Ediţii de colecție Humanitas

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor‑Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Sorin‑Ioan Loghin, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

Dipticul 1–2 Regi continuă firul narativ al cărților 1–2 Samuel, înfățișând evoluția poporului Israel sub domniile regilor care s-au succedat după moartea lui David. În structura sa pot fi identificate mai multe macrosecțiuni unitare. Prima (1 Regi 1–11) constituie o evaluare a domniei regelui Solomon. Dacă în capitolele de început suveranul e o figură eminamente pozitivă, în cele ulterioare portretul său capătă zone de umbră. Loialitatea regelui față de Dumnezeu este subminată de cultele idolatre ale numeroaselor sale soții, iar excelentele relații diplomatice și comerciale cu Egiptul sunt indiciul că succesul poate fi o capcană. Epoca solomoniană, în care disensiunile sociale și politice au dus la dezbinarea regatului în Regatul de Sud, cu sediul la Ierusalim, și Regatul de Nord, cu reședința la Samaria, este dovada că fastul și decadența sunt fețe ale aceleiași monede.

Declinul constant al celor două regate este subiectul macrosecțiunii 1 Regi 12– 2 Regi 17, partea centrală a dipticului 1–2 Regi, unde cititorul va întâlni o varietate de personaje subsumate unuia din cele două roluri dominante: regele (puterea politică) și profetul (puterea spiritual-carismatică). Distrugerea Regatului de Nord de către asirieni în 721 î.H. constituie un semn rău-prevestitor pentru locuitorii micului regat al lui Iuda. Intrat într-un declin care nu mai poate fi oprit, Regatul de Sud va pieri la rându-i în 587 î.H., când Ierusalimul este cucerit de babilonieni.

Volumul de față, 1 și 2 Regi, este al șaselea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al treilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Traducere, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Timaios, Critias, Philebos, Scrisoarea a VII-a

„Gândirea lui Platon urmează modificarea esenţei adevărului; această modificare devine istoria metafizicii.“ — MARTIN HEIDEGGER

Acest volum este al cincilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Introducere și tabel cronologic de Dionisie Pîrvuloiu

„Una dintre marile cărţi despre condiţia umană.“ — GABRIEL LIICEANU

Ce să fac?

Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană.

Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa.

Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului.

Dezleagă-mă din strânsoarea timpului.

Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin.

Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești“, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată“.

Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci“, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci“.

După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere.

Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare.

Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc.

Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul…

Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.

„Nici retrasă vieţuire filozofică, mângâiere comodă a unui spirit mandarin, nici viaţă politică numai, pentru care idealul este vană podoabă, ci zbatere dramatică între forma supremă a omului, înţeleptul stoic, ce ridică pe om la măsura zeilor, și tristele împrejurări ale vremii neroniene, ce-i împovărau conștiinţa târâtă în abjecţia unei epoci fără seamăn. La aceasta, intuiţia vie că trăiește un sfârșit de lume, încercarea de salvare a bunului suprem, valoarea morală, presimţirea lumii noi ce se năștea, tonul «creștin» al atâtor idei. Seneca este primul om modern.“ — GHEORGHE GUŢU

Pe copertă: Seneca cel Tânăr, în singurul portret identificat cu certitudine (marmură, prima jumătate a sec. III; figura lui Seneca este reprodusă probabil după un original din sec. I). Staatliche Museen, Antikensammlung Berlin.

Cele șase veacuri de istorie înfățișate în această carte sunt, poate, epoca cea mai pasionantă și una dintre cele mai puțin cunoscute din trecutul strămoșilor noștri. Radu Oltean ne spune povestea lor așa cum nu a mai făcut-o nimeni, în cuvinte limpezi și cu sute de ilustrații detaliate și explicate pe larg: scene de luptă, de viață cotidiană sau de ritual, arme, podoabe, veșminte sau cetăți desenate și pictate cu măiestrie artistică și cu atenție la cele mai mici amănunte arheologice și istorice. De la legendele romantice până la caricaturile propagandei ceaușiste sau la fanteziile SF din ultimii ani, imaginea strămoșilor noștri din Antichitate a fost falsificată mereu și redusă la clișee convenabile. Precum un arheolog, Radu Oltean ne aduce în fața ochilor izvoarele antice și urmele pe care le-au lăsat oamenii de acum mai bine de două milenii, punându-le în legătură cu teoriile istoricilor din ultimele decenii, publicate în lucrări care nu au circulat decât în cercurile specialiștilor, dar și cu descoperirile cele mai recente, necunoscute chiar și pentru cei pasionați de trecut. O carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică.

„Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.“ — Maria-Magdalena Ștefan, arheolog

„Știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.“ — Cătălin Borangic, arheolog

„O lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție.“ — Dragoș Măndescu, arheolog

Cu o prefață de Georges Dumézil și un cuvânt înainte al autorului

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ — MIRCEA ELIADE

„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ — GEORGES DUMÉZIL

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

„Când săruţi mâna unei doamne, te apleci deasupra mâinii sau duci mâna ei la buze? • Te întâlneşti cu o doamnă. Aştepţi să-ţi întindă mâna sau o întinzi D-ta întâi? • Eşti în local împreună cu soţia sau logodnica şi o prietenă a acesteia. Vine vânzătoarea de flori. Căreia dintre ambele doamne îi cumperi flori sau căreia i le oferi întâi? • Cum scoţi din gură sâmburii de măsline, la masă? • Te-ai întâlnit cu un prieten şi soţia lui, pe stradă, şi continui o bucată de drum cu ei. De care parte vei merge?“

Iată ce întrebări îşi puneau românii din Bucureştiul interbelic evocat de Ioana Pârvulescu într-o bine-cunoscută carte. Răspunsurile la asemenea întrebări sunt căutate şi în zilele noastre, de vreme ce Codul bunelor maniere al Aureliei Marinescu, adevărat bestseller naţional vândut până acum în 300 000 de exemplare, continuă să fie o carte dorită de public.

Dacă principiile bunei-cuviinţe sunt eterne, normele de comportament trebuie să ţină seama de schimbarea deprinderilor şi a mentalităţii odată cu trecerea timpului. În cei 20 de ani de la apariţie, Codul a devenit o carte aproape clasică, dar asta nu înseamnă că s-a demodat: această ediţie aniversară a fost minuţios revăzută şi adusă la zi.

AURELIA ANASTASIA MARINESCU s-a născut la 21 februarie 1934 la Bucureşti. Licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti, a fost vreme de peste 25 de ani profesoară de română la liceul „Dimitrie Cantemir“ din Capitală. Aici a editat prima revistă – tipărită – a liceului şi a înfiinţat cunoscutul cenaclu „G. Călinescu“, pe care l-a condus cu pricepere şi pasiune 20 de ani. În 1996 a publicat Codul bunelor maniere astăzi. Prima ediţie a fost urmată de alte trei (1999, 2002, 2015 – prezenta ediţie aniversară), succesiv revăzute şi aduse la zi. În urma extraordinarului succes de public al cărţii, a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

Introducere de Radu Stanciu

Ilustrații de Mihail Coșulețu

Edda lui Snorri Sturluson este cartea din care știm azi mitologia nordică: poveștile cosmogonice scandinave, de la nașterea universului și rostul zeilor până la profeția sfârșitului lumii (Ragnarök) ori Amurgul Zeilor, dar și poveștile despre Ódin, Thór, Loki, Frigg și Freya sau despre valkirii. Aici găsim lumile mitice prin care călătoresc eroii: Hăul Căscat, Tărâmul Ceții, Tărâmul Múspell; ele sunt locuite de Uriașii de Chiciură ori de Căpcăunii Munților. Care a fost prețul plătit de Ódin pentru a dobândi înțelepciunea? Cum a obținut el miedul poetic? Cum arătau palatele din Valhöll, unde ostașii fără seamăn se luptau și se ospătau?

