate, cu care colaborează în mod constant. Din ampla sinteză, unică în spațiul istoriografiei noastre, Cetăți, castele și alte fortifi cații din România a publicat primul volum (2016, urmat de ediția în limba engleză); cele trei volume care întregesc seria apar la Humanitas începând cu 2019.Dacia. Războaiele cu romanii, lucrare proiectată în două volume (primul a apărut, în primă ediție, în 2013) aduce laolaltă informațiile esențiale și dă seamă de stadiul actual al cercetării în domeniu, într-o sinteză ilustrată cu un material iconografic deosebit de bogat, atât din lucrările proprii de reconstituire vizuală, cât și din surse documentare dintre cele mai diverse. Va fi urmat, în anul 2020, de o adaptare menită să continue seria de volume de popularizare pentru copii și cititorii mai tineri.

CARLO M. CIPOLLA (1922–2000), reoutat istoric italian, pasionat de economie, a studiat la Sorbona şi la London School of Economics. Pe parcursul îndelungatei sale cariere academice, a predat istoria economiei la University of California, Berkeley, la Institutul European din Florenţa şi la Scuola Normale din Pisa. A mai publicat, printre altele: Storia dell'economia italiana (1959), Economic History of World Population (1962), The Economic Decline of Empires (1970), The Technology of Man: A Visual History (1980), Allegro ma non troppo (1988), Between Two Cultures: An Introduction to Economic History (1992).

GHEORGHE GUŢU (1906-1994), clasicist, istoric literar şi traducător. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1928), desfăşoară o lungă şi fructoasă carieră didactică, mai întâi ca profesor de latină la licee din Târgovişte, Cluj şi Bucureşti, apoi în calitate de conferenţiar la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu“. Volume publicate: Lucius Annaeus Seneca. Viaţa, timpul şi opera morală , 1944; Dicţionar latin-român, 1966; Limba latină, manual pentru clasa a IX-a, 1969; Publius Vergilius Maro, 1970. Traduceri din Seneca, Cicero, Quintilian, Juvenal, Tacitus.

GHEORGHE ILIE FLORESCU s-a născut la 8 mai 1944, în timpul unui bombardament anglo-american, în Biserica Sf. Treime din cartierul Dudeşti. La vârsta de 8 ani, după arestarea tatălui său, fost detectiv la Siguranţa Statului, începe să lucreze ca băiat de prăvălie, apoi ca ajutor al unchilor săi olteni care vindeau în Piaţa Vitan. Termină liceul, dar consideră că nu are condiţiile necesare pentru a urma Facultatea de Istorie, aşa cum şi-ar fi dorit. Se căsătoreşte şi, după terminarea stagiului militar, se angajează în comerţul de Stat. Între 1964 şi 1971 trece, pe rând, prin toate funcţiile operative ale comerţului en-gros (primitor-distribuitor, dispecer, şef de secţie al Depozitului de Delicatese Panduri din cadrul Agenţiei de Import). În martie 1971, preia de la mentorul său, cafegiul armean Avedis Carabelaian, magazinul de cafea şi dulciuri din Bd. Hristo Botev 10. Treptat, locul acesta devine un adevărat punct de reper al boemei artistice a Capitalei. Are aici drept clienţi mari personalităţi ale vieţii literare, artistice şi medicale, dar şi figuri im­portante din Justiţie, Miliţie şi Securitate. La 4 martie 1977, blocul din Hristo Botev 10 se prăbuşeşte, dar, printr-un extraordinar noroc, el scapă cu viaţă. În anii '80, lupta pentru aprovizionarea noului său magazin din str. Sfinţilor 6 se dovedeşte extrem de riscantă. În aprilie 1985 e arestat şi condamnat la 11 ani de închisoare. Eliberat condiţionat în 1988, se angajează din nou în comerţ. Participă la Revoluţia română, apoi la «fenomenul Piaţa Universităţii» ca şofer personal al unor jurnalişti americani. În octombrie 1990, suferă un accident vascular cerebral, în urma căruia rămâne cu o hemipareză pe partea dreaptă. Reînvaţă să scrie cu mâna stângă şi, în 2007, după patru ani de muncă intensă, reuşeşte să termine cartea de memorii Confesiunile unui cafegiu.

O călătorie de-a lungul unui an, însoțită de citate aparținând lui Paulo Coelho.

