Ediţii de colecție Humanitas

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul IXSfântul Ioan Scărarul ♦ Avva Dorotei

„Am cunoscut și boieri destrămați, din care nu rămăsese decât ambalajul. Dar pot invoca o sumedenie de motive pentru care «boieria» lui Neagu Djuvara îmi impunea. Mai întâi, eleganța sa. Modul îngrijit de a se îmbrăca, de a se purta și de a vorbi. Toate, cu firescul nobleții înnăscute, fără afectare, fără ornamentică de paradă. «Boierească» era și capacitatea lui Neagu Djuvara de a se mișca plin de grație pe granița subțire dintre cuviință și ina¬vuabil. Știa să fie politicos și cu derizoriul, și cu ridicolul, și cu bufoneria. Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaș¬tere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.“ (ANDREI PLEȘU)

Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936.

Traducere de Mircea Ivănescu

Revizuire, tabel cronologic şi îngrijire de ediţie de Monica-Maria Aldea

„Poate ca Musil, scriind epocalul său roman, are «un ochi în plus». «Epocal» nu e folosit aici numai în sensul unei performanțe artistice fără precedent, ci, urmând etimologia cuvântului (epoché – «oprire», «punct de la care începe coborârea»), în sensul suspensiei care preceda orice turnantă a istoriei. Ce se întâmplă când oamenii ajung să stea călare pe hotarul a două epoci? Robert Musil a descris, cu o sută de ani înainte de a începe, epoca în care trăim. Ulrich, «omul fără însușiri», este tânărul care ar fi putut fi genial, dar care își pierde năzuința de a fi din clipa în care află că a intrat într-o lume în care «geniali» pot fi și caii de curse, și boxerii, și tenismenii. În romanul lui Musil, tema prostiei invadează prim-planul scenei, dar tema ascunsă a romanului, opusă celei a prostiei, este tema genialității pierdute. Printre altele, Ulrich devine «omul fără însușiri» pentru că noua epocă în care istoria intră pe nesimțite îi sustrage criteriile genialității. Trăind pe ruinele vechilor valori, «omul fără însușiri» și-a pierdut certitudinea nucleului în jurul căruia se construiește orice personalitate. El privește la cei ce aleargă cu veacul ca la niște neoantropi care au luat Noul în brațe, fără să știe unde vor să ajungă. Această turnantă a istoriei este înspăimântătoare, pentru că pare să anunțe o substituție de specie.“

Pe copertă: Egon Schiele, Portret de bărbat, 1911

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)

„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)

Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc. Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.

Cea mai cuprinzătoare antologie de narațiuni populare antice de până acum, „Cartea poveștilor, legendelor și miturilor greco-romane” reunește aproape 400 de fragmente din texte ilustrând toate tipurile de teme, genuri și specii literare. O atenție specială este acordată formelor mai puțin convenționale, precum legendele – eroice, istorice, religioase, supranaturale și urbane –, novellele și poveștile milesiene, anecdotele, glumele, poveștile gogonate, fabulele, basmele, poveștile în lanț, poveștile cu clenci și aretalogia. Dincolo de miturile clasice cu zei și eroi, putem găsi în acest volum povestiri inspirate de existența cotidiană, cu protagoniști din toate straturile sociale – regi și atleți, filozofi și soldați, preoți și negustori, dramaturgi și războinici, prințese și curtezane, legiuitori și actori, taumaturgi și țărani –, care evoluează într-o lume populată de zei și spirite ale naturii (satiri, centauri, nimfe), fiinţe polimorfe (lamii, vârcolaci), fantome și strigoi. Aceste povești alcătuiesc ceea ce clasicistul și folcloristul William Hansen, editorul cărții, numește Cealaltă Mitologie, mai puțin cunoscută cititorilor de rând, ba chiar și specialiștilor.

„Cum a fost oare posibil ca limba și cultura unui mic grup etnic din Latium să devină limba și cultura unui imperiu universal, moștenirea acestuia fiind și astăzi vizibilă pe mai multe continente? Savantul Pierre Grimal, dublat și de un scriitor de mare talent, ne invită să călătorim alături de legiunile romane în luptele cu barbarii, să ne relaxăm în termele pline de viață, să privim înfiorați luptele de gladiatori, să ascultăm pledoariile și declamațiile din for, să admirăm arta romană și să ne cufundăm în minunata lume a literaturii latine. O carte care nu poate lipsi din biblioteca oricărui pasionat de istoria romană – și nici din a celor care vor să înțeleagă rădăcinile profunde ale civilizației europene moderne.

