Cărți

Abordand un subiect de cea mai adanca semnificatie, doctoranda a utilizat tehnica performanta pentru "reciti" cele mai vechi documente care privesc omul si situatia lui economica, sociala, spirituala. Prin deslusirile date, rezulta ca artefactele decorate sunt in parte semne, reprezinta anumite simboluri, ca au capacitatea si menirea de a comunica. Privite cu marita atentie, acestea isi arata reprezentativitatea, dezvoltand o anume grija pentru personalizare si iesire din banalitate. Deci, ca expresii de arta sunt reprezentative, frumoase si simbolice. Acum, vazute in detalii nebanuite inainte, isi devoaleaza designul, linia artistica si utilitarismul (...). Proiectul de expozitie (muzeu) al artei paleolitice vine sa implineasca un dublu deziderat: de a scoate direct arta in cauza ca geneza formelor de arta, individualizand-o si explicand-o marelui public, dar si de a propune, prin experiment si reconstituire, prin proiectii 3D, posibilele modele de vietuire, de ocupatii, de ceremonial ale lumii de inceput, ceea ce contemporanii nostri asteapta din partea arheologiei prea critice si ultraspecializata, ca si din partea muzeului ramas tributar educarii marelui public. - Prof. univ. dr. Ioan Opris

Componenta importanta a politicilor de stat, menita, sa pedepseasca, dar si sa reconfigureze societatea romaneasca, deportarea a reprezentat o forma de represiune, folosita constant de autoritati in primele doua decenii comuniste. Cel mai dramatic episod al acestui fenomen represiv a avut loc in noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, cand aproximativ 44 000 de persoane au fost deportate din zona Banatului si Olteniei de vest in regiunea Baraganului, episod cunoscut ca Rusalille Negre.

Autorul dovedeşte o incredibilă abilitate de a trata critic sursele – foarte numeroase, diverse şi, de multe ori, contradictorii – şi de a asambla datele extrase într-o naraţiune pe cât de luxuriantă, pe atât de coerentă. Nu doar că reuşeşte să aducă foarte multe informaţii noi, dar şi relevă cu claritate ce se cunoaşte, ce se poate intui/bănui şi ce nu se poate spune în stadiul actual al cercetării. Sunt convins că lucrarea va avea o receptare justă, determinând schimbări majore de interpretare în ceea ce priveşte atât interbelicul, cât şi comunismul românesc.

Mihai Ghițulescu

La 1 Decembrie 1918 s-a implinit pentru romani un proiect secular unionist, ale carui energii mereu innoite au insufletit speranta multor generatii. De la acea data, un nou proiect de Tara mare, a fost prezentat prin varfurile Generatiei Marii Uniri, intregitei romanitati. Romania Mare a devenit, afirmandu-se rapid, ca o Putere de echilibru si stabilitate la Marea Neagra, pe Dunare si Carpati. Plasata si chiar destinata, asezata strategic, intre Occident si Orient, intre Apus si Rasarit. Anii 1919 - 1920 au adus primele probe pe seama rolului Romaniei in noua arhitectura politica a Europei iar confirmarile nu vor intarzia.

Tema invatamantului a fost si ramane un subiect de interes pentru cercetare, mai ales, in cazul unei analize de la particular catre general. Problematica organizarii si evolutiei invatamantului public romanesc cuprinsa in marile sinteze de specialitate da impresia ca subiectul a fost epuizat, insa, precum piesele unui puzzle, studiile monografice ale scolilor vin sa intregeasca imaginea de ansamblu a sistemului de invatamant. Sursele inedite de cercetare dau perspective noi analizei acestui subiect, completand informatia cu numeroase aspecte particulare ale scolilor din diverse spatii geografice sau perioade istorice.

Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român, cunoscută cel mai adesea prin acronimul „Astra”, a acumulat, în nouă decenii de viață, o vastă experiență într-o activitate constând în educația adulților sau, conform unei formulări adoptate din istoriografia anglo-saxonă, nation building – construirea națiunii.

Cartea de fata isi propune sa reliefeze, in tiparele unei istorii evenimentiale, o scurta evolutie a habitatului evreiesc in spatiul urban buzoian, incercand totodata sa surprinda impactul trasnplantului legislativ operat in statul national - legionar si continuat de regimul condus exclusiv de Ion Antonescu.

