Cărți

Livada de peri redă un portret realist și detaliat al comunității de copii de la o școală-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Tbilisi, care par să supraviețuiască doar prin propria lor ingenuitate și reziliență. Momente de rebeliune ludică se împletesc cu scene de abuz tulburătoare, coagulând prietenia profundă dintre acești copii. Livada de peri este un roman al juxtapunerilor. Momente tragice, scrise cu o jovialitate calmă, brutalitatea limbajului născut dintr-o altfel de inocență. Ne șochează și ne îngrozește, ne dă speranță și ne face să râdem. O carte ca o viitură ce înaintează fără efort prin forța personajelor sale, mai ales a furioasei, neobositei și îndrăgitei Lela. O protagonistă pe care e imposibil să n-o iubești, o supraviețuitoare care îmbină stoicismul, durerea și speranța, o eroină damnată, a cărei lumină ne călăuzește prin traumele și realitățile acestei povești.

La ceremonia de absolvire a promoției 2005 a Colegiului Kenyon, David Foster Wallace a fost invitat să vorbească despre un subiect la alegere. A fost singurul astfel de discurs pe care l-a ținut vreodată.

David Foster Wallace este autorul romanelor Infinite Jest (1996) și Mătura sistemului (Curtea Veche, 2014), al volumelor de proză scurtă Girl with Curious Hair (1989), Brief Interviews with Hideous Men (1999), Oblivion (2004) și al colecțiilor de eseuri A Supposedly Fun Thing I’ll Never Do Again (1987), Care-i treaba cu homarul (Black Button Books, 2017) și Teoria corzilor (Pilot Books, 2023). A scris pentru Esquire, Harper’s, Rolling Stone, New Yorker, Paris Review și alte publicații. A primit bursa MacArthur și premiile Lannan for Fiction, Paris Review’s Aga, Khan, O. Henry și John Train for Humour. David Foster Wallace a murit în 2008.

„Nu știu exact cum să interpretez toate acestea sau cum le-ar fi interpretat David, dar mă bucur că Asta este apa există și a devenit un discurs emblematic. Ne reamintește că, deși lumea poate că l-a trădat pe David Foster Wallace, el nu ne-a trădat niciodată pe noi. Pentru mine, e de-ajuns ca să sper.” The Guardian

La câteva secole după infamele vânători de vrăjitoare din Europa și Statele Unite, vrăjitoarele continuă să fascineze: ca personaje negative în basme, ca protectoare ale cultelor păgâne și ca simboluri ale feminismului. Vrăjitoarele sunt deopotrivă victime și rebele. Dar cine sunt femeile care au fost acuzate și adesea ucise pentru vrăjitorie? Ce tip de femei au fost cenzurate, eliminate și reprimate timp de sute de ani?  Mona Chollet vorbește despre trei categorii de femei care au fost acuzate de vrăjitorie și persecutate: femeia independentă, femeia fără copii și femeia ajunsă la maturitate. Examinând societatea modernă, Chollet argumentează că aceste femei continuă să fie hărțuite și blamate, confirmând că persecuția vrăjitoarelor nu marchează un moment istoric izolat, ci confirmă misoginia aparent nesfârșită a societății ce pedepsește femeile pentru gândurile și acțiunile lor.  Solid argumentată, Vrăjitoare își propune să unifice imaginea mitică a vrăjitoarelor cu cea a femeilor din zilele noastre care caută să-și trăiască viețile în propriii lor termeni.

Prinde iepurele spune povestea unei prietenii, a unei dispariții și a ecourilor pe care războiul le lasă peste ani. Expune intimitățile relației de prietenie dintre două femei cu toată suferința, iubirea, dezamăgirea și neînțelegerilor ei. Expune o călătorie prin spațiul ex-iugoslav și prin limitările memoriei care silesc povestitoarea să regândească felul în care a înțeles lucrurile în copilărie: pe cea mai bună prietenă a ei, primele experiențe împărtășite, dar și limitele religioase și sociale care le-au separat și le-au catapultat în vieți atât de diferite.

