Cărți

Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) s-a născut în localitatea Războieni, Neamț. Studiază filosofia și teologia la universitățile din București și Heidelberg. În 1940, primește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942, va fi numit secretar de legație la departamentul Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.
După instalarea regimului comunist în România, în 1948, se stabilește în Franța, unde, după o promițătoare carieră de jurnalist și poet în România, își va lansa primul său roman din lumea liberă – "Ora 25" – ce va fi tradus, în scurt timp, în zeci de limbi. Până în 1992, în îndelungatul său exil parizian, va publica peste treizeci de romane, ce vor cunoaște, de asemenea, mai multe ediții pe toate continentele lumii.

Dupa Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe, raul, dintr-un punct de vedere, este lipsa binelui. Intr-un fel anume, raul nu exista prin sine, dupa cum intunericul inseamna lipsa luminii. Acolo unde exista lumina, in nici o situatie nu putem spune ca vom afla intuneric, ca sa intunecam lumina. Acolo unde este lumina, nu poate sa stea intunericul. Din moment ce exista lumina, nu mai poate ramane intunericul langa ea, deoarece el exista numai acolo unde lipseste lumina.. Tot asa si raul, exista numai acolo unde lipseste binele.

In sufletul in care este prezent Dumnezeu, inlauntrul caruia traieste Dumnezeu, nu poate sa existe si diavolul; nu are pic de loc acolo diavolul. Intr-un suflet in care este prezenta lumina lui Dumnezeu, in care este prezent Dumnezeu ca lumina, nu poate exista loc pentru intuneric. Si sa vrem sa punem acolo intunericul, el nu va putea rezista, pentru ca intunericul, intunericul cel duhovnicesc, inseamna de fapt absenta luminii dumnezeiesti.

Acelasi lucru se intampla si cu stresul, am putea spune. Stresul este inexistent. Oamenii insisi genereaza stresul, ca si atatea altele; prin urmare, trebuie sa luam aminte la asta. Omul le naste la toate prin atitudinea sa gresita fata de Dumnezeu. In general, am putea spune ca omul, prin atitudinea sa gresita fata de sine insusi, fata de ceilalti, fata de realitatea inconjuratoare, fata de adevar, dar in mod special prin atitudinea sa gresita fata de Dumnezeu, creeaza o mie si una de lucruri. Va rog sa luati seama la acestea pentru ca unii dintre dumneavoastra isi spun ca parintele care va vorbeste acum este in afara realitatii, in afara societatii si nu vede ce se intampla. Eu va spun ca ma aflu mai inlauntrul lucrurilor decat dumneavoastra. Traim in lume si noi, cu atat mai mult din postura de duhovnici, venim in contact cu cele mai dinlauntru ale oamenilor, adica cu toate cele care nu se vad la suprafata. De cele mai multe ori cele dinlauntrul omului sunt mai intunecate, mai viclene, mai rele decat acelea care se vad la suprafata. Prin urmare, avem o cunoastere a lucrurilor.

Asadar, toate aceste chinuri prin care trecem si care ne tiranizeaza pe noi, oamenii, le cream noi insine. Va rog sa fiti atenti. Nu spuneti: „Eh, ce sa facem, altii ne creeaza problemele!” Categoric si fara nici o ezitare spun ca, orice ne-ar face ceilalti, nimic nu ne poate face rau, daca noi nu ne-am preda acestora, daca noi nu ne-am lasa sinele propriu sa fie ranit de acestea. Toate slujesc omului, toate lucreaza pentru om, chiar si cele mai rele dintre lucruri. Dar, pentru ca nu le percepem corect, pentru ca nu le abordam corect, noi insine suntem aceia care le facem sa ne raneasca, sa ne traumatizeze, sa ne impovareze, sa ne preseze, sa ne creeze angoasa, sa ne creeze stres. Noi, oamenii, le facem.