Opera lui Pierre Grimal, de o amploare și o armonie excepționale, a contribuit în mod decisiv la aprofundarea și dezvoltarea studiului Antichității latine în epoca modernă.“ — ALAIN MICHEL

„Imperiul Roman s-a prăbușit; armătura sa administrativă n-a rezistat sub presiunea gigantică a invaziilor, capacitatea sa de înnoire s-a uzat, provinciile sale s-au izolat sub forma unor numeroase regate, lumea s-a deschis spre tărâmuri până atunci necunoscute. Cu toate acestea, ideea Romei însăși a supraviețuit ca un mit tonifiant, cel al unei patrii umane cu o istorie care a demonstrat că o asemenea aspirație nu reflecta un vis imposibil de înfăptuit.“ — PIERRE GRIMAL

Pe copertă: Apollo și cele nouă Muze (detaliu), frescă, cca 64 d.Cr., Moregine triclinium a, Marea Palestră din Pompei. Foto: ArchaiOptix/Wikimedia Commons

Volumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.

„Cand saruti mana unei doamne, te apleci deasupra mainii sau duci mana ei la buze? • Te intalnesti cu o doamna. Astepti sa-ti intinda mana sau o intinzi D-ta intai? • Esti in local impreuna cu sotia sau logodnica si o prietena a acesteia. Vine vanzatoarea de flori. Careia dintre ambele doamne ii cumperi flori sau careia i le oferi intai? • Cum scoti din gura samburii de masline, la masa? • Te-ai intalnit cu un prieten si sotia lui, pe strada, si continui o bucata de drum cu ei. De care parte vei merge? “ 

Prefață de Ștefan Stoenescu • Cronologie de Ioana Zirra • Note de Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Ștefan Stoenescu

Volumul de față reia volumul „Opere poetice 1909‒1962”, publicat în 2011 în seria de autor T.S. Eliot a Editurii Humanitas Fiction. Titlul „Tărâmul pustiit și alte poeme 1909‒1962” marchează centenarul capodoperei lui T.S. Eliot, apărută, asemenea lui „Ulise” de James Joyce, în anul 1922.

„În fiecare an, prezența lui Eliot se reafirmă la un nivel tot mai profund, pentru o audiență care e surprinsă că a ajuns să fie mai temperată, mai uimită, mai umilă.“ — TED HUGHES

Proiectul „Cetăți, castele și alte fortificații din România”, o monografie unică în istoriografia noastră, concepută în patru volume, își propune reconstituirea unei imagini de ansamblu a arhitecturii de apărare din această zonă geografică, din Neolitic până în secolul XX. Textul sintetizează istoria politică și militară a spațiului carpato-dunărean, prezentând contextul în care au fost ridicate structurile fortificate de-a lungul timpului. Fotografiile, desenele de arhivă sau imaginile aeriene pun într-o lumină nouă siturile și monumentele – mai mult sau mai puțin cunoscute publicului pasionat. Ilustrațiile originale sunt executate pe baza unei documentări minuțioase, cu măiestria care l-a impus pe Radu Oltean ca pe un reper de neocolit în domeniul reconstituirii vizuale a istoriei. Nu în ultimul rând, această serie reprezintă cel mai puternic argument pentru conservarea unui patrimoniu extrem de valoros, vitregit de vicisitudinile trecutului și, mai ales, ale prezentului.