Cu aceste zece proze scurte care cartografiază spațiul cartierelor din Republica Dominicană și pe cel al comunităților urbane sărace din New Jersey, Junot Díaz își face remarcabilul debut literar. Proza sa este puternică și categorică, încărcată de magnetismul descoperirii. În Sufocare, Díaz compune imagini anamnezice în ritmurile furiei și ale eliberării, ale frustrării și ale bucuriei, ale inocenței și ale blazării.

În acest neliniștitor roman autobiografic Semezdin Mehmedinović explorează dragostea care-i leagă pe el, pe soția sa și pe fiul lor, o conexiune marcată și consolidată de traumă și acumulare: experiența agonizantă a războiului din Bosnia care i-a forțat să ajungă în Statele Unite ca refugiați, viața și munca unui scriitor și ramificațiile memoriei și ale suferinței. De un lirism eruptiv și pură până la nucleu, Me’med, bandana roșie și fulgul de zăpadă funcționează ca un fel de oglindă a forței și slăbiciunii naturii umane și unora dintre gândurile care ne bântuie cel mai adesea mintea: iubirea și moartea, prezentul și trecutul, boala și sănătatea, a pleca și a rămâne.

Jumătate de soare galben este un roman remarcabil despre responsabilitatea morală, despre sfârșitul colonialismului, despre loialitățile etnice, despre clasă și rasă și despre felul în care iubirea le complică pe toate. Chimamanda Ngozi Adichie expune promisiunile și dezamăgirile devastatoare care au marcat acei ani în spațiul nigerian, creând una dintre cele mai puternice, tulburătoare și complexe imagini ale Africii postbelice. În 2020, romanul Jumătate de soare galben a fost desemnat de cititori Womens' Prize Winner of Winners, cu ocazia aniversării de 25 de ani a acestui premiu.

Primul volum de dramaturgie publicat de Black Button Books, „Trilogia Sensibilă. The Protocols, Rafina, Amortals” documentează și susține Arta Activă – metodă creată și implementată de către Bogdan Georgescu prin proiecte locale și internaționale în ultimii 15 ani – și arta politică în mediul cultural românesc și internațional. „Trilogia sensibiă” este un volum bilingv. în limba română și limba engleză.

 

Cuprinzând noi texte de Ocean Vuong, Lauren Groff, Aleksandar Hemon, Sayaka Murata, Sandra Cisneros și alții, cel mai recent număr al antologiei Freeman’s explorează speranța și suferința prezentului în continuă schimbare, expunând modurile multifațetate în care învățăm să ne adaptăm zi de zi.

„John Freeman face apel la o amplă rezervă universală de talent… O experiență de lectură vastă."
—Kirkus Reviews

 

Autor premiat şi binecunoscut critic de carte, John Freeman a fost preşedintele National Book Critics Circle şi, până în 2013, coordonatorul antologiilor Granta. Recenziile sale literare şi interviurile cu unii dintre cei mai cunoscuţi autori din lume au apărut în mai mult de 200 de publicaţii din întreaga lume, printre care The New York Times, San Francisco Chronicle, The Wall Street Journal, The Guardian, La Repubblica şi La Vanguardia. Este autorul volumelor The Tyranny of Email (2009), Cum să citeşti un romancier (Vellant, 2015), Hărți (Black Button Books, 2017), The Park (2020), Dicționarul refacerii (Black Button Books, 2020), şi editorul volumelor Tales of Two Cities (2014), Tales of Two Americas (2017) și Povești despre două planete (Black Button Books, 2021), The Penguin Book of the Modern American Short Story (2017). În prezent, John Freeman este editorul antologiei Freeman’s. Locuieşte la New York şi predă la The New School.

În Note despre suferinţă, o elegie scrisă pentru a onora și a procesa moartea tatălui ei în primele luni ale epidemiei COVID-19, Chimamanda Ngozi Adichie face experiența morții și a doliului viscerale. Cu o onestitate și o vulnerabilitate palpabile, construiește o narațiune a jelaniei, a absenței și a iubirii.

„Cu o elocvență brută, Note despre suferință este deopotrivă dureros de personală și incredibil de familiară pentru oricine a simțit „pulverizarea permanentă” [a suferinței]. În aceste pagini, scrise și publicate la mai puțin de un an de la moartea tatălui ei, durerea lui Adichie este atât de palpabilă, încât aproape că îi putem simți fizic supliciul. Suferința este lipsită de politețe… Cuvintele autoarei conferă o voce autentică celei mai universale dintre emoții, care e și cea mai universal evitată.”

