Cartea despre măr și moarte este un dialog pseudo-aristotelic de provenienţă arabă, care a străbătut ulterior patru culturi medievale. După tiparul socratic din dialogul Phaidon, textul repune în scenă ultima conversație a filosofului cu discipolii săi, dezvoltînd teme precum imortalitatea sufletului, lipsa de teamă a filosofului în fața morții şi valoarea supremă a filosofiei. Astfel, opusculul a contribuit la formarea unei reprezentări inedite a filosofului în Evul Mediu, mai ales fiindcă latinii au găsit în pretinsul testament al lui Aristotel un argument puternic al compatibilităţii sale cu teologia creştină.