Pentru specialistii in istoria contemporana a Romaniei si pentru pasionatii de istoria romaneasca interbelica, numele lui Gavrila Marinescu este bine cunoscut. Imaginea standard care i s-a creat de-a lungul timpului a fost aceea a unui personaj foarte apropiat de regele Carol al II-lea, care a contribuit decisiv la actul „Restauratiei”, a unui membru foarte influent al camarilei regale, dispus sa satisfaca toate capriciile suveranului, trecand peste orice obstacol de ordin legal si moral. De asemenea, Gavrila Marinescu a fost perceput de contemporani drept un ins foarte corupt, amestecat in mari afaceri, spre beneficiul propriu si al regalului sau sef. Intr-un cuvant un personaj malefic, dispus la toate compromisurile si tranzactiile, cu o uriasa capacitate de supravietuire in toate regimurile politice si in toate situatiile. In foarte multe lucrari este mentionata si moartea sa cumplita in noaptea de 26/27 noiembrie la inchisoarea Jilava, el fiind ucis, impreuna cu alte cateva zeci de persoane, de legionari.

Petre Otu

Cartea “Puterea minții – Transformă-ți viața cu neuroștiință”, este un ghid științific pentru crearea de obiceiuri sănătoase și atingerea obiectivelor tale. Lucrarea este captivantă ea explorând conexiunea dintre creier și comportament oferindu-ți instrumentele necesare pentru a-ți îmbunătăți viața în mod semnificativ. Cu ajutorul neuroștiinței și a cercetărilor recente, această carte te va învăța cum să-ți antrenezi creierul pentru a-ți dezvolta abilități și deprinderi noi. Vei înțelege procesele cognitive care stau la baza formării obiceiurilor și vei descoperi strategii eficiente pentru a le transforma în rutine sănătoase și productive.

Victorie însângerată. Decembrie 1989 reprezintă o radiografie a modului în care evoluţia relaţiilor internaţionale, cu precădere cele Est – Vest, a influenţat evoluţia economico-socială şi politică a României socialiste, a metodelor şi mijloacelor prin care Nicolae Ceauşescu şi-a subordonat Partidul şi Statul, precum şi structurile de forţă şi de „intelligence” şi, totodată, a incapacităţii unei elite politico-militare şi de „intelligence” de a porni la reformarea societăţii şi a sistemului politic. Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a acestor eşecuri politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se dovedea tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic. „Fără comuniști!” reprezintă nu numai o lozincă şi un deziderat al mulţimii aflate în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie 1989, ci şi începutul unui proces menit să restabilească adevărul istoric şi să ofere României şi românilor un nou drum, un nou destin istoric.

Volumul de față, al doilea din seria celor trei dedicate monografiei Securității, reprezintă continuarea proiectului de cercetare al colectivului din cadrul Serviciului Cercetare Editare al C.N.S.A.S. concretizat, în primă fază, cu apariția, în 2016 a unui prim volum. Acesta a cuprins o prezentare sintetică a predecesorilor instituționali ai Securității, a evoluției structurii organizatorice, dar și o analiză a subordonării interne și externe a Securității. De asemenea, au fost evidențiate relațiile cu celelalte structuri de forță ale regimului comunist din România (Miliția, Trupele de Securitate, Justiția, Sistemul penitenciar și Ministerul/Departamentul Cultelor) dar și colaborarea cu instituții similare din alte state socialiste.

Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.

Proiectul extrem de ambițios al lui G. Călinescu, Universul poeziei, se prezintă în două versiuni independente, pe care se cuvine să le numim Universul poeziei [I] și Universul poeziei [II] , cu specificarea că aceasta din urmă a fost singura care a văzut lumina tiparului în timpul vieții autorului și a circulat în cultura română vreme de peste 60 de ani. După cum știm, ea cuprinde nu doar o bogată serie de comentarii spirituale și savante, ci și un bogat material poetic antologat. Față de acest text publicat de către autor, varianta sa primară, anterioară, conservată în manuscris , conține nu doar o serie de considerații teoretice suplimentare, ci și nenumărate exemple aparținând unui număr sensibil mai mare de literaturi (română, franceză, italiană, germană, latină, engleză, americană, rusă, spaniolă) redate însă, mai mult decât în varianta cunoscută îndeobște, în original, și alese dintr-un număr cu adevărat impresionant de poeți, mai cunoscuți sau câteodată de-a dreptul obscuri, prezenți prin citate extinse reproduse în limba de origine sau chiar traduse de Călinescu însuși (câteodată după o versiune intermediară în italiană sau franceză, eventual transcrisă în altă parte a textului). Universul poeziei [I] nu a fost însă niciodată finalizat de autor în vederea publicării, autorul mulțumindu-se să selecteze și să completeze unele părți, retopindu-le în vederea publicării sub forma Universului poeziei [II] în 1948.