Snorri fiul lui Sturla, învățat creștin și om politic din Islanda medievală, îi privește pe zeii cei vechi cu admirație, dar și cu luciditate; când povestește, măreția se împletește cu ridicolul, aventura cu umorul, solemnitatea cu jovialitatea. Cartea lui ne arată astăzi cum vedeau nordicii destinul, curajul și fragilitatea vieții.

Thich Nhat Hanh este cel care a introdus în cultura occidentală spiritualitatea buddhistă într-o formă lucidă și accesibilă, transformând meditația și explorarea dimensiunilor conștiinței dintr-o practică monastică într-un instrument universal al păcii și compasiunii cotidiene.

„Calea cea veche m-a dus la Bodh Gaya în anul 2008. Ajunsesem, în sfârșit, după multe drumuri și peripeții, la copacul pippala, căruia i se spune Copacul Trezirii. Cu 2 500 de ani în urmă, chiar în acest loc, un om se trezise din visul pe care îl visăm cu toții. I-au spus aceluia Buddha, adică Cel Trezit.  A doua oară când am ajuns acolo, în vara anului 2014, mi-a căzut în poală o carte. Am petrecut zile în șir la umbra copacului citind și răscitind cartea lui Thich Nhat Hanh, până când am văzut și norii cei albi plutind pe cer fără țintă. Într-un fel, povestea vieții lui Buddha era și povestea mea. Și a oricărui om născut vreodată pe lumea asta.

Despre Dharma, învățătura lui Buddha, se spune că ia forma vasului în care este turnată. Thich Nhat Hanh a turnat-o atunci în mine, prin cartea sa. Și, privind la calea cea veche de sub tălpi, la norii cei albi de pe cer, nici nu îndrăzneam să-mi imaginez că voi ajunge să-ți aduc această carte ție, celui sau celei care o ține acum în mână. Nu credeam atunci că limba română va deveni acel vas neprețuit din care Dharma lui Buddha și a lui Thich Nhat Hanh se va revărsa blând, găsindu-și drumul, într-o lume tot mai gălăgioasă, spre inimile tăcute, însetate de adevăr.“ — SEGA

„Thich Nhat Hanh ne învață că nu trebuie să trăim ani întregi pe vârful unui munte pentru a atinge înțelepciunea buddhistă. Este de ajuns să fim conștienți de propria respirație și să ne întoarcem, prin ea, în clipa prezentă – acolo unde gesturile obișnuite capătă o frumusețe tainică și o bucurie simplă. Când suntem pe deplin prezenți aici și acum, grijile se risipesc, iar bunătatea și compasiunea se nasc firesc din liniște.“ — Time Magazine

„Publicul nostru, aşteptat şi nădăjduit, va fi acela al iubitorilor de poezie, de vitejie şi de înţelepciune: dintre cei mulţi care sperăm să se bucure luând în mâini această carte, nu vor lipsi nici copiii, nici bunicii, citind împreună despre isprăvile iscusitului Odysseu; dar cititori statornici credem că ne vor fi, deopotrivă, elevii şi studenţii, nu doar cei filologi, precum şi oamenii în toată firea, osteniţi de prea multă „post-post-modernitate". Urăm cât mai multora acea nevoie de curăţie, de coerenţă şi de candoare, atât de necesare pentru o viaţă mai plină de înţeles, care să-i facă să simtă dorinţa de a trăi mereu cu Homer alături, ca şi grecii de odinioară.“ (Dan SLUŞANSCHI)

Tradusă în hexametri, cu o postfaţă, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi şi ilustrată de Alexandru Rădvan

Proiectul Cetăți, castele și alte fortificații din România, o monografie unică în istoriografia noastră, concepută în patru volume, își propune reconstituirea unei imagini de ansamblu a arhitecturii de apărare din această zonă geografică, din Neolitic până în secolul XX. Textul sintetizează istoria politică și militară a spațiului carpato-dunărean, prezentând contextul în care au fost ridicate structurile fortificate de-a lungul timpului. Fotografiile, desenele de arhivă sau imaginile aeriene pun într-o lumină nouă siturile și monumentele – mai mult sau mai puțin cunoscute publicului pasionat. Ilustrațiile originale sunt executate pe baza unei documentări minuțioase, cu măiestria care l-a impus pe Radu Oltean ca pe un reper de neocolit în domeniul reconstituirii vizuale a istoriei. Nu în ultimul rând, această serie reprezintă cel mai puternic argument pentru conservarea unui patrimoniu extrem de valoros, vitregit de vicisitudinile trecutului și, mai ales, ale prezentului.