„Viaţa rezervă surprize. Una dintre cele mai neaşteptate - pentru mine - s-a dovedit excepţionala primire de care s-a bucurat cartea, îndată după apariţia ei în mai 1997. A devenit subiect predilect de discuţie în mediile intelectuale. Au elogiat-o nume de primă mărime ale culturii româneşti. Cartea ţintea până la urmă chiar mai departe decât îmi fusese intenţia. Nu doar istoria era în discuţie, ci cultura românească în ansamblu şi conştiinţa de sine a românilor. Am scris o carte onestă despre istorie, nu o carte partizană sau de conjunctură." (LUCIAN BOIA)

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU

Introducere și note de Andrei Cornea

Cuprins: Cleitophon, Republica (Statul)

„Platon, în încercarea sa de a interpreta istoria şi viaţa socială a triburilor greceşti, şi îndeosebi a atenienilor, a zugrăvit un tablou filozofic grandios al lumii.“ — KARL POPPER

Acest volum este al treilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania, aventurându-se în deșertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu știe care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depășească obstacolele întâlnite în drumul prin deșert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumești se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său. Plină de culoare, evocatoare și profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele și despre cât este de important să ne ascultăm inima.

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane.Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

„Arta războiului este o operă interesantă chiar și pentru cititorul care nu e un specialist savant în Renaștere sau, mai exact, în războaiele din modernitatea timpurie. Interesul care-l incită pe gânditorul ce transpune orice manifestare colectivă a vieţii umane la o dimensiune complet laică a acţiunii politice rezidă în privirea acută a celui care cercetează pasiunile profunde ale indivizilor și modalităţile în care ele devin factori ce produc energia colectivă, construct de mecanisme identitare și de valori împărtășite. Tratatul machiavellian propune un manual tehnic, înveșmântat însă într-un dialog umanist elegant, încredinţat unei limbi fără constrângeri, caracterizată de un lexic ales și de structuri sintactice armonioase, prezentând un model «înalt» de cultură literară, încredinţată unei limbi florentine vioaie, dar elegante, care se dorește un model de inspiraţie naţională.“ — CARLO VAROTTI

„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi.“ — CARLO VAROTTI

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ — ANDREI PLEȘU

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ (Mircea ELIADE)

„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ (Georges DUMÉZIL)

„Am scris aceste divagații în 1935–36, la 24 de ani, cu pasiune și orgoliu.Din tot ce am publicat în românește și franțuzește, acest text este poate cel mai pasionat și în același timp îmi este cel mai străin.“ — CIORAN, 1990

„Trebuie să învăţăm să gândim împotriva îndoielilor şi certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotştiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există...

Nimicul era desigur mai comod.

Ce greu e să te mistui în Fiinţă!“ — CIORAN

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

 

 

„Publicul nostru, aşteptat şi nădăjduit, va fi acela al iubitorilor de poezie, de vitejie şi de înţelepciune: dintre cei mulţi care sperăm să se bucure luând în mâini această carte, nu vor lipsi nici copiii, nici bunicii, citind împreună despre isprăvile iscusitului Odysseu; dar cititori statornici credem că ne vor fi, deopotrivă, elevii şi studenţii, nu doar cei filologi, precum şi oamenii în toată firea, osteniţi de prea multă „post-post-modernitate". Urăm cât mai multora acea nevoie de curăţie, de coerenţă şi de candoare, atât de necesare pentru o viaţă mai plină de înţeles, care să-i facă să simtă dorinţa de a trăi mereu cu Homer alături, ca şi grecii de odinioară.“ (Dan SLUŞANSCHI)

„Când a apărut cartea era la puțină vreme după apariția Tratatului de descompunere, și prietenii mei mi-au spus:

«Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă.»

După douăzeci și cinci de ani, a apărut în ediție de buzunar și acum este cartea mea cea mai citită din Franța și Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărți.“ — „Anarhie, disperare, tinerețe“, interviu realizat de LEA VERGINE în 1984

„Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură.

Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.“ — CIORAN

„Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii, în sfârşit, de ele, că va fi fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu!" — CIORAN

Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Această colecție impresionantă de portrete și povești e o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate și mai ales pentru puterea de a accepta și descoperi frumusețea din noi și din ceilalți.

„În carte sunt multe imagini și povești care n-au apărut niciodată online. Atlasul Frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete nu e varianta tipărită a paginii de facebook, ci mult mai mult decât atât. Sunt bucuroasă că ediția românească publicată de Humanitas nu va fi o simplă traducere a celei din limba engleză. Am adăugat câteva imagini noi, am lucrat la texte, am creat o nouă copertă și sper că albumul va avea la fel de mult succes acasă, pe cât a avut și peste hotare.“ (Mihaela Noroc)