Termenul de morlac, cel mai adesea un exonim, desemnează o populație care locuiește în teritoriile rurale ale Dalmației venețiene continentale. În decursul secolelor al XIV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, morlacii erau cel mai adesea identificați prin prisma activităților pe care le desfășurau. Ei apar în documente fiind: păstori, negustori, soldați, răufăcători sau imigranți. Fie că sunt atestați fiind implicați în una dintre aceste activități sau mai multe dintre ele, de cele mai multe ori morlacii sunt menționați de surse ca venind din afara Dalmației, din teritoriile croate (în nord) și bosniace integrate Imperiului Otoman. Cum cercetarea noastră s-a concentrat pe tipologia activităților în care s-au manifestat morlacii și cum ne-au lipsit sursele relevante referitoare la formele de auto-definire am ales ca metodologic să cercetăm istoria morlacilor ca o populație identificată pe criterii sociale reunite sub acest exonim venețian de morlac.

Cartea de față adună texte care au fost publicate inițial fie în mediul online (în principal în gazetadambovitei.ro), fie în revista Litere. Am luat decizia de a le aduna într-un volum de sine stătător deoarece aceste texte au o tematică comună, sau se prezintă ca un mănunchi care se sudează astfel încât să dea o imagine coerentă. Apoi, cartea se dorește a avea ca public pe cei care doresc să înțeleagă modul în care gândirea politică, ideile politice, teoria politică se intersectează cu practica politică, fiind așadar un instrument bun și pentru studenții care studiază în domeniile științelor sociale. Astfel, cartea este gândită a fi un fel de satelit pentru cursul de idei și ideologii politice. Stilul în care este scrisă se dorește a fi unul aproape jurnalistic, încercând să nu încarce prea tare memoria sau să îngreuneze efortul de înțelegere, de aceea fiecare temă abordată se va concentra în jurul uneia sau două, maximum trei idei principale. La sfârșit este prezentă și o bibliografie selectivă care ar constitui un bun punct de plecare pentru a intra în studiul istoriei ideilor și ideologiilor politice. Alexandru Pompiliu

Proiectul democraţiei poloneze, confirmat de majoritatea intelectualilor, devenit dominant după 1989, transpare în sintagma „liberalism polonez”, fiind în deplin acord cu definiţia celor care l-au elaborat. Pentru că este vorba de ceva mai mult decât un simplu program politic, decât unul dintre numeroasele programe politice apărute. Acest proiect a căpătat, pur şi simplu, conturul unei noi „religii politice”, în cadrul căreia principiile şi deciziile politice s-au transformat în reguli morale absolute. Şi tocmai de aceea, proiectul despre care vorbim limitează din capul locului posibilitatea oricărei discuţii, tratându-i pe polemişti drept eretici. Pentru a putea fi formulat, a fost necesar să fie respinsă o altă „religie politică”, şi anume cea care apăruse în cadrul mişcării Solidaritatea. Proiectul liberalismului polonez s-a grefat pe autodistrugerea gândirii politice a vechii opoziţii. Acest proiect şi nu doar controversele personale, circumstanţele exterioare sau manevrele tactice a constituit cauza principală, profundă şi plină de animozităţi a dezintegrării Solidarităţii. Zdzisław Krasnodębski

Iranul este o țară a paradoxurilor. Nimic nu este ceea ce pare a fi. Printre acestea se include și faptul că Iranul este societatea cu cea mai mare orientare pro-americană din regiune. În timp ce cursul politic al țării este determinat de un sistem anti-american. Este vorba de o țară în care o femeie valorează doar jumătate dintr-un bărbat în fața legii, dar în care 57% dintre studenți sunt femei. Femeile trebuie să-și ascundă feminitatea în spatele vălului, a chadorului sau hijabului, iar în același timp consumul de produse cosmetice este cel mai mare din regiune, după Arabia Saudită. Mulți membri ai familiei liderului revoluționar Ruhollah Khomeini au intrat între timp în opoziție, sunt în exil, reduși la tăcere sau uciși. Hossein Shariatmadari, redactorul-șef al ziarului ultra-conservator Keyhan, reprezentant al liderului Revoluției și opozant declarat al Acordului Nuclear, mi-a spus că o apropiere față de Occident trebuie împiedicată cu orice preț, asta în timp ce stătea în fața computerului său Apple.” Natalie Amiri