— The Washington Post

„În textura acestor fraze aproape că putem simți că autoarea a refuzat să recurgă la instrumentele de rafinare ‒ limbajul și memoria ‒, pentru a permite realității ei emoționale să rămână despicată și tăioasă.”

—The New York Times Book Review

Publicată inițial în Franța, în 2013, Mama râde este ultima carte a legendarei artiste și regizoare belgiene Chantal Akerman. Un volum de memorii emoționant și imposibil de uitat, care sondează adânc într-una dintre temele centrale ale filmelor, adesea autobiografice, ale lui Akerman: viața mamei ei. Akerman se concentrează pe dificultățile cu care se confruntă în legătură cu apropiatul sfârșit al vieții mamei sale. Cartea combină o scriitură directă și foarte personală cu fotografii de familie și cadre din propriile filme, pentru a recompune cât mai complet experiența ei.

Jenny Erpenbeck a scris patru romane – Heimsuchung (2008), Aller Tage Abend (2012), care a primit Independent Foreign Fiction Prize), Kairos (2021) și prezentul Eu plec, tu pleci, el/ ea pleacă –, volume de proză scurtă, piese de teatru și eseuri. Proza ei a fost tradusă în peste 26 de limbi din întreaga lume și a primit numeroase premii literare.

Jenny Erpenbeck s-a născut și trăiește la Berlin.

Nawal El Saadawi a fost scriitoare, romancieră și luptătoare pentru drepturile femeilor, în Egipt și în afara granițelor. Născută în 1931, într-un sat de lângă Cairo, a scris primul roman la vârsta de 13 ani. După ce a absolvit Facultatea de Medicină din Cairo în 1955, cu specializarea în psihiatrie, a lucrat ca medic timp de doi ani. Din 1963 până în 1972, Saadawi a lucrat în guvernul egiptean ca Director General al Departamentului de Sănătate Publică. În această perioadă, a studiat la Columbia University, New York, unde a făcut un masterat în sănătate publică, finalizat în 1966. În 1972, însă, și-a pierdut slujba din cadrul guvernului în urma presiunilor politice, ca urmare a publicării cărții والجنــس املــرأة (Femeia și sexul). Revista Sănătatea, pe care a fondat-o și pe care a condus-o mai bine de trei ani, a fost și ea închisă. Din 1973 până în 1978, Saadawi a lucrat la Institutul pentru Literatură și Știință, concentrându-se pe opresiunea femeilor din lumea arabă. Cel mai cunoscut roman al său, Femeie în punctul zero a fost publicat în 1973 la Beirut.
    În 1981, în urma criticilor aduse public regimului opresiv al președintelui Anwar Sadat, a fost arestată și închisă, fiind eliberată la o lună după asasinarea lui Sadat. În 1982 a înființat Asociația pentru Solidaritatea Femeilor Arabe, scoasă în afara legii în 1991. Cartea sa de memorii, النســا ســجن يف مذكــرات, (Memorii din penitenciarul de femei) a fost publicată în 1983. Timp de câțiva ani, în timpul regimului Mubarak, Saadawi a trăit în exil, predând la universități din Statele Unite și din Europa. S-a întors în Egipt în 1996. În 2004, a candidat la alegerile prezidențiale din Egipt cu o platformă electorală bazată pe drepturile omului și, cu precădere, o mai mare libertate a femeilor. Însă în iulie 2005 a fost nevoită să-și retragă candidatura din cauza persecuțiilor din partea guvernului.
    Cărțile ei au fost traduse în peste 40 de limbi și sunt studiate la universități din întreaga lume.    Nawal el Saadawi a încetat din viață pe 21 martie 2021.

Edwidge Danticat este autoarea a numeroase cărți, printre care: The Art of Death, finalistă National Book Critics Circle, Claire of the Sea Light, Brother, I’m Dying (în pregătire la Black Button Books), câștigătoare National Book Critics Circle Award și finalistă National Book Award, The Dew Breaker, finalistă PEN/Faulkner Award și câștigătoare Story Prize, The Farming of Bones, câștigătoare American Book Award, și Krik? Krak!, de asemenea finalistă National Book Award. Câștigătoare a Neustadt International Prize for Literature 2018 și MacArthur „Genius Grant”, Edwidge Danticat a publicat în The New Yorker, The New York Times, Harper’s Magazine și multe altele.