„Cum să încep? Tăcere. Tumultul vieții pare să înceteze noaptea. Cuvintele, ideile, amintirile și poveștile sunt căile pe care pașii mei le urmează.“ – Paulo Coelho

Paulo Coelho, considerat de milioane de cititori drept un alchemist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenți scriitori ai acestui secol.

Cărțile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale și sociale. El scrie despre teme, idei și concepții care răspund aspirațiilor atât de numeroșilor săi cititori, aflați în căutarea unui drum propiu și a unor noi moduri de a înțelege lumea.

Catalina Estradaa fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viață din țara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare și trăiește la Barcelona. Fascinația cu care privește mereu în jur este ușor de observant în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

Caracteristici:

• Agendă anuală însoțită cu citate din romanele scriitorului Paulo Coelho (tema – Simplitate)
• Calendar 2022 – sărbători legale și zile libere în România
• Format săptămânal
• Ușor de transportat

EXCLUSIV!Agenda Întâlniri 2022 – Paulo Coelhoeste disponibilă doarîn rețeaua hypermarketuri Carrefour, în librăriile Humanitasdin București și din țară și pe siteul libhumanitas.ro

„Eleganța este atinsă când tot ceea ce e superfluu e dat la o parte și ființa omenească descoperă simplitatea și concentrarea: cu cât postura e mai simplă și mai sobră, cu atât e mai frumoasă.“ – Paulo Coelho

Ediția a II-a, bilingvă, îngrijită de Andrei Cornea

Traducere din greacă și latină, studiu introductiv și note de Andrei Cornea

 

„Mai este oare relevant Epicur pentru omul modern? Mesajul său mai poate spune azi ceva omului interesat de cunoaştere, etică şi cultură, dar aflat în afara unei sfere înguste de specialişti şi iubitori ai Antichităţii? Cred că avem câteva motive esenţiale pentru a răspunde afirmativ.

Mai întâi, sunt şanse bune ca a sa combinaţie înţeleaptă de hedonism şi ascetism să aibă, dacă e cunoscută şi înţeleasă bine, un ecou la omul modern. El ne arată că putem fi fericiţi, trăind plăcut şi totodată înţelept şi drept, protejaţi astfel de excese care conduc inevitabil la suferinţe. Apoi, Epicur ne învaţă să fim autonomi şi ne asigură că putem să ne alegem viaţa în chip optim – există libertate şi putem fi oameni liberi aproape în orice condiţii şi oricum ar cădea sorţii. În al treilea rând, filozoful Grădinii ne mai reaminteşte un lucru de preţ pe care aproape că l-am uitat, dominaţi cum suntem de universala indiferenţă: prietenia.

Lecţia fundamentală a filozofiei greceşti este că, departe de a fi un moft academic şi o trăsnaie teoretică mai mult sau mai puţin subtilă, filozofia reprezintă alegerea unui mod de viaţă optim şi coerent. Filozofia antică e, aşadar, un fel de soul-building, iar nuanţa aparte pe care o adaugă Epicur acestei învăţături e următoarea: nu vă crispaţi, separându-vă cu aroganţă de orice este comun; în plus, purtaţi-vă grijuliu şi omeneşte deopotrivă cu cei din jur şi cu voi înşivă şi, nu uitaţi, mai şi râdeţi! E mult, e puţin, e nimic, e esenţial? Cititorul să decidă.“ — ANDREI CORNEA

 

„Cine nu se mulţumeşte cu puţin, acela nu se mulţumeşte cu nimic.“ — EPICUR, 240, 3

CĂTĂLIN PAVEL (n. 1976) este doctor în arheologie și scriitor. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Troia și Gordion). Burse doctorale și post-doctorale la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim și Colegiul Noua Europă din București. Volume academice: Describing and Interpreting the Past (Editura Universității din Bucureşti, 2010) și Dicţionar de mitologie greco-romană (coautor, Corint, 2011). Volume de poezie: Altera pars (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“), Tulburarea la ființele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015) și Adagietto (FrACTalia, 2016). Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, tr. franceză La septième partie du monde, Non Lieu, Paris, 2017), Nici o clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizată la premiile USR) și Chihlimbar, Polirom, 2017. Din 2016 ține rubrica săptămânală de arheologie din Dilema veche.