Această operă de debut a autorului care va primi Premiul Nobel pentru literatură în 1972, un veteran al războiului, marcat profund de tragediile epocii, este ca un fel de document programatic. În anul în care se încheie seria de procese ale Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, debutul lui Böll vine să demonstreze că nu toți germanii au fost adepții fanatici ai lui Hitler. Chiar dacă cei mai mulți au tăcut. ”Tăcerea celor care nu spun nimic este îngrozitoare. Este tăcerea celor care nu uită, a celor care știu că sunt pierduți”, afirmă autorul. Nici tăcerea și nici războiul nu pot să înăbușe valorile esențiale ale umanității. Pentru Heinrich Böll și implicit pentru eroii săi, acestea sunt iubirea și credința religioasă. Orice om are dreptul la o viață omenească. Misiunea artei este să afirme și să transmită acest mesaj și să reziste la toate elementele dezumanizante ale vieții. Heinrich Böll va rămâne credincios acestor valori în toată cariera sa literară.

Pornind de la analiza vasalității ca relație de putere între principii Moldovei și regii Poloniei și Ungariei, cartea relevă o nouă abordare a medievisticii românești, diferită de cele anterioare, prin integrarea într-un amplu context est-central european și raportarea atentă la realitățile politice și gândirea politică medievală. Având în centrul atenției lupta pentru putere, lucrarea oferă o istorie riguroasă și realistă, într-o expunere diacronică, care integrează analiza vocabularului politic, ceremonialului și a gândirii politice în contextul particular al evenimentelor istorice.

Suntem, să recunoaștem, într-o junglă plină de specii stranii. Unde surprizele ne pândesc la fiecare pas. Precum un trib care pășește, prudent, pe un nou teritoriu, încercăm doar să găsim o cale pentru a ne descurca în speranța că și mâine soarele va răsări peste micul nostru grup.

Această lucrare își propune să ofere o imagine de ansamblu asupra proiectului sovietic de fabricare a identității „moldovenești” pe parcursul a patru decenii și jumătate. Este prezentată originea acestui proiect în RASSM și transpunerea sa în RSSM, obiectivele și fațetele proiectului identitar în RSSM, strategiile de deconstrucție și construcție identitară în primul deceniu postbelic, apariția fenomenului de renaștere națională în anii „dezghețului” hrușciovist și contraofensiva regimului comunist; schimbarea de paradigmă privind construcția identitară în contextul războiului propagandistic antiromânesc al URSS de la mijlocul anilor 1960. Expresia recalibrării proiectului identitar a fost amplificarea tendințelor mistificatoare privind etnogeneza „poporului moldovenesc” și a „limbii moldovenești” de sine stătătoare, intensificarea acțiunilor interne și externe ale propagandei sovietice pentru impunerea identității „moldovenești

Razboiul Civil 1946 1949 a fost una dintre paginile cele mai dramatice ale istoriei grecesti din secolul al XX-lea. In timp ce in 1945 la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial majoritatea covarsitoare a tarilor aliate priveau cu optimism spre viitor Grecia intra intr-un catastrofic razboi fratricid. Ranile deschise de acel razboi au fost adanci si continua sa chinuie societatea greaca. Pe durata acelui razboi fortele politice traditional burgheze au avut ciocniri violente cu partidul comunist pentru controlul politic al Greciei. Rezultatele acelor conflicte au fost catastrofale.

Volumul reunește contribuțiile științifice ale unor cercetători cu experiență – și chiar nume de referință ale istoriografiei românești contemporane – majoritatea desfășurându-și activitatea în mai sus amintitul institut. Intitulat O vecinătate dificilă. Relațiile româno-ruse/ sovietice 1914-1965, volumul include în cea mai mare parte contribuții consacrate problemei tezaurului României de la Moscova sau adiacente acestei probleme.

… în textele alese de noi, vorbesc chiar cei care, prin fapta şi sacrificiul lor, au făurit istoria şi acest lucru le conferă o valoare deosebită, o încărcătură emoţională cu totul specială prin intermediul căreia putem să retrăim cu intensitate dramaticele evenimente care au marcat făurirea României Mari. * Fiecare document reprezintă un crâmpei de istorie, o parte din „acele momente sublime” despre care, aşa cum spunea celebrul scriitor austriac Stefan Zweig, „când creează în mod desăvârşit, istoria nu are nevoie de vreo mână care să o ajute. Acolo unde ea cârmuieşte cu adevărat ca poetă, ca dramaturgă, niciun poet nu trebuie să încerce să o depăşească.” Sorin Cristescu

Această carte conține transcrierea, traducerea și comentarea inscripțiilor funerare din perioada 1856-1938 din Cimitirul de la Sulina, cât timp orașul a fost sediul Comisiei Europene a Dunării, organism care avea ca atribuții să facă brațul Sulina al Dunării navigabil pentru nave maritime.