Inclusă de Financial Times pe lista celor 30 cei mai captivanți tineri de pe planetă, Elaine Castillo s-a născut în golful San Francisco în 1984. A absolvit Universitatea Berkeley, din California. America nu e acasă este romanul ei de debut și a fost nominalizat la numeroase premii printre care Center for Fiction Prize, Aspen Words Prize și Elle Award. În momentul de față, Elaine Castillo are în pregătire un nou roman, Sexual History și o colecție de eseuri, How to Read Now.

Zak Ebrahim s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, pe 24 martie 1983, fiul unui inginer industrial egiptean şi al unei învăţătoare americane. Când Ebrahim avea şapte ani, tatăl lui l-a împuşcat şi omorât pe fondatorul Ligii de Apărare a Evreilor, rabinul Meir Kahane. Din spatele gratiilor, tatăl lui Ebrahim, El-Sayyid Nosair, a fost unul dintre cei care au pus la cale atentatul cu bombă asupra World Trade Center din 1993. Ebrahim şi-a petrecut restul copilăriei mutându-se din oraş în oraş, ascunzându-şi identitatea. Şi-a dedicat viaţa denunţării terorismului şi răspândirii mesajului său de pace şi non-violență. În 2013, a participat la selecţia de talente organizată de TED în New York City şi a fost ales să vorbească la Conferinţa principală TED din următorul an. Acel discurs a servit drept inspiraţie pentru această carte.

O parte din câştigurile primite de autor pentru scrierea acestei cărţi au fost donate organizaţiei non-profit Tuesday’s Children, care ajută comunităţile afectate de terorism din întreaga lume.

Jeff Giles este un jurnalist şi romancier stabilit în New York. A colaborat cu The New York Times Book Review, Rolling Stone și Newsweek şi a ocupat postul de redactor-șef la Entertainment Weekly.

David J. Rothkopf este CEO şi editor al FP Group, publică revista Foreign Policy, administrează site-ul foreignpolicy.com, organizează evenimente FP în întreaga lume şi depune muncă de cercetare prin intermediul FP Analytics. De asemenea, este gazda podcastului The Editor’s Roundtable (The E.R.). David e un autor publicat în multiple ţări. A scris numeroase cărţi, printre care National Insecurity: American Leadership in an Age of Fear, Power, Inc., Superclass şi Running the World. Este profesor-invitat de afaceri internaţionale şi publice la Şcoala de Afaceri Internaţionale şi Publice a Universităţii Columbia şi membru academic al Fundaţiei Carnegie pentru Pacea Internaţională.

Kio Stark a cercetat extensiv dimensiunile emoționale și politice ale interacțiunilor dintre necunoscuți și complexa dinamică a relațiilor interumane în spațiile publice. Este autoarea romanului Follow Me Down și a lucrării de învățare independentă Don’t Go Back to School. Scrie, predă, oferă consultanță și ține conferințe în întreaga lume despre relaționarea cu necunoscuți, despre învățarea autonomă și despre felul în care ne raportăm la tehnologie.

Texte de

Andri Snær Magnason, Anuradha Roy, Mariana Enriquez, Lauren Groff, Lars Skinnebach , Sayaka Murata, Pitchaya Sudbanthad, Juan Miguel Álvarez, Mohammed Hanif, Burhan Sönmez, Lawrence Joseph, Sulaiman Adonnia, Yasmine El Rashidi, Khaled Mattawa, Daisy Johnson, Lina Mounzer, Mihnea Mihalache-Fiastru, Edwidge Danticat, Ian Teh, Eduardo Halfon, Gaël Faye, Ligaya Mishan ,Eka Kurniawan, Tishani Doshi, Billy Kahora ,Raja Shehadeh, Penny Johnson,Tayi Tibble, Aminatta Forna, Diego Enrique Osorno, Joy Williams, Ishion Hutchinson, Sjón, Krys Lee și Vlad Cătună.

