Calugarul si moartea. Eseu despre imaginea si faptul mortii in monahismul egiptean

Am parcurs nu fara emotie studiul Calugarul si moartea al inzestratului teolog Cristian Badilita, care abordeaza problema, totdeauna actuala, a sfirsitului nostru obstesc. Chiar daca o reduce la o ancheta, cum afirma insusi autorul, privitoare la scrierile monahilor egipteni din vechime, el nu omite nici unul dintre aspectele respectivei tematici. Sfintul Antonie cel Mare, unul dintre acesti ilustri monahi egipteni, este acela care a zis ca „moartea de-o va avea omul in minte, nemurire este; iar neavind-o in minte, moarte este” (Invataturi, n. 49). Atare optica nu apartine, insa, doar monahilor egipteni, ci, in general, monahilor, nu mai putin tuturor crestinilor care si-au transpus gindurile in scris. „Dupa cum piinea este cel mai necesar dintre toate elementele, observa si Sfintul Ioan Scararul, tot astfel gindirea la moarte este „cea mai necesara intre toate celelalte indeletniciri”. La drept vorbind, n-a existat credincios de-a lungul vremii care sa nu fi privit moartea in acelasi fel. [...] Abordind problema mortii este evident ca trebuiesc atinse numeroase alte aspecte, ceea ce dl. Cristian Badilita si face, intemeindu-se pe zicerile si faptele monahilor egipteni. Concluzia la care ajunge este de natura sa ne convinga despre adinca lor intelepciune, despre folosul de a ne conduce dupa sfatul si exemplul lor. († Mitropolit NICOLAE CORNEANU)