Traducere, tabel cronologic, introducere și note de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

„Visul meu era să pot scrie aidoma lui Tacitus.“ — PROUST

„Tacitus întruchipează idealul de istoric-filozof.“ — GIBBON

„Tacitus prescurtează totul pentru că vede totul.“ — MONTESQUIEU

Istoriile lui Tacitus ne înfățișează povestea zbuciumată a anului celor patru împărați, apoi evenimentele de la începutul dinastiei flaviene, sfârșindu-se cu asediul Ierusalimului. Volumul este precedat de Anale, cuprinzând istoria Romei din vremea domniilor lui Tiberius, Claudius și Nero.

GAIUS (PUBLIUS) CORNELIUS TACITUS (c. 55–117), istoric și om politic roman. A devenit faimos în calitate de orator (cognomenul său, Tacitus, subliniază cu ironie această calitate), iar în cariera politică a avut o ascensiune rapidă: în 88 a fost numit praetor, iar în 97, consul. După o absență de câțiva ani din viața publică, perioadă în care a scris cele două opere istorice importante – Annales și Historiae (Anale și Istorii) –, în 112 a primit cea mai importantă funcție civilă, aceea de proconsul al provinciei Asiae (Anatolia de azi).

„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu».

Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip.“ — GABRIEL LIICEANU

Analele cuprind istoria Romei din tumultuoasele vremuri ale dinastiei iulio-claudiene (14–66 p.Chr.), cu domniile lui Tiberius, Claudius și Nero. Volumul este urmat de Istorii, unde Tacitus continuă cu anul celor patru împărați, cu ridicarea dinastiei flaviene și cu asediul Ierusalimului.

Tacitus scrie cu condeiul nemuririi.

NIETZSCHE

Opera lui Tacitus se potrivește cu un stat tulburat și bolnav, cum e al nostru astăzi: îți vine să spui că pe noi ne zugrăvește și ne încondeiază.

MONTAIGNE

Tacitus este cel mai mare pictor al Antichității.

RACINE

Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Această colecție impresionantă de portrete și povești e o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate și mai ales pentru puterea de a accepta și descoperi frumusețea din noi și din ceilalți.

„În carte sunt multe imagini și povești care n-au apărut niciodată online. Atlasul Frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete nu e varianta tipărită a paginii de facebook, ci mult mai mult decât atât. Sunt bucuroasă că ediția românească publicată de Humanitas nu va fi o simplă traducere a celei din limba engleză. Am adăugat câteva imagini noi, am lucrat la texte, am creat o nouă copertă și sper că albumul va avea la fel de mult succes acasă, pe cât a avut și peste hotare.“ (Mihaela Noroc)

MIHAELA NOROC, autoarea bestsellerului Atlasul frumuseții: Femeile lumii în 500 de portrete, a călătorit în peste 100 de țări, în ultimii zece ani, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Proiectul său este un fenomen global prezent în cele mai prestigioase publicații ale lumii precum și în expoziții spectaculoase. Oprah Winfrey, CNN, The Wall Street Journal, The Guardian, Time, Forbes, Elle, RAI, SKY News sunt doar câteva dintre numele mari care au prezentat pe larg Atlasul frumuseții, transformându-l în cel mai mediatizat proiect artistic creat de un român în zilele noastre.