Volum coordonat de John Freeman

Tommy Orange e născut și crescut în Oakland, California. Aparține triburilor Cheyenne și Arapaho din Oklahoma. A absolvit masteratul la Institute of American Indian Arts. În pre‐ zent, locuiește în California împreună cu soția sa, Kateri, și fiul său, Felix.

Junot Díaz s-a născut în Republica Dominicană şi a crescut în New Jersey. Este autorul aclamatului volum de proză scurtă Drown, al romanului Scurta şi minunata viaţă a lui Oscar Wao, care a câştigat premiul Pulitzer şi premiul National Book Critics circle în 2008, şi al volumului de proză scurtă Uite-aşa o pierzi, bestseller New York Times şi finalist la National Book Award. Câştigător al bursei MacArthur Genius, al premiului PEN/Malamud, al Dayton Literary Peace Prize, al bursei Guggenheim şi PEN/O. Henry Award. Absolvent al Rutgers Collage, în prezent, Díaz este editor pe ficţiune la Boston Review şi Profesor de scriere creativă Ruge and Nancy Allen la Massachusetts Institute of Technology.

Rebecca Makkai a este autoarea romanelor Marii încrezători, The Hundred-Year House și The Borrower, precum și a colecției de proză scurtă Music for Wartime. Makkai predă la Sierra Nevada College și Northwestern University și este Director Artistic la StoryStudio Chicago.
Cărțile ei au fost traduse în 14 limbi, iar prozele ei scurte au fost incluse în antologiile The Pushcart Prize XLI (2017), The Best American Short Stories 2011, 2010, 2009 și 2008.
Rebecca Makkai are două fiice și locuiește la Chicago.

Amy Liptrot a publicat texte în numeroase publicații având o rubrică curentă în Caught by the River, din care s-a născut Luminile Nordului. În afară de textele publicate în ziare importate precum Guardian și Observer, Amy a fost și model pentru artiști, gimnastă la trambulină și lucrătoare într-o fabrică de procesare a fructelor de mare. În prezent trăiește împreună cu partenerul său și cei doi copii în Orkney, Londra și pe Internet.

Cu implicații imediate personale, sociale și adesea politice, „Identitatea” este una dintre noțiunile cele mai dezbătute. Redefinirea constructelor identitare, înlăturarea prejudecăților anexate criteriilor de identificare și de clasare ale indivizilor și ale comunităților în societate stau la baza unora dintre cele mai necesare dezbateri. Politicile identitare deschid adesea dialogul în cadrul noii societăți civile. În acest context, ne-am propus să integrăm în această antologie, „BAREM IDENTITAR,” perspective diferite asupra acestui subiect atât de prezent. 

„BAREM IDENTITAR” strânge laolaltă un grup variat de sociologi, jurnaliști, artiști, activiști, psihoterapeuți, cercetători proveniți atât din mediul academic, cât și din organizații nonguvernamentale care depun eforturi pe teren pentru demolarea constructelor identitare discriminatorii la nivel personal, comunitar și instituțional.  

Proiectul va include puncte de vedere diverse asupra unor aspecte care ne plasează pe toți într-un barem sau altul: rasă, sexualitate, emigrație și imigrație, fluiditate de gen, tulburări psihice, îmbătrânire, tipare de frumusețe și alte concepte proiectate asupra individului și a comunităților ca noțiuni restrictive de identificare ce, implicit, evaluează și definesc incomplet sau chiar incorect întregi segmente ale societății.

În această colecție de eseuri feministe, Rebecca Solnit oferă comentarii despre femeile care refuză să fie reduse la tăcere, despre violență, despre masculinitatea fragilă a canonului literar, despre prejudecățile rasiale, despre dogma binarității de gen, despre istoria recentă a glumelor despre viol și multe altele. În stilul care a consacrat-o, Solnit îmbină umorul, analiza tăioasă, documentarea și observațiile scrutătoare. 

Eseul „O cameră doar a ei”  reprezintă una dintre cele mai valoroase contribuții la literatura feministă din secoluln XX. A fost publicat inițial în 1929 și constituie o argumentare spumoasă, urbană și convingătoare împotriva subminării intelectuale a femeii, cu precădere a scriitoarelor.