Lucrarea de față abordează un subiect de istoria diplomației românești în perioada delimitată de două evenimente majore din istoria sa politică. Pe de o parte obținerea independenței în urma Tratatului de pace de la Berlin semnat la 1 iulie 1878, care permitea exercitarea unei politici externe proprii și oferea posibilitatea dezvoltării sistemului instituțional, atât de necesar modernizării, iar pe de altă parte realizarea unirii tuturor provinciilor istorice românești, crearea României Mari, urmată de eforturile diplomației autohtone pentru recunoașterea și afirmarea internațională a noului stat, pentru conservarea noii sale identități politice, stabilită prin hotărârile Conferinței de pace de la Paris (1919-1920).

Alexandrina Gr. Cantacuzino a fost o personalitate proeminentă a feminismului românesc şi internaţional în primele patru decenii ale secolului XX. A fost printre primele feministe din România, care a susţinut şi a luptat pentru emanciparea intelectuală, economică, politică şi culturală a femeilor. În perioada interbelică activitatea Alexandrinei Cantacuzino s-a desfăşurat prin intermediul unor societăţi feministe. Dintre asociaţiile feministe pe care le-a întemeiat și le-a condus, menţionăm Consiliul Naţional al Femeilor Române, „Casa Femeii”, „Solidaritatea”, „Ţesătoarea”, „Uniunea Intelectuală Română”, „Mica Inţelegere Feminină”, „Auxiliara Română FIDAC”.

Perioada interbelică a însemnat pentru provincia românească trans-danubiană cel mai favorabil moment al misiunii sale de emancipare de după 1878, anul revenirii în cadrul Statului Român. Dacă până în anul 1916, Dobrogea a trecut printr-o perioadă de tranziție atât din punct de vedere legislativ, cât și din punct de vedere al integrării sale în cadrul dezvoltării României, după anul 1919, provincia dintre Dunăre și Mare a cunoscut o dezvoltare rapidă, ținând cont de factorii economici, politici și demografici. Privită în ansamblu, viața cotidiană din Dobrogea interbelică a avut propriile ei caracteristici generate de specificul acestei zone, de amalgamul de etnii și tradiții culturale, precum și de așezarea geografică, poartă de legătură între Orientul tradiționalist și conservator și Occidentul progresist și modernist.

Aventura cunoașterii de sine implică întoarcerea constantă la mit. În scena interioară, Eroi, Magicieni, Monștri, bătrâne Ursitoare își spun poveștile, cu chipurile îmbujorate de focul blând al rațiunii. Nimeni n-a întâlnit vreodată un satyr; și totuși, toți am primit în dar măștile lui Pan. Nimeni n-a întâlnit vreodată un Ciclop; și totuși… “Nimeni” l-a orbit pe Polifem.

Volumul ,,Tineri și tineret în România socialistă. Identitate, ideologie și dinamici socio-culturale" explorează o dimensiune a trecutului recent mai puțin cercetată de specialiștii în științele sociale şi umaniste: statutul, rolurile și subiectivitatea tineretului în socialismul „mediu dezvoltat”. Contribuțiile reunite în acest volum analizează strategiile puterii comuniste pentru integrarea tinerei generații în proiectele de inginerie socială precum societatea multilateral dezvoltată, omul nou sau planurile cincinale. Importanța temei este accentuată și de faptul că revitalizarea platformei ideologice a partidului în deceniul șapte a avut loc într-un moment de deschidere internațională pronunțată a României în contextul negocierilor din cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, care includea prevederi privind fluidizarea circulației bunurilor și a valorilor culturale între Est și Vest. În paralel, regimul Ceaușescu a demarat o politică intensivă de deschidere către țările în curs de dezvoltare, ceea ce a dus la o creștere exponențială a numărului studenților străini în universitățile din România. Acest fenomen era o extindere într-un context diferit al Războiului Rece a internaționalismului din anii ’40 – ’50 ai secolului trecut, care la acea vreme era preponderent orientat către consolidarea unei „lumi a doua” socialiste, ca alternativă la Occident.