După ce a devenit mamă în 2018, Mihaela s-a simțit motivată să-și inspire fiica și a început un nou proiect, în paralel cu Atlasul frumuseții. Astfel s-a născut o nouă carte, Lumea fetelor: Potrete și povești din jurul pământului. Însoțită adesea de fiica ei Natalia, Mihaela a fotografiat fete din medii și culturi diferite, în dorința de a arăta că fiecare dintre ele posedă calități unice.

Ediție aniversară 30 de ani

„Formarea mea, potrivit limbajului curent, este legată de cărţi, de experienţe şi de oameni. Sensul global pe care îl dau existenţei mele este acesta: există un sens. Cărţile care mi-au vorbit mi-au vorbit pentru că adresau în mine o parte care avea nevoie de ele pentru a se manifesta. Experienţele pe care le-am trăit mi-au fost revelate pentru a declanşa în mine acele orizonturi care altminteri, dacă nu ar fi existat, nu mi-ar fi permis punerea în lumină a semnificaţiei care îmi orientează viaţa. Făpturile pe care le-am iubit au fost acelea care au iubit în mine ceea ce, fără iubirea lor, nu ar fi meritat să supravieţuiască. Sunt de aceea recunoscător şi accept integral viaţa care mi-a fost dată. Am văzut ideileşi am cunoscut carnea lor: viaţa merită cu recunoştinţă trăită. Am devenit conştient prin a fi om de cultură.“ —  HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

…Adeseori am visat un monstru melancolic și erudit, știutor al tuturor idiomurilor, cunoscând pe de rost toate versurile și toate sufletele, și rătăcind prin lume spre a se hrăni cu otrăvuri, fervori, extaze, străbătând Persiile, Chinele, Indiile defuncte și Europele muribunde – adeseori am visat un prieten al poeților, care să-i fi cunoscut pe toți din deznădejdea de a nu fi de-al lor.

CIORAN

Ilustrația de pe copertă: Frans Huys, gravură după Cornelis Floris, Mască (detaliu).

„Frumusețea, așa cum o văd eu, ne poate învăța toleranța, onestitatea și bunătatea, iar lumea noastră are ne­voie de aceste valori mai mult ca oricând.“ —  MIHAELA NOROC

500 de noi portrete, din peste 60 de țări – un omagiu vizual adus diversității, frumuseții și puterii femeilor din întreaga lume. Poveștile de viață ce completează fiecare portret sunt tot atâtea lecții despre curajul, libertatea și forța interioară care definesc fiecare femeie. Sunt totodată lecții prețioase despre puterea de a fi autentică, de a depăși diferite obstacole și de a schimba lumea. Noua carte a Mihaelei Noroc ne învață că frumusețea adevă­rată izvorăște din curajul de a trăi liber și din forța de a fi tu însăți.

Ediţie îngrijită de Maria Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Cristinel Iatan, Sorin-Ioan Loghin, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

În Biblia ebraică, cele două cărți ale lui Samuel, profetul a cărui naștere e relatată la începutul lor, constituie o singură unitate literară, în continuarea cărții Judecătorii.

Figura centrală în jurul căreia se constituie narațiunea din 1–2 Samuel este regele David și toate personajele au legătură cu el. Povestea lui, un adevărat roman istoric, are o valoare literară excepțională. Fin cunoscător al naturii umane, autorul sacru imaginează profund și critic trăirile personajelor în mijlocul frământărilor politice și al situațiilor familiale complicate care le modelează. Nu doar personajele principale – Samuel, Saul și David –, ci și cele episodice (fiii lui Eli, înțeleapta Abigail, nefericita Mihal și soțui ei, Paltiel, credinciosul Urie etc.) alcătuiesc o galerie de portrete complexe, care incită la reflecție. Iar ilustrările virtuților și năravurilor ce se înfruntă permanent în natura umană ne transmit învățături valabile în orice timp. Pe lângă textele narative întrepătrunse cu dialog, se remarcă și minunate poeme (de ex. Cântarea Anei, din 1Sam 2, sau psalmul lui David din 2Sam 22).