Dintre multele chipuri pe care tradiţia Antichităţii i le-a dat lui Homer, primul ne vine în minte cel al aedului orb din insula Chios. A trăit în secolul VIII î.e.n. şi a ţesut în cele două epopei episoade din ciclul epic al Eladei din epoca bronzului, îmbrăcând în haina mitului eroic istorii petrecute cu aproape cinci secole înainte. Despre el, un comentator din Antichitate pe care-l cunoaştem sub numele de Heraclitus Homericus spunea: „Încă din scutece sufletul nostru se adapă la izvorul versurilor sale. Crescând, el ne rămâne mereu aproape. Nu-l putem părăsi fără a simţi de îndată dorinţa de a ne întoarce la el, iar această legătură nu sfârşeşte decât odată cu viaţa“.

Cel mai important eseist și prozator baroc al secolului XVII spaniol, BALTASAR GRACIÁN (1601–1658) își publică cele două capodopere, Oracolul manual și Criticonul, în condiţii de cvasiclandestinitate faţă de regulile ordinului iezuit, al cărui membru a fost. A semnat cu pseudonime, și viaţa și-a încheiat-o în condiţii de izolare penitenţială. A intenţionat să realizeze portretul omului desăvârșit în condiţiile complexe ale societăţii mundane a vremii sale. Omul superior, la Gracián, nu este, ci se face, personalitatea, în viaţă și în postumitate deopotrivă, este o totalitate integrativă și dinamică, urmând un traseu „epic“ prin excelenţă. E vorba, așadar, nu de un concept abstract al individului, ci de un ideal care îmbrăţișează deopotrivă abstracţiile și omul viu, ideal ce personifică lumea înconjurătoare și pe el însuși. O demonstraţie romanescă a acestor premise teoretice era deci încununarea firească a operei lui Gracián, care ajunge astfel să elaboreze Criticonul în virtutea unui veritabil destin creativ. Schopenhauer îi intuise clar valoarea: „Cunosc trei opere alegorice de largă respiraţie: prima, în care aluzia e limpede și mărturisită, este incomparabilul Criticón al lui Baltasar Gracián, bogată ţesătură de alegorii ingenioase, înlănţuite între ele; sub o formă plăcută, ele împărtășesc înalte adevăruri morale, cărora le conferă și evidenţă de ordin intuitiv, autorul uimindu‑ne și prin bogăţia inventivităţii sale. Celelalte două opere, în care alegoria este mascată, sunt Don Quijote și Gulliver în Lilliput.“

MICHEL DE MONTAIGNE s-a născut în 1533 în castelul cu același nume aparținând familiei, din regiunea Perigord, aflată în sud-vestul Franței. Era gascon așadar și – cum altfel? – extrem de mândru de originea sa, fără a-i ignora cusururile. Primii ani i-a petrecut pe domeniul familial, bucurându-se de o educație cum în Franța nu se mai văzuse pană atunci: tatăl lui i-a pus un preceptor german care, neștiind limba franceză, i-a vorbit numai în latină, astfel că învățăcelul a ajuns s-o cunoască ca pe o limbă maternă. A urmat apoi cursuri de drept la Toulouse și a audiat prelegerile unor savanți ai vremii la Paris. Era deci menit unei cariere de înalt funcționar, și a și ocupat diferite posturi în administrația orașului Bordeaux. Dar singurul lucru pe care l-a socotit demn de reținut din toată acea vreme a fost întâlnirea din 1558 cu Etienne de La Boetie – de care-l va lega o prietenie legendară, întreruptă brusc de moartea prematură a prietenului, pe care a plâns-o cu un patetism reținut pană la sfârșitul vieții. Nimic de mirare așadar că în 1571 se retrage din toate funcțiile publice și se dedică unui gen literar născut din mintea lui, precum Athena din capul lui Zeus înarmată din cap pană în picioare: Eseul. De-aci înainte, viața lui se va învârti permanent în jurul Cărții pe care o scrie și rescrie neîncetat, vreme de peste două decenii. Cu două pauze revelatoare: o călătorie în Italia, prin Elveția și Germania, despre care ne-a lăsat un jurnal extrem de viu, și alegerea în două rânduri în postul de primar al orașului Bordeaux. Nimic nu-l mai putea îndepărta însă acum de Cartea lui, care topea întreaga experiență trăită de autor, cu ochii larg deschiși, în frămantatele vremi ale Războaielor Religioase și în efervescența fără egal a culturii umaniste. A publicat din ea trei ediții în timpul vieții sale – încheiată în 1592 –, completand-o și revenind mereu asupra fiecărei fraze, sfarșînd prin a lăsa posterității o carte care nu încetează să uimească prin cruditatea cu care observă lumea și, mai ales, pe sine.