Un loc important îl ocupă Chivotul Legământului, ca principală moștenire identitară a perioadei constituirii poporului. Evocarea prezenței Chivotului în diverse situații e un mod de a întreține conștiința că reușita existenței lui Israel este garantată de referirea permanentă la Domnul. Samuel, a cărui naștere petrecută în circumstanțe deosebite anunță un destin cu totul special, întrupează, asemenea lui Moise, această reușită și idealul conducătorului harismatic, deopotrivă profet, judecător, șef militar și lider religios, ales și inspirat de Dumnezeu. Ca ultim judecător al lui Israel, prin el se face trecerea la monarhie, ale cărei începuturi sunt înso­țite deja de o reflecție critică asupra ei, fiindu-i prevestite ineficiența și dispariția.

Volumul de față, 1 și 2 Samuel, este al cincilea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al doilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustraţia copertei: Pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, 1299, păstrat la Biblioteca Națională a Portugaliei.

Traducere din italiană, cronologie, note și indice de Smaranda Bratu Elian

Cu o prefaţă de Carlo Varotti

„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi.“ — CARLO VAROTTI

Cele mai frumoase poveşti ale omenirii sunt anonime, iar cei mai iscusiţi povestitori sunt cei care inventează lumi şi reinventează lumea. Această minunată stirpe a „mincinoşilor", născută în zorii civilizaţiei din nevoia oamenilor de a desluşi tainele vieţii şi ale morţii, ne încântă şi astăzi cu istorii pline de farmec. Poetice, amuzante, profunde, pilduitoare, venind din spaţiul buddhist sau islamic, chinez, african ori evreiesc, indian sau amerindian, poveştile transcend graniţele istorice şi culturale, răspunzând, de-a dreptul ori pe cărări ocolite, întrebărilor care ne-au frământat dintotdeauna.

Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, istoriile alese în acest volum sunt cele mai frumoase şi mai pline de miez dintre cele adunate de-a lungul a câteva zeci de ani de neobositul Jean-Claude Carrière. Pagină după pagină, poveştile surprind diferenţele, subtile ori vădite, între o tradiţie şi alta, recompunând spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale sale.

„Poveştile – inventate într-o zi de cine ştie ce geniu necunoscut – vin să semene îndoiala, să întărească ori să zguduie legile, să îndrepte ori să strice raporturile familiale şi sociale, să tulbure politica, să aţâţe ceea ce se află dincolo de noi, nevrând să se arate. Aduc în traiul nostru paşnic ceva neaşteptat, ciudat, un grăunte de nelinişte. Ating uşor tot ceea ce frământă omenirea, precum scânteile unui foc. De aceea mi se pare că merită numele de «poveşti filozofice».“ — JEAN-CLAUDE CARRIÈRE

Traducere, introducere generală, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Apărarea lui Socrate, Criton, Eutyphron, Charmides, Alcibiade I, Ion, Hippias I, Hippias II, Protagoras, Laches, Theages, Lysis.

„Tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon.“ — ALFRED NORTH WHITEHEAD

Platon – Opera integrală este un proiect susţinut de Fundaţia „Republica Literelor“ și Editura Humanitas.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Traducere, introducere şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Phaidos, Parmenide, Theaitetos, Sofistul, Omul politic

„Platon îmi pare că a ales pe drept cuvânt acest fel de a filozofa prin dialoguri, ca să pună mai lesne în gura altora feluritele și schimbătoarele sale idei.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

Acest volum este al patrulea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Cuvânt înainte de Joseph Campbell

„În câte cărți, ca editor, nu am crezut în zadar, nu mi-am pus speranțele, și pe câte nu le‑am făcut să intre în lume cu gândul de a împărtăși celorlalți bucuria și profitul lecturii lor!  Regele și cadavrul e una dintre acele cărți care, odată citite, încep să facă parte din desenul sufletului tău. O vei purta în tine toată viața și o vei așeza, ca pe bunul cel mai de preț, pe raftul cărților-bijuterii.  Neavând parte la noi de primirea pe care ar fi meritat-o, mi-a rămas ca un ghimpe în inimă. Dar, cine știe, poate că abia acum a sosit vremea acestor pagini scrise de un mare savant al secolului XX, o carte a marilor povești despre bine și rău.“ — GABRIEL LIICEANU

„Pe Heinrich Zimmer l-am cunoscut la începutul anilor ’30. Am găsit în el un om genial cu un temperament extrem de viu. Vorbeam mai ales despre mitologia indiană. În întreaga sa ființă, Zimmer a fost un puer aeternus, care, pe aripile unui limbaj strălucitor, făcea să înflorească toți mugurii din grădinile legendelor indiene. I-a împărtășit și soarta, căci tânăr moare cel ce e iubit de zei. Atât Zimmer, cât și Richard Wilhelm aveau o naivitate genială. Amândoi păreau să trăiască în realitate ca într-o lume străină, în timp ce ființa lor cea mai lăuntrică urma, neexplorată și neatinsă, linia sumbră a destinului.“ — C.G. JUNG

Cetăți, castele și alte fortificații din România este un proiect conceput în patru volume, care adună, în premieră, date și imagini legate de arhitectura de apă­rare de la noi. Volumul de față poate fi citit, în aceeași măsură, ca un compendiu de istorie militară a celor trei țări din jurul Carpaților în secolul al XVI-lea – de la bătălia de la Mohács (1526) până la moartea lui Mihai Viteazul (1601), cu un accent aparte pe zbuciumata istorie a Transilvaniei.

Cartea conține peste 130 de imagini: fotografii vechi, fotografii aeriene, desene istorice și planuri de locuri fortificate, stampe și documente puțin cunoscute din arhive românești și mai ales străine – germane, maghiare, austriece. Reconstituirile istorice ale lui Radu Oltean aduc în fața cititorilor, pentru prima oară, tablouri vii ale cetăților și mănăstirilor întărite, așa cum vor fi arătat ele acum patru secole.

Introducere și tabel cronologic de Dionisie Pîrvuloiu

„Una dintre marile cărţi despre condiţia umană.“ — GABRIEL LIICEANU

Ce să fac?

Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană.

Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa.

Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului.

Dezleagă-mă din strânsoarea timpului.

Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin.

Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești“, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată“.

Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci“, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci“.

După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere.

Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare.

Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc.

Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul…

Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.

„Nici retrasă vieţuire filozofică, mângâiere comodă a unui spirit mandarin, nici viaţă politică numai, pentru care idealul este vană podoabă, ci zbatere dramatică între forma supremă a omului, înţeleptul stoic, ce ridică pe om la măsura zeilor, și tristele împrejurări ale vremii neroniene, ce-i împovărau conștiinţa târâtă în abjecţia unei epoci fără seamăn. La aceasta, intuiţia vie că trăiește un sfârșit de lume, încercarea de salvare a bunului suprem, valoarea morală, presimţirea lumii noi ce se năștea, tonul «creștin» al atâtor idei. Seneca este primul om modern.“ — GHEORGHE GUŢU

Pe copertă: Seneca cel Tânăr, în singurul portret identificat cu certitudine (marmură, prima jumătate a sec. III; figura lui Seneca este reprodusă probabil după un original din sec. I). Staatliche Museen, Antikensammlung Berlin.

Tradusă în hexametri, cu o postfaţă, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi şi ilustrată de Mihail Coşuleţu

„Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de neocolit: nimeni nu poate tăgădui faptul că orice lume civilizată, orice naţiune cultivată şi cu respect pentru sine are îndatorirea de a-şi regândi marii autori odată cu fiecare nouă generaţie şi de a-i traduce iarăşi, măcar tot la două generaţii, căutând să se apropie mereu mai mult de spiritul şi de expresia acestora.“  — DAN SLUŞANSCHI

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul XI ♦ Sfinții Varsanufie și Ioan

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul VII ♦ Nichifor din singurătate ♦ Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei ♦ Sfântul Grigorie Sinaitul ♦ Sfântul Grigorie Palama

Traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi

Volumul V ♦ Sfântul Petru Damaschi ♦ Sfântul Simeon Metafrastul